Emil-Corneliu Ninu: Capriciile vremii, la mare

0
629

Capri­ci­i­le vre­mii, la mare, de E. C. Ninu

Firesc, natu­ra își are legi­le ei, pe care omul încear­că să le stă­pâ­neas­că. În cău­ta­rea unei cicli­ci­tăți, mete­o­ro­lo­gii pro­fe­si­o­niști se feresc să dea ver­dic­te tabu. De ace­ea, spri­ji­nul pe care îl ofe­ră teho­lo­gia moder­nă este incon­tes­ta­bil.

Cu nazuri com­pa­ra­te de către miso­gini cu cele ale unei femei, extre­me­le ei au rămas în isto­rie, pre­cum cele­brul potop al lui Noe sau, mai de curând, „gene­ra­lul Iar­nă”, care și‑a coman­dat oști­ri­le de vifor­ni­țe, ger și nămeți de‑a lun­gul tim­pu­ri­lor, pre­cum înză­pe­zi­rea inva­da­to­ri­lor turci, în Mol­do­va, oglin­di­tă de Vasi­le Alec­san­dri, într-una din legen­de­le sale isto­ri­ce, cea a tru­pe­lor lui Napo­le­on în Rusia, sau ier­ni­le gre­le din bătă­lia Sta­lin­gra­du­lui sau a Lenin­gar­du­lui, în Al Doi­lea Răz­boi Mondi­al.

În ulti­mul timp, se vor­beș­te tot mai mult de diri­ja­rea vre­mii, ca armă stra­te­gi­că, în ceea ce pri­veș­te insta­la­rea sece­tei sau aba­te­rea plo­i­lor, cau­za­toa­re de inun­da­ții și grin­di­nă, asu­pra unor supra­fe­țe mai mari sau mai mici, în lume.

Man­ga­lia a fost afec­ta­tă și ea de ast­fel de feno­me­ne natu­ra­le, cul­minând cu un seism, care a făcut să se scu­fun­de o par­te a ora­șu­lui medi­e­val în ape­le mării, cu o mare par­te a rui­ne­lor cetă­ții Cal­la­tis, dis­tru­gând și tur­nul mos­che­ii „Esma­han-Sul­tan”, în seco­lul al XIX-lea, nece­si­tând refa­ce­rea aces­tu­ia. Ne‑o demon­strea­ză ima­gi­ni­le gea­mi­ei, într‑o serie de tablo­uri, foto­gra­fii sau maxi­ma­fi­lie.

O iar­nă grea a înre­gis­trat ora­șul nos­tru, așa cum se poa­te obser­va din foto­gra­fia păs­tra­tă de la un locu­i­tor al satu­lui Lima­nu. Deo­se­bit de grea a fost și iar­na din­tre anii 1953–1954, când marea, cât vedeai cu ochii, era înghe­ța­tă.

În urmă cu 80 de ani, în 14 iulie 1938, a fost dată în folo­sin­ță linia de cale fera­tă Efo­rie-Sud-Man­ga­lia, dar, un an mai târziu,în urma plo­i­lor dilu­vie­ne din 4 iulie 1939, seg­men­tul Cos­ti­nești-Man­ga­lia a tre­bu­it să fie refă­cut, turiș­tii având de sufe­rit, din aceas­tă cau­ză.

Des­pre tron­so­nul res­pec­tiv au scris mai mulți docu­men­ta­riști, prin­tre care Dumi­tru Isac („Man­ga­lia, recu­noș­tin­ță veș­ni­că arma­tei româ­ne”, ed. „Impe­ri­um”, Con­stan­ța, 2014, și mono­gra­fia, în manu­scris, „Man­ga­lia”), dar și soții Aure­lia și Ște­fan Lăpușan („Man­ga­lia în pagi­ni­le vre­mii”, ed. „Dobro­gea”, Con­stan­ța, 2007). 

Ast­fel, D. Isac, în car­tea sa deta­li­a­ză:
„În peri­oa­da 1937–1938, prin gri­ja gene­ra­lu­lui Nico­lae Macri (1880–1947), direc­tor gene­ral al Căi­lor Fera­te Româ­ne, a fost con­stru­i­tă calea fera­tă între Car­men-Syl­va (azi, Efo­rie-Sud) și Man­ga­lia. Atunci, un rol impor­tant l‑a avut și pri­ma­rul Man­ga­li­ei, slt. ® Nico­lae Roș­cu­leț. Calea fera­tă tre­bu­ia pre­lun­gi­tă până la Cas­te­lul Regal din Bal­cic, dar, după moar­tea regi­nei Maria, la 18 iulie 1938, lucră­ri­le au fost opri­te.” (op. cit., pag. 36).

Cea de‑a doua car­te, avându‑i ca autori pe Aure­lia Lăpușan și Ște­fan Lăpușan, chiar deta­li­a­ză eve­ni­men­tul neplă­cut, petre­cut în luna lui cup­tor 1939:
„… la 4 iulie 1939, o ploa­ie demen­ți­a­lă se aba­te asu­pra lito­ra­lu­lui, dis­tru­gând linia de cale fera­tă Cos­ti­nești-Man­ga­lia, iar în Tuz­la pri­ci­nu­ind pagu­be însem­na­te, devas­tând locu­in­țe­le, cul­tu­ri­le, făcând imprac­ti­ca­bil dru­mul națio­nal.” (lucr. cit., pag. 98).

Deci, cum și în zile­le noas­tre se mai întâm­plă ast­fel de feno­me­ne, iată că nimic nu este nou sub soa­re! (sur­sa: Emil-Cor­ne­liu Ninu, Fb).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply