Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit 7.000 de ţigarete de provenienţă moldovenească, ambalate într-un colet de mici dimensiuni, care au fost trecute peste frontieră cu o dronă.

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de  responsabilitate, au observat pe direcţia localităţii de frontieră Podu Jijiei, comuna Golăieşti, un autoturism înmatriculat în România, ce se deplasa spre frontieră şi din care ulterior a coborât un bărbat. Deoarece li s-a părut suspectă prezenţa persoanei în zonă, poliţiştii de frontieră au procedat la monitorizarea acesteia.

Câteva minute mai târziu poliţiştii de frontieră au auzit un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni (specific unei drone) şi au observat cu aparatura de vedere pe timp de noapte cum acesta a traversat frontiera din Republica Moldova în România.

S-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au observat cum a fost lansat un colet de mici dimensiuni în apropierea frontierei de stat, care ulterior a fost preluat de către bărbatul care aştepta in zonă.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestuia efectuând somațiile prin voce și deoarece acesta nu s-a supus, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical.

În urma acţiunii, persoana în cauză a fost retinută, iar la cercetări s-a stabilit că este cetăţeanul român Ionuţ B., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Iaşi. De asemenea, în coletul de mici dimensiuni au fost descoperite 7.000 ţigarete (350 de pachete) de provenienţă Republica Moldova, în valoare  de 3.500 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a fost contactat de un cetăţean din Republica Moldova, care i-a propus, ca în schimbul sumei de 200 de lei, să preia ţigările din extravilanul localităţii Podu Jijiei şi ulterior să le transporte în municipiul Iaşi. Cu aceeaşi ocazie, cetăţeanul moldovean i-a înmânat lui Ionuţ B. un telefon mobil, pentru a putea comunica  mai usor şi s-au deplasat în localitatea Podu Jijiei pentru a vedea locaţia unde drona urma să lanseze coletul cu ţigări.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a se lua măsurile legale ce se impun. (politiadefrontiera.ro, 11.06.2018).


Suntem și aici: Mangalia News Punct Ro, pe Facebook și @Mangalia_News, pe Twitter!

Piese Auto Mangalia - URGENȚE: 0747 338 310

piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm scrieți comentariul
Vă rugăm să scrieți numele dvs. aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.