OMAGIU sculptorului PETER JECZA. Casa Jecza, cea mai mare Galerie de Artă contemporană din România [Foto/VIDEO]

0
3948

Peter JECZA, sculptor, profesor de sculptură la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara, România. Născut în 16 octombrie 1939 la Sf. Gheorghe, județul Covasna, România, d. 24 martie 2009, Timișoara.

Începând cu anul 1972, sculptorul Peter Jecza a avut un număr foarte mare de expoziții, cu precădere în străinătate, mai precis în Germania. Seria de expoziții personale este deschisă la 14 mai 1972 la Galeria „Palette“ din localitatea germană Wuppertal. Această primă expoziție personală a fost deschisă publicului până la 30 iunie și a cuprins un număr mare de exponate realizate de sculptor.

În România, prima sa expoziție va avea loc un an mai târziu, în 1973, la Galeria „Apollo“ din București. Seria expozițiilor sale continuă, în special în Germania, în orașe ca Berlin, Düsseldorf, Essen, Köln. În România, Jecza expune doar în București, Timișoara, Cluj și Lugoj. În țară ultima sa expoziție va fi în 1996 la Galeria „Dure“ din Timișoara, iar în străinătate, în 1997, la Galeria „Il Quadro“ din Aachen, Germania. (Mai multe date din biografia sculptorului Peter Jecza, puteți afla aici).

„300 de metri patrati de spatiu expozitional si peste 500 de sculpturi. Creată pentru a omagia dragostea pentru artă a sculptorului Peter Jecza, Casa Jecza, apartine mai mult vizitatorilor decât familiei acestuia. Casa Jecza este deschisa tuturor celor care vor sa se exprime prin arta sau celor care sunt interesati sa vada creatiile artistilor. Intrarea este gratuita si oricine se poate plimba prin casa plina de lucrari.”


Sculptorul Peter Jecza din Timisoara (sursa: arhiva TVR Publicat pe 1 nov. 2017).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Peter Jecza – sculptura si simfonia Triade, de Remus Georgescu:

(Un video editat de Andrei Jecza, fiul sculptorului).

Din dorinta de a publica online simfonia Triade (In memoriam 1989) de Remus Georgescu si forma in care a luat aceasta nastere, am realizat acest video care alatura sculptura tatalui meu, Peter Jecza, de cateva marturii extrase din diferite interviuri, filmari realizate de Olimpiu Vuia, la doua dintre cele mai recente expozitii Peter Jecza, gandite de Sorina Jecza la Muzeul de Arta din Craiova si Muzeul Palatele Brancovenesti Mogosoaia si Simfonia Triade, inspirata de sculpturile lui Peter Jecza.

Ii multumesc pe aceasta cale maestrului Remus Georgescu pentru aceasta cutremuratoare si in aceasi timp inspiranta compozitie a sa, care nu doar imi aduce aminte atat de viu de vitalitatea si profunzimea lucrarilor lui tata, dar mai ales, traduce muzical, cum putini au reusit, un limbaj in altul. Un experiment vizual, muzical si sculptural.


Despre Fundația Interart TRIADE

Activitatea fundaţiei continuă într-o formă instituţională preocupările familiei Jecza din ultimii zece ani de a coagula, în jurul artei practicate de sculptor, alte forme de expresie şi de a crea, astfel, un spaţiu de intercomunicare artistică. ín acest mod se revitalizează o mai veche tradiţie a „caselor de artişti”, adevărate nuclee de cultură. Această particularitate a marcat structura activităţilor iniţiate de fundaţie, păstrând caracterul personalizat familial al acesteia, interesul pentru sculptură şi valoarea de comunicare interartistică.

Fundaţia Interart TRIADE, al cărei președinte este Sorina Jecza, soția regretatului sculptor Peter Jecza, şi-a structurat activitatea în mod flexibil, pe mai multe programe: fiecare program desfăşoară mai multe proiecte specifice, în funcţie de ponderea pe care programul o are în cadrul instituţiei. La rândul ei, ponderea programelor se poate modifica, modelându-se după structura situaţiilor concrete.

Mai mult, pe facebook.com/JeczaGallery

Citiți și: pressalert.ro/2017/05/timisoara-uitata-peter-jecza-unul-dintre-cei-mai-importanti-artisti-ai-orasului-ultimul-secol-foto/

Sorina Jecza-Ianovici: „Fundaţia TRIADE este deschisă unei comunităţi aparte” 


MN: Cu aleasă stimă, dedicăm acest articol distinsei doamne Sorina Jecza și lui Andrei Jecza, fiul sculptorului Peter Jecza. În memoria celui care a fost Omul, Dascălul, Maestrul Peter Jecza, cel care ne-a îndrumat pașii pe calea Frumosului artistic și a Omeniei, în anii studenției de la Timișoara… (Traian Lupu, profesor de Arte). 


Mangalia News, 29 iulie 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply