Visit Dobrogea – Cetatea Capidava [VIDEO]

0
2144

farmec.ro
carturesti.ro%20

Visit Dobrogea – Cetatea Capidava.

Cetatea este situată pe malul drept, stâncos, al Dunării la jumătatea distanţei dintre Cernavoda (anticul Axiopolis) şi Hârşova (anticul Carsium). Castrul a fost ridicat în timpul împăratului Traian în cadrul măsurilor de fortificare a frontierei romane; construcţia este atribuită unor detaşamente din legiunile a XI-a Claudia şi a V-a Macedonica. În castru au fost cantonate, succesiv, diverse unităţi militare; până în sec.III p.Chr. au staţionat aici două trupe aduse din spaţiul germanic: cohors I Ubiorum, cohors I Germanorum civium Romanorum; apoi, pentru secolele IV – VI izvoarele antice atestă o unitate de cavalerie – cuneus equitum Solensium -, sau unităţile de equites scutarii şi vexillatio Capidavensium.

Existenţa fortificaţiei romane traianee şi a aşezării civile în curs de urbanizare este atestată de mai multe surse antice, în special itineraii, din secolul III până în secolul X: în Itinerarium Antonini Augusti apare sub forma Capidava; în Tabula Peutingeriana – Calidava; la Geograful din Ravenna din sec. VII – Cappidava sau Capidapa; în Notitia dignitatum (Or., XXXIX, 13) – Capidava, iar în Synecdemos (Ghid de călătorie) al lui Hierokles ca şi în scrierea De thematibus a împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porphyrogenetos, acelaşi toponim dar în limba greacă.

Toponimul getic – Capidava însemnând „cetatea de la cotitură” – indică o locuire preromană; iar poziţia locului era deosebit de favorabilă scopului pentru care a fost ales – acela de supraveghere a unei zone cât mai întinse – de-a lungul Dunării, în amonte şi în aval; peste fluviu şi, în situaţii deosebite (atacuri de pe uscat), spre interior.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Castrul construit în timpul lui Traian a fost distrus de atacurile carpo-gotice astfel încât, spre sfârşitul sec. III p. Chr., a fost refăcut în întregime, accentuându-se capacitatea defensivă a fortificaţiei prin dispoziţii constructive adecvate. Cetatea reconstruită, ale cărei ruine masive se văd şi astăzi, are un plan rectangular (105 x 127 m), cu ziduri groase de peste 2 metri şi înalte de 5-6 m, cu 7 turnuri, înalte de aproape 11 metri (trei turnuri patrulatere pe centrele laturilor, două turnuri în sfert de cerc la colţuri şi două turnuri intermediare, în formă de potcoavă, pe latura lungă), o poartă, lată de 2,36 metri, situată pe latura de sud-est – pe unde se făcea legătura dintre masiv şi uscat – o poartă strategică pe o latură a turnului nr.1, spre Dunăre şi un port amenajat în terase spre fluviu.

Până în sec. V p. Chr. cetatea a cunoscut două refaceri masive ca urmare a diverselor atacuri care, începând încă din epoca anarhiei militare (mijlocul sec. III p. Chr.) s-au succedat într-un război neîntrerupt, cu incursiuni pustiitoare, durând zeci de ani. Astfel, după anul 337 p.Chr. au fost refăcute zidurile, turnul porţii a fost amplificat, turnurile intermediare, în formă de potcoavă, de pe latura lungă au fost demolate, iar paramenţii curtinelor şi turnurilor au fost reparaţi cu moloane cioplite, ultimele cu blocuri mari paralelipipedice.

După evenimentele violente de la mijlocul secolului V p. Chr., cu prilejul celei de a doua refaceri, au fost incluse în ziduri numeroase pietre profilate sau artistic cioplite: capitele, arhitrave, statui de divinităţi, reliefuri de cult sau funerare. Acestea din urmă, luate din aşezarea civilă alăturată sau din necropolă, ne dezvăluie, pe de-o parte, caracterul de urgenţă al reparaţiilor, pe de alta constituie mărturii de necontestat despre caracterul urbanistic dezvoltat, despre arhitectura monumentală, precum şi despre bogatele manifestări artistice din aşezarea de la Capidava.

Din documentele epigrafice ştim că aici era centrul teritorial capidavens, aflat în dependenţă directă de comandantul castrului, din care făceau parte mai multe localităţi, între care vicus Ulmetum, vicus Sceno(pesis), de nivel rural. Tot aici se afla unul dintre cele mai importante puncte vamale.

La sfârşitul secolului VI p. Chr., după pârjolirea cetăţii de către huni, a fost construit un fort mic, patrulater, cu latura de 60 m, care ocupa doar sfertul de sud al incintei; săpăturile au scos la lumină traseul zidului de incintă al acestuia, precum şi şanţul care-l apăra. Populaţia din aşezarea civilă s-a mutat în interiorul cetăţii, reamenajând spaţiul pentru locuit. În secolul VII p. Chr., în urma atacurilor avarilor şi slavilor, cetatea este complet distrusă şi părăsită şi de ultimile resturi ale corpurilor de trupe care supravegheau zona.

Viaţa cetăţii nu se opreşte însă în secolul VII. Va deveni din nou intensă în epoca medio-bizantină (secolele IX-XI) când, din nou, întărirea frontierei dunărene devine o sarcină prioritară pentru împăraţii bizantini. Reintegrarea cetăţii în sistemul defensiv bizantin determină instalarea aici a unei comunităţi de stratiotai (ţărani-grăniceri bizantini), ale căror locuinţe-bordeie s-au suprapus construcţiilor romano-bizantine.

