Ne pleacă valorile… Robert-Marius Dincă: Mai sunt cinci zile până când voi părăsi România. Definitiv.

0
1401

”Mai sunt cinci zile până când voi părăsi România. Definitiv. Ciudat e că nu simt nimic în legătură cu asta. Probabil că durerea a dispărut în clipa în care am realizat că, în ţărişoara asta, nu am niciun viitor. În ultima vreme doar auzim de bine. De văzut, nimic. De simțit, nici nu mai vorbim.

A mai rămas o sapă în grădină,
C-un putred gard amar decor,
Un ochi clipind către lumină
Și un copac c-un singur măr.

Pământul zace-n nemișcare,
Sorbind tăcut a lumii ceață,
De ai jura într-o suflare
Că-i pustiit și fără viață.

Iar viile odată pline
S-au smochinit în amintiri,
Se surpă zilele senine
Împrăștiate sub priviri.

Tu nu mai vii, e adevărul
Ce-mi roade mintea neîncetat.
Se pierde-n zări firav poporul
Mereu mințit, mereu furat.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Doamne, te-aștept, dar hai odată,
Să vezi și tu cum am ajuns.
O viață cruntă, îngropată
Sub vise transformate-n plâns.

Aș vrea s-aud cum noaptea cântă
Reînviată de lumini
Și să se-adune ca la nuntă,
Cei rătăciți printre străini.

Dar nu sunt șanse, știu prea bine,
Să auzim divinul cânt
Și se vor pierde în curând
Și-acei puțini care mai sunt.

Iar ăsta e adevărul”.

Robert-Marius Dinca, 01.07.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply