19 mame cu 83 de copii – nu e o sectă, e România săracă

0
527

Poza pe care o vedeți nu am ales‑o întâm­plă­tor. Sun­tem 19  femei la un loc, eu sunt cea mai bătrâ­nă din­tre ele, la pro­priu. E făcu­tă acum câte­va zile la Oșești, o comu­nă din Vaslui, pol al săra­ci­ei din Româ­nia. Feme­i­le astea sunt tine­re dacă te uiți în bule­ti­nul lor, între 19 și 40 de ani, numai că ceea ce nu vedeți în poză sunt copi­ii lor. 19 femei care au împre­u­na 83 de copii, mărun­ței toți. Cinci din­tre ele au avut pri­mul copil la 15–16 ani, mame copii cu copii.

Feme­i­le astea sunt car­ne de tun la pro­priu într‑o țară din Uniu­nea Euro­pea­nă, copi­ii lor sunt ace­ia din sta­tis­tici care se duc la cul­ca­re flămânzi – 225.000 de copii care se cul­că cu bur­ta goa­lă are Româ­nia.

Unii o să mă între­bați, dar de ce au făcut atât de mulți copii. O între­ba­re de oră­șan, pusă de pe cana­pea, din fața tele­vi­zo­ru­lui. Răs­pun­sul e sim­plu, pen­tru că ele aproa­pe că nu exis­tă pen­tru sta­tul român, ori­zon­tul lor se ter­mi­nă la mar­gi­nea satu­lui, iar con­si­li­e­rea medi­ca­lă e un lux la pro­priu. Le poar­tă de gri­jă o asis­ten­tă medi­ca­lă comu­ni­ta­ră, Lenu­ța Tori­că, o feme­ie spirt,  spri­ji­ni­tă de Fun­da­ția World Vision Româ­nia.

La Oșești, din 200 de sar­cini în doi ani de zile, 18 sunt mame mino­re. Sunt femei care au ajuns la doc­tor o sin­gu­ră dată pe tim­pul sar­ci­nii. Lasă că nu au în sat un cabi­net medi­cal, dar e nevo­ie să mear­gă pe jos până la Negrești, cel mai apro­pi­at oraș, 8 kilo­me­tri-dus, 8 kilo­me­tri-întors, la picior, cu bur­ta la gură. Este un auto­buz care vine de la Vaslui, dar la muni­ci­piu sunt tra­ta­te ca ulti­mii oameni “care nu au altă trea­bă decât să tot rămâ­nă gra­vi­de”. Și atunci se duc pe jos fiind­că “la Negrești e o doc­to­ri­ță care le vor­beș­te fru­mos și are gri­ja de ele” – măr­tu­ri­seș­te Simo­na, are 30 de ani, 6 copii, iar pe pri­mul l‑a făcut la 16 ani.

Mai rău e că în seco­lul 21 aflu de la feme­i­le astea că încă mai fac între­ru­peri de sar­ci­nă pro­vo­ca­te aca­să, atunci când sar­ci­na e mare, fiind­că nu mai vor copii, au deja 3–4 aca­să.
– Pe la 6–7 luni se urcă pe gard cu bur­ta și soțul o aju­tă. O impin­ge cum­va, sar­ci­na cobo­a­ră și îi pro­voa­că naș­te­rea îna­in­te de vre­me. Când vine sal­va­rea, gra­vi­da zice că căzut pe bur­tă. Ajung la spi­tal, dar pen­tru copil e prea târ­ziu.

Mă uit șoca­tă la feme­ia care poves­teș­te, iar asis­ten­ta Lenu­ța dă din cap “așa e”. Știu cum sună ce scriu. Cât am docu­men­tat mate­ri­a­lul ăsta am plâns de mai mul­te ori, dar nu de revol­tă așa cum poa­te sim­ți­ti acum, ci de nepu­tin­ță, de dez­nă­dej­dea pe care le‑o citești în ochi. Nu le jude­cați dacă nu știți cum e via­ța lor,  pen­tru că nu dați con­for­tul apei care vă cur­ge la robi­net pe o casa lipi­tă cu lut pe toa­te păr­ți­le și o ogra­dă pli­nă de copii mici unde sin­gu­ra ave­re e  o cloș­că cu 10 pui lega­tă cu o funie de picior să nu cum­va să ducă puii prin locuri unde îi mânân­ca diho­rul. Așa ara­tă foa­mea și sără­cia și Româ­nia – țară euro­pea­nă, în 2018.

Una  din cinci femei însăr­ci­na­te din Româ­nia nu mer­ge la doc­tor pen­tru con­trol; una  din zece mame care naș­te în Româ­nia este mino­ră; una din patru român­ce nu are asi­gu­ra­re medi­ca­lă. Și toa­te sunt cu UNA prea mul­te.