Cetatea oferă vizitatorilor un zid de incintă impozant, gros de pese 2,5 m, cu înălţimi păstrate între 2 şi 6 metri, compus din unsprezece curtine (spaţiile dintre turnuri) şi opt turnuri. Pe latura de nord-est, vizibilă dinspre şosea, pot fi văzute, între turnurile de colţ şi cel patrulater din centrul zidului, două turnuri intermediare în formă de potcoavă, păstrate pe înălţimi foarte mici; faptul se datorează abandonării acestora în timpul refacerii incintei în cea de a doua fază romană târzie.

În turnul nr.1 aflat pe latura de nord-vest este realizată o poartă mică – poternă – cu deschidere arcuită, care se închidea cu o uşă solidă zăvorâtă la interior cu un drug masiv. În interior turnul are două pile masive care susţineau un planşeu (aceeaşi situaţie este şi în turnul patrulater de pe latura de nord-est). Prin această poternă se putea ieşi repede spre amenajarea portuară aflată la baza cetăţii, pe malul Dunării.

În colţul de nord al cetăţii se află unicul edificiu de cult creştin descoperit până acum la Capidava. Biserica datează din secolul VI, iar prin caracteristicile sale planimetrice apare ca o construcţie inspirată direct de arhitectura religioasă din spaţiul syro-palestinian. Biserica, având dimensiunile de 18,20 x 8,40 m, a avut o singură navă şi o absidă semicirculară; în zona centrală a absidei, sub pavajul altarului, a fost identificată o criptă de mici dimensiuni, care reproduce planul bisericii şi care adăpostea, cu siguranţă, o cutie cu moaşte de martir.

Descoperiri creştine de excepţie au fost făcute în sectoarele de sud şi de est ale ctăţii, respectiv două ampullae în care pelerinii aduceau apă sfinţită sau mir de la sanctuare renumite ale epocii (Sf. Mina din Egipt, sau de la Biserica Sf, Ioan din Efes) şi un platou stampat cu figura unui sfânt între două cruci gemmate.

Intrând pe poarta principală a cetăţii, aflată pe latura de sud-est, vizitatorul poate călca pe pavajul antic al străzii principale ( via principalis), prevăzută cu trotuare şi poate vedea în stânga Corpul de Gardă şi Principia, iar în dreapta o serie de construcţii, unele impozante, din perioada romano-bizantină (secolele IV-VI).

Corpul de Gardă este un edificiu impozant, în interiorul căruia au fost identificate două rânduri de câte şapte pile, cu rolul de susţinere a planşeului; alte şase pile sunt adosate zidului de incintă. Pe latura lungă edificiul era prevăzut cu un portic dotat şi el cu pile din zidărie. Într-o primă etapă se pare că edificiul a avut funcţia de antrepozit ( horreum), ulterior, prin câteva amenajări interioare, a avut atât funcţia de antrepozit cât şi, eventual, de cazarmă.

Principia (comandamentul) este o construcţie absidată din apropierea „corpului de gardă”, din care se mai păstrează un zid longitudinal pe direcţia NV-SE; un zid mic transversal şi o absidă care închidea edificiul spre SE. Clădirea era trinavată şi, pe baza urmelor apărute în teren, se poate admite că avea funcţia de tribunal şi bazilică militară, împreună constituind comandamentul castelului roman târziu. Potrivit lui Radu Florescu acest tip de comandament este cunoscut şi în cetatea subordonată a Capidavei, cea de la Ulmetum.

Construcţiile din sectorul de est, aflat în dreapta viaei principalis, aveau destinaţii rezidenţiale, două dintre acestea dispunând de băi domestice. Fostele cazărmi au fost transformate în locuinţe, respectând planimetria veche, despărţite de alei-stradele prevăzute cu canale de scurgere; cu încăperi utilizate ca depozite pentru diverse materiale (alimentare sau mărfuri diverse).

Aşezarea medio-bizantină, a comunităţii de stratiotai, a suprapus – şi distrus – construcţiile romano-bizantine. Pentru cei aproape trei sute de ani de vieţuire au fost cercetare şapte nivele de locuire. Pentru o suprafaţă de circa 1,5 ha se poate estima o populaţie de până la 1000 de locuitori.

Descoperirile arheologice sunt de o mare varietate şi ne dezvăluie preocupările locuitorilor acestei cetăţi. Inscripţiile ne aduc la cunoştinţă numele şi credinţele unora dintre aceştia; aflăm despre existenţa unor ferme din împrejurimi şi activităţile pe care le desfăşurau stăpânii acestora; aflăm despre aprecierea făcută de către cei vii dispăruţilor – fie că erau soldaţi, fii/fiice, soţi/soţii. Descifrăm căror zei se închinau şi le aduceau prinoase. Intuim apariţia, evoluţia şi răspândirea creştinsmului. Fragmentele sculpturale şi arhitectonice ne dezvăluie măreţia unora dintre construcţii. Inventarele funerare au adus la lumină, între altele, podoabe deosebit de elaborate.

Ca punct vamal, ca centru aflat într-un punct strategic pe unul dintre drumurile principale ale imperiului, cetatea cu un vast teritoriu rural care includea nu doar numeroase ferme ci şi o serie de cătune (pagi) şi sate (vici), Capidava a cunoscut de-a lungul veacurilor creşteri şi descreşteri spectaculoase; atacuri cu distrugeri şi refaceri; reluarea vieţii de la capăt cu bucurii şi tristeţi. Totul este în pământ. Totul trebuie descifrat cu grijă, pentru a nu distruge mai mult şi adus la cunoştinţa urmaşilor… (sursa: Visit Dobrogea).


Mangalia News, 29.09.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply