Căldură mare, domnule…
Sau cum am scăpat cea mai frumoasă captură din viața mea

0
656


Căl­du­ră mare, dom­nu­le… Sau cum am scă­pat cea mai fru­moa­să cap­tu­ră din via­ța mea. 

Dom­nu­le… Mare‑i împă­ră­ția ta, Doam­ne!… Am tră­it s–o văd și pe asta… Acum am înțe­les, toa­tă lumea apre­cia­ză pes­ca­rul ade­vă­rat (uită-te pe net câte like-uri adu­nă un crap de 10 kg), buuun și toa­tă lumea știe ce suflet de poet domneș­te înă­un­trul sau… Sen­si­bi­li­a­te și dăru­i­re ca la un pes­car n‑ai să găsești vă spun așa din toa­tă ini­ma… că doar mă cunosc, ce nai­ba… dar să apre­ciezi e una și să pro­fiți pe față e alta… ce nai­ba că oameni sun­tem nu alt­ce­va…

Să-ți spun… Mai deu­năzi… timp fru­mos adi­că știi dum­ne­a­ta… puțin nori­șor, puțin vân­ti­șor… per­fect pen­tru pes­cu­it… da bun și de stat pe pla­jă, așa fără să te bată soarele‑n cap să te tâm­peas­că…, însă vezi cum e via­ța asta… nu te tam­pes­te soa­re­le, tre­bu­ie să te tâm­peas­că ceva sau cine­va…

Cum ziceam, sculele‑n mași­nă și să‑l omorâm, fra­te, că de data asta nu sca­pă! Ajung la bal­tă locul liber… nu era nimeni… Așa da, fră­ți­că!… Sca­u­nul, fixa, mome­a­lă în câr­lig și dă‑i băta­ie… dar pri­ma dată o țiga­ră că așa‑i șade bine unui pes­car ade­vă­rat… 

Fumezi așa cum să zic… cum fumau șama­nii indieni îna­in­te de lup­tă și aproa­pe că intri în tran­să și sta­a­ai liniș­tit… asta până când apa­re lân­gă tine vre­un nea­ve­nit ca să încea­pă cu între­bări… că asta vro­iam să-ți spun… 

Abia mi-am aprins țiga­ră…  și să mă ard la buze nu alta… că deh neno­ro­ci­ri­le nu vin nici­o­da­tă sin­gu­re… Ce ți‑e și cu lacu­ri­le astea dom­nu­le așa aproa­pe de pla­jă…, un înger blond își făcu apa­ri­ția lân­gă mine și mai, mai să-mi stea ini­ma, fra­te… c‑am cre­zut c‑am ajuns în Rai… 

Dom­nu­le, dom­nu­le,  îmi zice… țiga­ra… Eu… eram deja în gră­di­na Ede­nu­lui, pier­zân­du-mă în … de fapt mă uitam ca pros­tul în ochii ei, când aud… Era s‑o băgați invers… Eu? Răs­pund… Doam­ne fereș­te n‑aș fi încer­cat nici­o­da­tă… Țiga­ra! repe­tă domni­șoa­ră pri­vin­du-mă insis­ten­tă … Aaa, da, da și-arunc țiga­ra din mână la timp ca să nu-mi ard buze­le… Ei mă pros­team și eu, răs­pund…

Sun­teți pes­car? Aaa, cum să vă spun domni­șoa­ră… mă mai pros­tesc și eu, cum ziceam, așa ca să mai trea­că tim­pul… Și eu sunt! Adi­că îmi pla­ce să pes­cu­iesc, îmi zice.. Am o pasiu­ne nebu­nă pen­tru pes­cu­it… Păi da, răs­pund, și eu tot din pasiu­ne… că fără pasiu­ne nici nu se pune pro­ble­ma… Da într-ade­văr…, con­ti­nuă ea: fără pasiu­ne totul e egal cu zero, totul e vid, să știți clar…

V‑a tras până acum? Păi de abia ce… numai așa puțin, zic, par­că mi‑a ciugulit‑o o data sau de două ori, de când am venit… Așa deci… spu­ne, mie nu-mi pla­ce când mi‑o ciu­gu­leș­te așa fără fina­li­za­re, nu mai am răb­da­rea de altă dată, să știți… eu vreau așa dintr‑o dată…

Eu vă spun sin­cer… căl­du­ra te omoa­ră, fra­te, fără să îți dai sea­ma… de la efec­tul de seră cred, cine știe… Domni­șoa­ra con­ti­nuă … Mie per­so­nal îmi pla­ce să mi‑o pună pe lat, sau să mi‑o tra­gă la fund… alt­fel nu dis­cu­tăm… 

Mi s‑o fi părut, mă gân­desc… Ridic pri­vi­rea și… Ins­tinc­tiv am luat o râmă, fără să mă uit și mi-am înfipt câr­li­gul în deget, fără să simt nimic…  Domni­șoa­ra era topless… for­me­le ei se undu­iau ca valu­ri­le unei mari neli­niș­ti­te… Ochii albăs­trii ascun­deau dorin­țe nebă­nu­i­te… buze­le ei între­des­chi­se… dege­tul meu zvâc­nea ca bătă­i­le unei inimi neîn­țe­le­se și indu­re­ra­te…

Dum­ne­a­voas­tră cum vă pla­ce? Am obser­vat că vi se ridi­că des… Dom­nu­le, noi pes­ca­rii sun­tem oameni răb­dă­tori și cu fri­ca lui Dum­ne­zeu… Mă uit în jos…, avea drep­ta­te… deo­da­tă și plu­ta se ridi­că și se pune pe lat… și por­neș­te în adân­curi ca o tor­pi­lă… 

Ce faci dom­nu­le? Fă ceva, nu sta așa ca un tâmp!… Sim­țeam cum două pică­tu­ri de sudoa­re mi se pre­lin­geau pe frun­te… Ce for­me, dom­nu­le, ce… ce ochi.. Ce… să fac? Întreb… Plu­ta dom­nu­le! Nu vezi ești nebun? 

Aaaa, plu­ta, da, zic și pun mână pe fixă și trag ca un nebun… Nimic… S‑a dus, zice oftând… Domni­șoa­ra se ridi­ca în picioa­re în toa­tă mân­dre­țea sa… Ști­am eu, zice, ști­am… Dom­nu­le, nu ești în sta­re de nimic, ti–o spun ver­de în față. Se întoar­se, undu­in­du-și șol­du­ri­le și ple­că, fără să mai arun­ce măcar o pri­vi­re la nebu­nul care răma­se cu gură căs­ca­tă ca un tălâmb…

Căl­du­ră mare, dom­nu­le, ce să mai… Doam­ne, ce am scă­pat… (bine că am scă­pat) nici acum nu îmi vine să cred… cea mai fru­moa­să cap­tu­ră din via­ța mea… și mi‑o puse­se pe lat și mi‑o… Ptiu, fir-ar al nai­bii de pes­cu­it și mă gân­deam că‑s pro­fe­si­o­nist. Pro­fe­si­o­nist, ce nai­ba, că doar nu ne afec­tea­ză pe noi o rata­re la o par­ti­dă de pes­cu­it… în sfâr­șit ori­cum… super­bă rata­re…   

E greu să fii pes­car în ziua de azi… dar și fru­mos… și acum mă uit cu nos­tal­gie la cica­tri­cea ce mi‑a rămas pe dege­tul mare… Într-ade­văr… Super­bă par­ti­dă, dom­nu­le, ce să mai…

Sebas­ti­an Ursu, august 2018.


Man­ga­lia News, 26.08.2018. (foto: inter­net).


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply