Comunicat referitor la GARAJE.
Consilier municipal Nicolae Moroianu

0
1676

Comunicat al consilierului municipal Nicolae Moroianu – Referitor la garaje.

Dragi concetateni,

In sedinta de ieri, marti, 18 septembrie, am initiat un proiect de hotarare prin care propuneam prelungirea contractelor pentru garaje, pana la sfarsitul anului. Aceasta ar fi dat timp administratiei locale sa poata amenaja parcari in locul garajelor deja demolate si sa vina cu un plan concret de amenajare a parcarilor, pe zone.

Este absurd sa darami toate garajele in 72 de ore si sa lasi orasul in ruine, pana cand vor exista un plan de sistematizare si bani pentru aplicarea acelui plan.

Avem exemple cu garaje demolate inca de acum cativa ani si in locul carora inca nu au fost in stare sa faca nimic. Cu totii ne dorim un oras modern si mai multe locuri de parcare, dar aceste lucruri trebuie gandite si aplicate in functie de dorintele cetatenilor si de fondurile pe care primaria le are si nu doar din rautate si in scop electoral.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

De asemenea, colegul meu Leonard Tanase a propus administratiei sa gasim impreuna o solutie pentru rezolvarea nevoii de spatii de depozitare a locuitorilor Mangaliei. 

Primarul a invrajbit populatia Mangaliei, acuzandu-i pe posesorii de garaje ca le folosesc ca spatii de depozitare. Dar, domnule primar, nu toti au avut norocul sa primeasca vile si proprietati mostenire. Oamenii locuiesc in apartamente modeste, au copii, au biciclete, au diverse lucruri care trebuie depozitate si care nu incap intr-un apartament de 50-60 mp, mai mic decat debaraua dumneavoastra.

Consideram ca adminstratia, daca vrea, poate gasi solutii pentru infiintarea unor spatii de depozitare, nu numai pentru posesorii de garaje, ci pentru toti locuitorii Mangaliei care au nevoie. Dar pentru asta este nevoie de timp si vointa. Este gresit sa-i invrajbim pe cei care nu detin un garaj, impotriva celor care au. Rezolvarea acestei nevoi de spatii de depozitare este sa aiba toata lumea, nu sa nu mai aiba nimeni!

Din pacate, consilierii obedienti primarului, au votat impotriva acestui proiect. Dumnealor doresc demolarea in 72 de ore a tuturor garajelor din Mangalia si lasarea orasului in ruine, atat vreme cat deocamdata nu exista nici un plan de sitematizare si nici bani pentru parcari. Toate astea vor dura luni sau ani.

De ce atata graba cu demolarea in 72 de ore? De ce nu au fost de acord cu prelungirea pana la sfarsitul anului, cand e clar pentru toata lumea ca in 3 luni nu vor fi parcari amenajate in locul garajelor? De ce sa nu se incaseze taxa pe garaje de la cei care oricum le-au folosit tot anul? De ce prefera sa mearga in instanta pe un abuz, cu riscul de a pierde despagubiri?  

Eu nu vad alta explicatie decat ca isi doresc urgent niste terenuri care momentan sunt ocupate de garaje. Oricata rautate ar avea in el primarul, mi-e greu sa motivez aceasta actiune absurda doar prin rautatea sa.

Nicolae Moroianu, consilier local ALDE, 19.09.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply