SITUAȚIA LOCURILOR DE MUNCĂ DIN MANGALIA.
SCRISOARE DESCHISĂ către parlamentarii de Constanța și către aleșii locali din Mangalia

0
1895

SITUAȚIA LOCURILOR DE MUNCĂ DIN MANGALIA – SCRISOARE DESCHISĂ către parlamentarii de Constanța și către aleșii locali din Mangalia:

O primă întrebare pentru parlamentarii de Constanța și pentru aleșii locali din Mangalia: Lumotexul nu poate fi preluat de stat sau de altă entitate economică interesată și să se reînființeze o fabrică de confecții la Mangalia?

Peste 550 de familii din Mangalia și din localitățile învecinate au rămas fără vreo sursă de venit, după închiderea recentă a Lumotexului. În loc să îngroașe numărul mare al șomerilor din această zonă, nu s-ar putea găsi soluții pentru această situație, stimați parlamentari, doamnelor și domnilor aleși din Mangalia? 

Haideți, acționați acum, când este nevoie, nu așteptați numai campaniile electorale!

Știți ce ne-a spus patronul german al fabricii Lumotex, în aprilie, când se zvonea că va fi închisă fabrica de confecții? Că el ”va pleca în altă țară – în Macedonia sau în Albania, unde taxele, impozitele, dar și salariile sunt mult mai mici decât aici…”. 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Așteptăm opiniile și soluțiile dumneavoastră pentru crearea de noi locuri de muncă în sudul litoralului, ca parlamentari de Constanța și Mangalia, doamnelor și domnilor deputați și senatori:

PSD – Ştefan Mihu, Iulian Iancu, Radu Babuş, George Vişan, Cristina Dumitrache, Nicolae Moga, Tit Liviu Brăiloiu,

PNL – Bogdan Huţucă, Robert Boroianu, Vergil Chiţac,

ALDE – Mircea Banias,

UDMR – Istvan Janos Antal,

USR – Nicoleta Ramona Dinu și Stelian Cristian Ion, 

PMP – Robert Turcescu.

Ce promiteați în campania electorală din anul 2016? De când nu ați mai fost pe la Mangalia, doamnelor și domnilor parlamentari? 

2. Ce părere aveți doamnelor și domnilor aleși locali din Consiliul Local Mangalia și din Primărie, despre situația locurilor de muncă din Mangalia? 

Câte locuri de muncă noi puteți spune că ați înființat, în ultimii doi ani? Dar în ultimii șase ani? Ce promiteați în programele electorale??

Câte întâlniri ați avut cu oameni de afaceri interesați de zona Mangalia, cu reprezentanții economici ai ambasadelor și consulatelor străine aflate în România? Cu ce rezultate?

Ce ați făcut concret, ca să nu se ajungă în situația ca investitorii străini să plece din Mangalia? Ce înlesniri le oferă Consiliul Local, respectiv Primăria și ce avantaje ar avea cei care doresc să vină la Mangalia și să creeze locuri de muncă?

…Acestea sunt doar câteva dintre sutele de întrebări ce ne parvin de la cititorii noștri, de-a dreptul disperați pe tema locurilor de muncă.

Și, dacă ar fi numai acestea…

Alte OPINII CIVICE despre problemele municipiului Mangalia, puteți afla aici.


Mangalia News, Luni, 8 octombrie 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply