În Poiana Horea se trăia, până acum câteva zile, întocmai ca la 1918, anul pe la care au apărut primele case.
- Pentru o parte a satului din această zonă izolată de Apuseni, a fost nevoie de 50 de ani, până în anii ’70, ca să se tragă curent.
- Pentru restul caselor, au mai trecut încă 50 de ani. La Centenar, li s-a aprins și lor becul de sub tavanul jos din casele de lemn!
- Cu ajutorul unor voluntari de la ONG-ul Free Mioriţa.
- Libertatea a stat alături de câteva familii dintr-un cătun al satului Poiana Horea, în ziua în care s-a făcut lumină.
Fondat în 1918, satul din Apuseni a fost electrificat prin 1970. Avea pe atunci vreo 2.000 de locuitori. Din nu se ştie ce motiv, stâlpul de electricitate s-a oprit într-o curbă a drumului.
La doi kilometri distanţă mai locuiau alte 10 familii, pe care autorităţile de atunci le-au abandonat în întuneric. Astăzi, satul mai are 300 de locuitori, iar la marginea lui mai trăiesc cinci dintre cele 10 familii care au îndurat încă 50 de ani fără lumină!
Pentru ei, becul s-a aprins nu datorită statului român, ci a unor voluntari dintr-un ONG. Ei le-au făcut acestor familii o surpriză: au apărut într-o dimineaţă în curtea lor, cu un panou fotovoltaic.
„Aici ne-am născut, aici trebuie să stăm”
Astăzi, în România, există undeva pe la 50.000-55.000 de gospodării neelectrificate.
Numărul este doar o estimare, pentru că nici măcar statul nu ştie care este exact situaţia. Se poate doar estima câţi oameni trăiesc şi astăzi, într-o ţară europeană, la lumina lumânării: peste 100.000.
Cam 100 de sate nu sunt deloc electrificate.
Numărul acesta te poate revolta. Dar, în Poiana Horea, este un fapt de viață, pe care oamenii îl acceptă fără să se plângă prea mult.
Aşa s-au născut, aşa a fost viaţa întotdeauna. I-am întrebat pe oamenii de aici cum se descurcă. Răspunsul a fost simplu: la lumânare. Nu au spus că greu şi nu s-au plâns că nu-i ajută nimeni.