Vă pun aici date­le ofi­ci­a­le de la Insti­tu­tul Națio­nal de Sta­tis­ti­că și con­clu­zi­i­le pro­iec­tu­lui Mame pen­tru via­ța. Via­ță pen­tru Mame al celor de la World Vision Roma­nia. Citiți-le și după aia mai citiți o dată rân­du­ri­le de mai sus.

Româ­nia are unul din­tre cele mai ridi­ca­te nive­luri ale sără­ci­ei în Uniu­nea Euro­pea­nă, 42% din popu­la­ție având risc de sără­cie și exclu­ziu­ne soci­a­lă, situ­a­ție care apa­re în prin­ci­pal în medi­ul rural (jumă­ta­te din tota­lul popu­la­ți­ei), unde ris­cul sără­ci­ei este 3 ori mai mare com­pa­ra­tiv cu medi­ul urban.

Mor­ta­li­ta­tea mater­nă în Româ­nia se ridi­că la 14,4  dintr‑o mie de nas­teri, sunt date­le ofi­ci­a­le pen­tru  2015, mai mult decât dublu față de media UE, de trei ori mai mare decât în Slo­va­cia, Slo­ve­nia și Bul­ga­ria.

La nivel națio­nal, rata avor­tu­ri­lor este dub­lă față de media uniu­nii euro­pe­ne, ceea ce reflec­tă o nevo­ie nesa­tis­fă­cu­tă pen­tru ser­vi­cii de pla­ni­fi­ca­re fami­li­a­lă, în spe­cial pen­tru gru­pu­ri­le vul­ne­ra­bi­le. Situ­a­ția este cu atât mai com­ple­xă în zone­le rura­le, unde rata de mor­ta­li­ta­te prin avort este de trei ori mai mare com­pa­ra­tiv cu medi­ul urban.

Inci­den­ța pro­vo­ca­tă de auto-avort este unul din­tre moti­ve­le prin­ci­pa­le pen­tru rata îna­l­tă a mor­ta­li­tă­ții mater­ne în medi­ul rural – 95,6% din dece­se­le cau­za­te de avor­turi auto­pro­vo­ca­te au avut loc în medi­ul rural. Prin urma­re, efor­tu­ri­le Guver­nu­lui în abor­da­rea pro­ble­mei prin fur­ni­za­rea de solu­ții con­tra­cep­ti­ve gra­tu­i­te și ser­vi­cii de pla­ni­fi­ca­re fami­li­a­lă pen­tru gru­pu­ri­le vul­ne­ra­bi­le se dove­desc a avea o pene­tra­re scă­zu­tă în medi­ul rural, din cau­za lip­sei de infor­ma­re și edu­ca­ție de la nive­lul comu­ni­tă­ții loca­le.”

World Vision des­fă­șoa­ră cam­pa­nia  “cu UNA prea mul­te” în cadrul pro­iec­tu­lui Mame pen­tru via­ță. Via­ță pen­tru mame. Un pro­iect  deru­lat pen­tru  15.000 de femei din 30 de comu­ni­tăți săra­ce din  Dolj, Vaslui și Vâl­cea. E un pro­iect care are ambi­ția  de a crea un model de suc­ces pen­tru redu­ce­rea cazu­ri­lor de mor­ta­li­ta­te mater­nă din Româ­nia, prin pre­ve­ni­rea sar­ci­ni­lor nedo­ri­te și prin sus­ți­ne­rea acce­su­lui la ser­vi­cii medi­ca­le de cali­ta­te pen­tru sar­ci­ni­le dori­te. Inter­venţi­i­le din cele 30 de comu­ni­tă­ţi  selec­ta­te pe baza ratei sără­ci­ei și a ratei mor­ta­li­tă­ții mater­ne vizea­ză în para­lel și îmbu­nă­tă­ţi­rea com­pe­tenţe­le­lor cadre­lor medi­ca­le, prin ser­vi­cii medi­ca­le inte­gra­te, pre şi post nata­le.

Româ­nia e o țară majo­ri­tar rura­lă. Atât timp cât sta­tul, guver­nul, noi îi igno­răm pe cei mai săraci și mai mulți din­tre noi, pe care de alt­fel îi des­co­pe­rim cu aro­gan­ță o dată a 4 ani, atunci când poli­ti­cie­nii le cum­pă­ră votu­ri­le, iar ei apar la tele­vi­zor bucu­roși; nu avem cum să schim­bam nici cifre­le din sta­tis­ti­că, nici des­ti­nul nos­tru ca națiu­ne. E nevo­ie de legi­sla­ție si suport pen­tru acești oameni.

E numai pri­mul epi­sod din ceea ce am tră­it la Oșes­ti. Mai am niș­te povești pe care le scriu aici zile­le astea. (va urma).

Mai mult, aici. Un arti­col impre­sio­nant, sem­nat de Pau­la Rusu.


 

Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply