Mihai Fifor după reuniunea miniștrilor Apărării din cadrul NATO: Situația de la Marea Neagră va fi tratată separat la summitul Alianței. Dăm un semnal de coerență și de prezență NATO

0
1060

Corespondență de la NATO – Robert Lupițu. (Foto: MApN).

Situația de securitate la Marea Neagră, noua inițiativă NATO privind prezența înaintată aliată, rolul noilor structuri de comandă ale NATO, împărțirea sarcinilor financiare și proiectul mobilității militare prin cooperarea NATO-UE, sunt prioritățile pe care ministrul Apărării Mihai Fifor le-a evocat la finalul reuniunii miniștrilor Apărării din țările NATO, întrunire crucială ce a pregătit deciziile pe care cei 29 de șefi de stat sau de guvern euro-atlantici le vor adopta formal la summitul din 11-12 iulie de la Bruxelles.

Într-o conferință de presă susținută la capătul celor două zile de reuniune, în cadrul cărora a participat și la mai multe reuniuni bi și multilaterale, ministrul Apărării a punctat că a insistat pentru ca ”situația de la Marea Neagră să fie tratată separat pe agenda summitului” din luna iulie și a manifestat interesul sporit al României pentru proiectul mobilității militare.

“România a prezentat cel puțin două obiective foarte importante pentru summitul NATO din această vară din luna iulie. Cel dintâi s-a referit la posibilitatea ca situația de la Marea Neagră să fie tratată separat pe agenda summitului. Deși unele state membre ale Alianței nu consideră că Rusia reprezintă o amenințare la Marea Neagră, noi am încercat să demonstrăm că Rusia devine o prezență tot mai amenințătoare la Marea Neagră prin întărirea capacității sale de luptă în peninsula Crimeea. Ne-a venit în sprijin, cu ghilimele de rigoare, exercițiul pe care tocmai îl desfășoară Rusia în peninsula Crimeea, acolo unde vedem o desfășurare de forțe impresionantă, o desfășurare de forțe care nu mai are nimic de-a face cu o postură defensivă a Federației Ruse în Marea Neagră, ci cu una ofensivă. Am încercat să facem lobby pentru acest lucru, atât în plan bilateral prin vizite efectuate în țări partenere, dar și prin documente pe care le-am prezentat principalilor noștri aliați. Am avut în această perioadă un dialog constant cu partenerul strategic Statele Unite și am beneficiat de sprijin din partea majorității statelor membre”, a declarat Fifor.

Citiți articolul integral aici: caleaeuropeana.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply