Mulţi dintre copiii excepţionali ai judeţului Constanţa visează să înveţe, la un moment dat, peste hotare. Sunt curtaţi de instituţii de învăţământ de top şi fac faţă cu brio oricăror provocări. Raluca Dobre a avut şansa de a face un an de liceu în Statele Unite ale Americii şi mărturiseşte că, deşi a fost greu, s-ar mai întoarce acolo, pentru studiile universitare.
Elevă la Liceul „Callatis” din Mangalia, Raluca a câştigat o bursă Flex şi a făcut clasa a XI-a într-un liceu din Connecticut. A revenit acasă în vară şi acum se pregăteşte de clasa a XII-a şi susţinerea examenului de bacalaureat. Spune că nu o mai sperie nimic şi că experienţa din America i-a fost extrem de benefică atât din punct de vedere al educaţiei şcolare, când şi al pregătirii sale mentale pentru viitor. Despre cum s-a descurcat la mii de kilometri depărtare de familie, colegi şi prieteni, timp de aproape un an de zile, am stat de vorbă cu Raluca, zilele trecute, şi i-am urat succes în anul dificil care o aşteaptă.
– Ai făcut un an de şcoală într-un liceu din Statele Unite ale Americii. A fost greu? Cum te-ai adaptat la sistemul lor de învăţământ?
Nu aş putea spune că a fost greu, dar cu siguranţă a fost un proces de adaptare. Din fericire, am avut un colectiv grozav în şcoală (un club de business, echipa de baschet şi echipa ce ajută cu recuzita în piesa şcolii merită menţionate) care m-a ajutat foarte mult şi m-a susţinut. Pentru mine, una dintre marile schimbări a fost trecerea la programul de tip bloc, deoarece am avut patru materii într-un semestru, zi de zi. Asta m-a făcut să mă gândesc foarte serios la ce mă pasionează cu adevărat şi ce hobby-uri am, pentru că această condensare mi-a dat nişte bătăi de cap. Într-un final, am avut un orar armonios, pentru că am făcut tot ce mi-am dorit, de la chimie şi matematică, până la arte culinare şi olărit.
– Acum poţi să compari un an de liceu în România cu un an de liceu în America. Există diferenţe între cele două moduri de a face şcoală şi de a îi pregăti pe tineri pentru viaţă?
– Cred că România nu pune mereu accentul pe ce este elevul ca om cu propriile lui aptitudini şi interese, ci doar o persoană ce trebuie să se plieze pe un sistem rigid, ce nu este croit pentru a ajuta pe toată lumea. În America, având cursuri (alese de fiecare în parte) de 90 de minute, materia este aprofundată mult mai bine şi ai ocazia să îmbini cunoştinţele tale cu practica, fie că vorbim de chimie, muzică sau informatică. Absenţele sau chiar întârzierile sunt tratate foarte serios acolo şi pot duce la consecinţe destul de grave, aşa că înveţi mereu să fii punctual şi cum să alergi printr-un liceu de 800 de elevi în doar şase minute de pauză.
Copiii din America pot începe să conducă încă de la vârsta de 16 ani, deci tot de atunci încep şi responsabilitățile, cum ar fi găsirea unui loc de muncă şi implicarea mai serioasă în treburile casei, aşa-zisul „adulthood”, făcându-i să devină responsabili mult mai repede, ceea ce cred că este un plus enorm.
Un alt aspect pozitiv al sistemului de învățământ american este procesul de intrare la facultate – examenele lor (SAT sau ACT) se susțin în timpul clasei a XI-a, iar admiterea la facultate este finalizată până la sfârşitul lunii mai, în majoritatea cazurilor. Aşa scapă de stres, comparativ cu elevii români, pentru care ultima lună din clasa a XII-a reprezintă de obicei o perioadă „de foc”. Şi România are plusurile ei, pentru că această programă destul de încărcată m-a ajutat enorm în America, unde toată lumea era surprinsă că ştiam câte puţin din toate şi că mă descurcam în orice situaţie.
– Ai avut ocazia să locuieşti la o familie din America, în statul Connecticut. Cum este viaţa pe tărâmul făgăduinţei?
– Am fost găzduită în Tolland, Connecticut, un orășel de 10.000 de persoane, aproape de coasta de est. Nu pot spune că viaţa mea s-a schimbat radical, dar am avut parte de nişte surprize. Una dintre ele ar fi că transportul în comun nu există, făcând foarte grea deplasarea – dat fiind şi avantajul carnetului obţinut la 16 ani. Americanii sunt mereu ocupaţi, „on the go”, şi este interesant să vezi cum reușesc să facă totul în doar 24 de ore. Şi o nouă familie a reprezentat o provocare: având trei fraţi, patru animale de companie şi o creşă care funcţiona în casă, înveţi multe lucruri despre organizarea timpului şi ordinea în lucrurile personale, cât şi despre o comunicare cât mai bună cu ceilalţi.
– Cum a fost această experienţă, un an departe de familie, printre străini, la capătul celălalt al lumii?
– Acest an a fost lung, plin de suişuri şi coborâşuri, dar nu regret absolut deloc că am pornit în această călătorie. La început recunosc că era totul mult prea nou şi înfricoşător, dar încet, încet lucrurile au devenit obişnuite. Am descoperit că în colţul opus al lumii pot să mă descurc la fel de bine ca acasă, dar numai dacă merg oriunde cu inima deschisă şi doritoare de nou, fără să mă tem.
– Ce planuri de viitor ai? Te vei întoarce în America?
– Momentan nu m-am hotărât ce mi-aş dori să fac după ce termin liceul, dar m-ar interesa fie ceva legat de informatică, fie de diplomație. Iau în considerare şi varianta de a mă întoarce la studii în America, dar voi vedea pe parcurs cum se aşază lucrurile. Cu siguranță mă voi întoarce în America, măcar în vizită.
Autor: Andreea PERHAIŢĂ, CugetLiber.ro
