Vedete, amintiri și nisip…,
pe plaja aceasta din M. (Miami, Myanmar sau Mangalia)…

0
595

   În pri­mul rând ar tre­bui să fac o pre­ci­zare (nu vedeți că toa­te per­so­na­li­tă­ți­le impor­tan­te invi­ta­te la tele­vi­ziuni simt nevo­ia, la înce­put, să facă “o pre­ci­zare”? Dacă ar răs­pun­de de la înce­put la între­ba­rea mode­ra­to­ru­lui… /moderator (din DEX) per­soa­nă care con­du­ce cu impar­ți­a­li­ta­te o dez­ba­te­re, de obi­cei, publi­că, o masă rot­un­dă, o emi­siu­ne cu mai mulți par­ti­ci­panți /…, ar fi o dova­dă de “repe­zi­re asu­pra subiec­tu­lui”…, așa că, având răga­zul “pre­ci­ză­ri­lor”, invi­ta­tul se poa­te “alin­ta intro­duc­tiv”, poa­te face… cum s‑ar spu­ne… câte­va “fițe nevi­no­va­te”. (Fiind­că nimeni nu ar putea bănui, chiar de la înce­put, că acest invi­tat se poa­te „alin­ta” un pic, în timp ce el gân­deș­te “eu sunt un invi­tat prea impor­tant ca să răs­pund așa, de‑a drep­tul… tre­bu­ie să las audien­ța să aștep­te…, să cre­ez un ori­zont al aștep­tă­rii… în timp ce prin “alin­tul intro­duc­tiv” pot să ofer infor­ma­ții pre­ți­oa­se des­pre mine, des­pre cât de pre­ți­os sunt și câtă favoa­re fac emi­siu­nii / moderatorului/ că am accep­tat să vin” etc. etc).

   Nisi­pul de sub tăl­pi­le mele se încin­ge încet, în curând va tre­bui să mă duc în valuri să mă răco­resc. Până atunci, voi con­ti­nua dis­cu­ția cu tine, dra­ga mea G, fiind­că acum, pe pla­jă, se poa­te dis­cu­ta ori­ce, dar mai ales subiec­te “de vacan­ță”, la care nici nu e nevo­ie să îți pui prea mult neu­ro­nii la con­tri­bu­ție (fiind­că nimeni nu are pre­ten­ția să dis­cu­tăm filo­so­fie, regu­la­men­te, direc­ti­ve și acte legi­sla­ti­ve euro­pe­ne sau ame­ri­ca­ne, pro­ble­ma­ti­ca tero­ris­mu­lui sau migran­ți­lor), dim­po­tri­vă, neu­ro­nii tre­bu­ie lăsați să zbu­r­de fiind­că sunt și ei „neu­roni în vacan­ță” pe pla­ja aceas­ta din M. (Miami, Myan­mar sau Man­ga­lia), acum aș vrea să te întreb ceva legat de vede­te  (vede­te­le din vre­mea mea, evi­dent, sunt con­vins că des­pre mul­te din­tre ele, tine­rii aceștia lumi­noși și rupți de rea­li­ta­te, care trec pe pla­ja cu capul scu­fun­dat în căști și cu ochii piro­niți în tele­foa­ne nici nu au auzit… Mir­cea Cri­șan, Con­stan­tin Dră­ghi­ci, Doi­na Badea, Dan Spă­ta­ru

   — Doi­na Badea (răs­punzi tu la între­ba­rea mea, dar vii și tu cu o pre­ci­zare…, deși nu ești la înce­put de emi­siu­ne, nici de vacan­ță, nici de lume… ”Îmi amin­tesc că mama fre­do­na din Doi­na Badea „Cân­ta un mate­lot…”, iar eu, vese­lă și feri­ci­tă, fiind­că mama une­ori cro­ia, repe­tam după ea „Cân­ta un mate­lot la pro­bă”… (Aici vom da o șan­să celor care nu au ascultat‑o nici­o­da­tă pe Doi­na Badea ”să facă o pro­bă”):

   Mă duc în valuri și mă gân­desc că din toa­te, după toa­te, din­co­lo de toa­te, nu va mai  rămâ­ne decât nisip… este un motiv vechi, inter­pre­tat magis­tral de către Kan­sas — “Dust in the Wind…, o melo­die care te ia și te duce, nimic nu pare sigur, nimic nu este sigur, doar voci­le ace­lea care îți amin­tesc:

Same old song, just a drop of water in an end­less sea,
All we do crum­bles to the gro­und tho­u­gh we refu­se to see…
Dust in the wind,
All we are is dust in the wind…

   — Mir­cea Cri­șan nu a fost poa­te cea mai mare vede­tă a tim­pu­lui său, dar a reu­șit să inter­pre­te­ze magis­tral un final de Reve­li­on (1964), eram tineri, eram copii, ni se părea că a reu­șit atunci să atingă apo­ge­ul cari­e­rei sale… Că acest om, acest actor avea tot ce   și-ar fi putut cine­va dori… Unde­va, pe Inter­net, găsesc o infor­ma­ție sea­că: În 1968, cu oca­zia unui tur­neu la Paris, la tea­trul Olym­pia, a rămas în Occi­dent și s‑a sta­bi­lit ulte­ri­or în Ger­ma­nia.

   Se pare că liber­ta­tea nu putea fi „impor­ta­tă“ în Româ­nia, nici măcar pen­tru un Artist Eme­rit (titlu con­fe­rit în 1964 „pen­tru meri­te deo­se­bi­te în acti­vi­ta­tea des­fă­șu­ra­tă în dome­ni­ul tea­tru­lui, muzi­cii, arte­lor plas­ti­ce și cine­ma­to­gra­fi­ei”).

- Da, spui tu, de Mir­cea Cri­șan vor­beau părin­ții, eu nici nu eram năs­cu­tă când el a ple­cat din țară…

- Dacă aș putea, aș dese­na pe nisip un ecran de tele­vi­zor și ți l‑aș ară­ta pe Mir­cea Cri­șan,

sau pe Con­stan­tin Dră­ghi­ci  sau pe Toma Cara­giu sau…

   În curând va veni toam­na, pes­te pla­je nu vor mai exis­ta urme­le noas­tre, nici amin­ti­ri­le noas­tre… Tot ce va rămâ­ne este acest text, în care am îngro­pat amin­ti­ri­le noas­tre, dis­cu­ția noas­tră des­pre vede­te, iubi­rea noas­tră, spe­ran­țe­le noas­tre, totul, nimic… Poa­te o melo­die gal­be­nă, poa­te o frun­ză impe­ca­bil de tris­tă, poa­te acest cân­tec…

   Dar unde­va, depar­te, marea va rămâ­ne mereu la fel, chiar după ce noi nu vom mai exis­ta, pre­cum în acest vide­o­clip sen­zațio­nal, marea, divi­ni­ta­tea noas­tră de o vară la M. (Miami, Myan­mar sau Man­ga­lia), acum aș vrea să te întreb ceva legat de vede­te,  acum aș vrea să te întreb ceva legat de nisip, dar mâna ta se atin­ge de mâna mea și îmi șop­tești, par­că dintr‑o altă lume: „Marea…, nimic alt­ce­va…”.

Ioan Iacob, august, 2018, pe pla­ja de la M.


Man­ga­lia News, 25.08.2018.


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply