Pit bull-ul nu e o specie de pești, frate…, verificat de mandea… deci, fără caterincă – 60 kile carne macră mușchi, frățioare… nu-ți mai zic de fălci, colți, privire și altele… nu cred că te-ai utat indiferent vreodată în ochii unui pit bull… eu era să o comit odată…
Zi de concediu… vreme perfectă… așa că, la pescuit, tată, că-i păcat să ratezi… verifică ce ai de verificat… bagă totul în mașină, chiar dacă nu-ți trebuie, că nu se știe niciodată… și pe cai, că se filmează…
Oricum, simți ceva înainte să ajungi la baltă … azi e musai să-l iei pe barosan… nu se discută… ajungi repejor la destinație… vântul adie numai atât cât să mângâie plaurii… câțiva norișori răzleți fură din tăria soarelui care nu te mai pedepsește azi… azi e ziua cea mare…
Sigur am mai spus… dacă nu ai un scaun adevărat la pescuit, te lași de meserie… așa că trebuie să investești, frate…, eu, spre exemplu mi-am luat un scaun din ăla cu măsuță… na, pui un suc, o cafea ceva, țigările… chiar și momeală, dacă vrei. După întâmplarea de azi, îmi caut un scaun din ăla cu gard și sârmă ghimpată, dacă se poate… da nu știu dacă s-au inventat…
În sfârșit, vremea bună, mă așez pe scaun, scot fixă de carbon de 7m… o mândrețe de fixă dreaptă și lustruită că țeava unui sniper… armez, adică bag momeală în cârlig… că am uitat să spun eu numai la un cârlig pescuiesc… se știe, e lege… arunc între doi plauri, chiar în sala de mese, frățică…
Pescarul care se respectă, la prima aruncare-și aprinde o țigară, să fie clar… și trage din ea ca și cum s-ar relaxa și ar fi indiferent, deși ochiul format stă pe plută în permanență… Hai, mă, tată, mă, că am obligații, zic… vorba unui prieten… da nici n-apuc bine să zic, că pluta se rotește de două ori și dă să cadă pe spate… ca într-un pas de vals divin…
Hmmm… pun mână pe fixă și zic ”al meu ești barosane”… da, de unde … l-am scăpat, fără să simt ceva… Mă gândesc: “Cred că l-am luat prea din pripă… i-am scos momeala din gură, sigur, trebuia să o las să o culce…, ce neghiob sunt… stai să vezi acum ce-i fac… lasă că am eu ac de cojocul lui…
Scot două râme din alea, așa cam cât degetul…, le croșetez în cârlig… mănunchi de râme… și arunc, zicând: “Ia să te văd acum, barosane “… Așez fixa pe postament și aștept să se stabilizeze pluta… liniște profundă… ochii la pândă… mâna pe izbândă…
Concentrarea e mare la pescuit…, câteodată n-auzi nici musca… liniște totală, să nu se sperie barosanul… Deodată aud lângă urechea dreaptă ca un fornăit, ceva… n-am dat importanță, pentru că eram cu ochii ieșiți din orbite pe plută, care începuse a se roti ușor…
Încă o dată, lângă urechea mea, un fornăit…, mai tare de data asta… Dau să întorc capul, dar ochiul, mai rapid, vede imprevizibilul… Lângă capul meu, aplecat cu ochii țintuind pluta, un cap de pit bull, care scruta și el balta și mai fornăia, din când în când… Ups, mi-a stat inima, frățioare, cât sunt eu de mare, genunchii mă lăsaseră, noroc că eram în scaun… Auzisem eu nu știu de unde că, dacă stai nemișcat, nu îți face nimic și pleacă într-un final… da ăsta nu mai plecă…
Pluta mea se-ntinse cât era de mare pe apă, ca într-un dans de vals, după care se ridică și porni cu repeziciune în adâncuri… fixa mea… ehe… o mândrețe de fixă…, sări în apă ca arsă și porni în urma plutei … eu, nemișcat… stană…, numai o lacrimă dădea să-mi curgă din ochiul stâng…
Deodată, se-ude: “Chad, Chad, unde-mi ești, afurisitule?”… Afurisitul de lângă mine se lăsă cu botul pe labe, parcă ar fi vrut să se-ascundă… Eu, stană, cum spuneam… nu mișcam niciun mușchi… nu că n-aș fi vrut, dar nu cred că mai puteam…
O apariție blondă se făcu simțită în apropiere… și-l certă cu degetul pe animal, care de fapt nu cred că dădea doi bani… mă privi și spuse… ”E un mare șmecher, domnul de față (domn îi zicea la câine), cum vede pe cineva care-i place, cum se lipește de el … cred că vă iubește, e dragoste la prima vedere…”.
Am scos un sunet din gâtlej care s-a confundat cu un Da, ceva, nici eu nu știu… cert e că stăpâna l-a luat pe Chad și a plecat cu el zicând… ”Cât o să mai stăm pe aici, sigur o să vă mai deranjeze … sper că nu vă supărați! Să aveți o zi bună…
I-aș fi răspuns eu… da încă mai aveam o reținere, așa că m-am ridicat încet…, plin de apă, de parcă acum ieșisem din mare, mi-am strâns sculele, mi-am scuipat în sân si-am plecat, uitându-mă încă odată în gol, după mândrețea mea de fixă…, dacă îți vine să crezi…
Sebastian Ursu, decembrie 2017. (Această povestire face parte din ”Schițe pescărești”, volum aflat în lucru).
Sebastian Ursu este din Mangalia și a scris recent ”Demehașiste – Schiţe interzise”, carte de succes pe care o vom publica în serial, cu acordul autorului, începând de săptămâna viitoare.
Demehaşiste – Schiţe interzise se adresează tuturor cititorilor, pasionaţilor de umor şi, nu în ultimul rând, celor care se regăsesc în ea. Toate întâmplările sunt reale… personajele sunt ireale…
Mangalia News, 4 august 2018.
