Cristian Hagi – Despre Oleg Danovski și Constanța, cu tristețe (și soluții).

0
1361

farmec.ro
carturesti.ro%20

Cristian Hagi, CT100.ro: Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța moare încet.

Ca orice moarte, este tristă. Dar, în acest caz, moartea nu trebuia și nu trebuie să fie inevitabilă. Destinul implacabil care plutește asupra noastră, a oamenilor, ar trebui să fie mai bun pentru o instituție.

Oleg Danovski moare, pentru că Ministerul Culturii nu alocă sumele necesare pentru funcționarea sa până la sfârșitul anului. TNOB nu se poate susține din biletele cumpărate de constănțeni. Bugetul de funcționare este de circa 1,5 milioane de euro, depinde de an și de numărul premierelor. Oamenii vin, dar biletul costă puțin.

Daniela Vlădescu, directoarea TNOB, a făcut un apel la constănțeni: „Cumpărați un bilet!”, spune ea, cu durere în glas. Dacă fiecare constănțean ar cumpăra unul, artiștii ar supraviețui până la finele anului.

E curios cum firmele private fug de artă ca dracul de tămâie. Am scris aici, de mai mulți ani, cum companii serioase, care realizează profituri frumoase în Constanța, sponsorizează orice altceva, numai artă nu (și am fost înjurat ca la ușa cortului de unii suporteri (cu dosare penale în spate) ai fotbaliștilor).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cum ar fi ca un dealer auto ca Exclusiv Auto să le ofere clienților, celor care-și cumpără mașini noi sau ajung în service, un bilet la operă? 15 costă un bilet. La ultima revizie acolo, am plătit 1.200 de lei pentru un schimb de ulei și filtre. Cu siguranță că 15 lei nu este o sumă prea mare.

Cum ar fi dacă marii operatori portuari, cum ar fi Comvex, de exemplu, să le ofere angajaților un bilet pe lună la operă?

Ce spuneți de Șantierul Naval Constanța, care are mii de angajați? N-ar putea să le ofere un bilet de 15 lei? Nu din milă pentru TNOB, ci pentru îmbogățirea culturală și sufletească a angajaților.

Dacă oamenii din turism, patroni de hoteluri, restaurante, cluburi, etc, s-ar implica în promovarea operei și a baletului? Avem un balet care este recunoscut drept unul dintre cele mai bune din Europa, au ce promova.

Ce spuneți însă dacă primăriile și Consiliul Județean Constanța nu ar mai invitați artiști de o calitate îndoielnică, precum Nicu Paleru, la diversele sărbători pe care le organizează, și, în locul lor sau, dacă vreți, alături de ei, să cheme și artiștii de la operă?

Nu mai amintesc faptul că Primăria Constanța dă, din banii noștri, milioane de euro pe an clubului de handbal. Milioane, de parcă ar fi un excentric om de afaceri, putred de bogat, care-și satisface capriciile la care visa când, în copilărie, se zbătea în sărăcie și își promitea că nu va mai fi niciodată sărac, visându-se regele lumii, făuritor de destine.

Apropo, am văzut politicieni constănțeni aplaudând muzică lăutărească sau manele, dar în sala de operă și balet, mai rar.

Stă în puterea noastră să schimbăm lucrurile, să nu mai stăm cu mâna întinsă la minister. Ne interesează? O vom face? Din păcate, răspunsurile la întrebări sunt, în opinia mea, negative. Firmele private nu se vor implica, oamenii obișnuiți vor spune că nu le pasă, iubitorii de operă și balet vor cumpăra în continuare bilete.

Nu se vor implica pentru că, în opinia lor, nu au un beneficiu imediat și palpabil. Nu le/ne pasă pentru că noi spunem și/sau credem că avem probleme mai importante decât opera și baletul.

Îmi vin în minte multe citate despre rolul culturii în efemera noastră existență. Cred însă că știm cu toții că nu suntem numai trupuri care caută zilnic hrană pentru a mai apuca să vadă o nouă zi, nu suntem numai indivizi reduși la necesitățile primare, ci suntem mai mult decât atât, iar arta ne deschide o poartă pe care, dacă intrăm, descoperim o altă lume, în care și sufletul primește hrană, nu numai trupul.

Dacă opera și baletul vor muri în Constanța, va fi și din cauza noastră. Mi-e teamă însă că, așa cum arată astăzi orașul și cei care ne conduc, dispariția lor este inevitabilă.

Mai mult, pe ct100.ro/teatrul-national-de-opera-si-balet-oleg-danovski


 


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply