Mircea Diaconu cere să se acorde importanța cuvenită sectorului cultural, în următorul cadru financiar multianual al UE

0
936

farmec.ro
carturesti.ro%20

Mircea Diaconu cere să se acorde importanța cuvenită sectorului cultural, în următorul cadru financiar multianual al UE.

În contextul redefinirii următorului cadru financiar multianual (2021-2027), Mircea Diaconu solicită instituțiilor europene să ia în considerare sectorul cultural în stabilirea obiectivelor și a domeniului de aplicare pentru Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune (FC).

“Cultura nu câștigă campanii electorale, nu vinde ziare și nu face audiență. Asta o știm cu toții. Ceea ce nu au înțeles, însă, nici autoritățile naționale și nici cele de la Bruxelles, este potențialul imens pentru dezvoltare economică și socială al culturii”, a declarat eurodeputatul, vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație a Parlamentului European.

Mircea Diaconu s-a arătat dezamăgit de faptul că sectorului cultural nu i se acordă importanța cuvenită între obiectivele specifice din propunerea inițială de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind FEDR și FC pentru perioada 2021-2027. Eurodeputatul a solicitat prin mai multe amendamente includerea culturii între sectoarele vizate, reamintind că toate proiectele legate de conservarea, restaurarea, reutilizarea și comunicarea patrimoniului cultural ar trebui să țină cont de recomandările făcute în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 privind intervențiile de calitate în siturile de patrimoniu cultural.

Solicitările se bazează pe avizul Comisiei pentru Cultură și Educație, elaborat de Mircea Diaconu în martie 2018, în care eurodeputatul insista asupra desemnării Educației și Culturii ca obiective prioritare pentru viitoarea generație de fonduri structurale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mircea Diaconu a propus totodată coordonarea cu alte programe, cum ar fi Europa Creativă, Erasmus și Corpul Solidarității Europene, precum și reintroducerea în baza legală a pragurilor de 10 milioane de euro, reprezentând cofinanțarea Fedr pentru investiții în infrastructura culturală, respectiv de 20 milioane de euro pentru proiecte implicând situri UNESCO.

“M-am luptat timp de doi ani pentru ridicarea acestor praguri care sunt de o importanță crucială pentru investițiile în patrimoniul cultural. În forma inițială a regulamentului, costurile totale ale proiectelor de restaurare nu puteau să depășească 5, respectiv 10 milioane de euro, sume cu care nu se putea derula un proiect corect de restaurare pe un monument de interes național sau european”, a adăugat Mircea Diaconu.

Conform unor studii recente făcute de Comisia Europeană și Europa Nostra, cea mai importantă organizație pentru patrimoniu din Europa, fiecare euro investit în cultură generează un profit de peste 20 de euro.

Studiile evidențiază faptul că în Uniunea Europeană peste 300.000 de cetățeni sunt angajați direct în sectorul cultural, care generează în mod indirect aproape 8.000.000 de locuri de muncă.

Activitate: www.mirceadiaconu.eu
Proiecte: www.mirceadiaconu.ro
Facebook: https://www.facebook.com/ mirceadiaconu.independent/
Twitter: https://twitter.com/m_ diaconumep


Mangalia News, 12.10.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply