WEEKEND CU TREI COMEDII, LA TEATRUL DE STAT CONSTANȚA

0
907

farmec.ro
carturesti.ro%20

WEEKEND CU TREI COMEDII, LA TEATRUL DE STAT CONSTANȚA

Stagiunea Teatrului de Stat Constanța (TSC) continuă, în weekend, cu trei comedii, pentru toate gusturile. Dar mai avem un motiv de bucurie, întrucât drama documentară „Jurnal de România. Constanța”, regizată de Carmen Lidia Vidu, a fost invitată să participe la Festivalul Internațional de Film ASTRA de la Sibiu.

Astfel, joi, 18 octombrie, de la ora 20.00, publicul din Sibiu va putea afla de la cele șase actrițe ale Teatrului de Stat Constanța – Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu – amănunte inedite despre orașul nostru și despre viața de artist în Constanța.

Vineri, 19 octombrie, de la ora 19.00, la sediul TSC, publicul se poate delecta cu „Veethoven…, făi!”, povestea unei doctoriţe autoclaustrate şi obsedate de Beethoven, un fel de Miss Havisham al cărei singur vizitator este Piranda furnizoare de lapte (uneori diluat cu apă) dimineaţa. Pe un text de Lana Moscaliuc și Iulian Enache după o idee de Mihail Zoscenko, spectacolul este regizat de Iulian Enache și jucat de Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu şi Remus Archip. Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu, iar muzica, de Adrian Mihai.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Este un spectacol la care se râde mult din cauza intrigii susţinute de energia inepuizabilă a ţigăncii care încearcă prin toate mijloacele să scoată bani de la doamna bogată şi nebună, îndrăgostită de Beethoven. În cele din urmă, crede că i-a găsit punctul slab – are nevoie de bărbat – şi se oferă să codoşească pe bani, livrându-i-l „nebunei” pe propriul soţ, care ştie să fluiere acceptabil cele câteva măsuri celebre din Simfonia Destinului. Există și un nivel mai profund de receptare, care revelează legătura, nu atât de evidentă, între surzenia lui Beethoven, golurile apoase din lapte şi depresia femeii, provocată de faptul că genialul compozitor nu a reuşit să schimbe viitorul.

Sâmbătă, 20 octombrie, la ora 19.00, intrăm într-un alt registru, al comediei bulevardiere, cu  „Să ne răzbunăm, iubito!”.

O farsă frumoasă a comediografului francez Georges Feydeau, în regia Feliciei Dalu. O comedie plină de ritm și răsturnări spectaculoase de situație, cu un final surpriză. Un spectacol relaxant, fermecător. În distribuție, cuplul (atât în viață, cât și pe scenă) Maria Lupu – Mihai Sorin Vasilescu, Remus Archip, Dan Cojocaru, Liliana Cazan, Mirela Pană, Adrian Dumitrescu, Cosmin Mihale.

Scenografia este realizată de Mihai Pastramagiu.

Spectacolul „Testosteron”, NERECOMANDAT MINORILOR, urmează duminică, 21 octombrie, tot de la ora 19.00, după ce tocmai s-a întors de la Galați, unde a fost reprezentat în cadrul Galei Naționale a Comediei.

Comedia – cult a polonezului Andrzej Saramonowicz a fost primită cu mult entuziasm, atât în Polonia, cât și în străinătate, fiind jucată pe scene din Marea Britanie, Turcia, Cehia, Bulgaria etc.

În 2007 piesa a fost ecranizată cu mare succes, având circa 1,4 milioane de spectatori. Filmele regizate și produse de Saramonowicz au totalizat 4,6 milioane de spectatori, circa un sfert din numărul total de bilete vândute în Polonia în ultima perioadă.

Traian Şoimu, regizorul montării de la TSC: „Este un spectacol despre cât de devreme sau cât de târziu înţelegi care ţi-e rostul pe lumea asta, iar unii nu apucă să înţeleagă până mor.

Pentru mine este o tragicomedie în care şapte bărbaţi, care vin la o nuntă ce nu se mai întâmplă, au ocazia să se înjure, să se bată, se angajează într-un fel de skanderbeg testiculoidal, să arate care dintre ei este mai tare. Dar fiecare are, la rândul lui, câte o frustrare legată de femei. Cred că femeile sunt duşmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu şi înapoi…”

În distribuție, Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu.

Scenografia: Zsolt Fehérvári, asistat de Lăcrămioara Dumitrașcu; muzica: Adrian Mihai; traducerea textului: Ioana Diaconu Mureșan.


Mangalia News, 18.10.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply