SCURTĂ PREZENTARE A MONUMENTELOR ISTORICE CARE URMEAZĂ A FI RESTAURATE, CONSERVATE ȘI PUSE ÎN VALOARE LA CONSTANȚA [VIDEO]

0
1078

Cristina Ionescu: Pentru că sunt constănțeni care numesc Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, ”clădirea aia din față de la Pizzico” – nu glumesc – cred că ar fi interesant pentru noi să aflăm câteva informații despre patrimoniul cultural al orașului în care trăim. Chestiuni elementare despre care să le povestim copiilor noștri.

“SCURTĂ PREZENTARE A MONUMENTELOR ISTORICE
CARE URMEAZĂ A FI RESTAURATE, CONSERVATE ȘI PUSE ÎN VALOARE:

CLĂDIREA MUZEULUI DE ISTORIE NAȚIONALĂ ȘI ARHEOLOGIE CONSTANȚA.

  • Clădirea în care se află astăzi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este un monument istoric impunător, ce domină Piața Ovidiu din Constanța;
  • Clădirea a fost proiectată ca Palat Comunal de arhitectul Victor Ștefănescu și a fost construită sub îndrumarea sa, în perioada 1912 – 1921;
  • Este o clădire deosebită din punct de vedere arhitectonic, construită în stil neoromânesc.
  • Piatra de fundație a fost așezată în ziua de 22 mai 1912 de Principele Ferdinand, moștenitorul tronului României, care a semnat actul comemorativ alături de: Episcopul Nifon, Constantin Pariano, Primarul Titus Cănănău şi alţi consilieri;
  • Proiectul prevedea o fundație de 3-4m adâncime, însă stratul de pământ solid a apărut la adâncimea de 17 m, astfel că fundația are acum 17 m;
  • Costurile ridicate ale construcției au dus la oprirea lucrărilor în anul 1913; în anul 1914 acestea au fost reluate, iar la începutul Primului Război Mondial lucrările au fost din nou oprite;
  • După sfârșitul războiului, lucrările au fost din nou reluate, iar în ziua de 17 iulie 1921 a avut loc inaugurarea Palatului Comunal;
  • Sala mare de la etajul I a fost pictată în perioada 1966 – 1968 de pictorii Niculina Dona Delavrancea şi Gheorghe Popescu;
  • În ziua de 25 decembrie 1977, clădirea a fost inaugurată ca sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța;

În prezent, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța este cel mai mare și cel mai important muzeu din Dobrogea, cu un patrimoniu ce numără peste 400.000 de bunuri culturale, datate din preistorie până în secolul al XX-lea.

MORMÂNTUL PICTAT DE TIP HIPOGEU

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

A fost descoperit în ziua de 25 februarie 1988, cu prilejul unor lucrări edilitare realizate în perimetrul necropolei tomitane;

  • Intrarea în mormânt este prevăzută cu dromos (culoar de acces), iar dimensiunile camerei funerare sunt: 2,80 X 2,30 X 2,05;
  • Tencuiala din interiorul mormântului a fost acoperită de reprezentări antropomorfe, zoomorfe și fitomorfe;
  • Pe peretele nordic este pictat un banchet funerar la care participă cinci persoane, iardoi servitori toarnă vin celor așezați la masă; pe masă se află un platou cu pește și coșulețe de pâine;
  • Pe peretele vestic este pictat un iepure mâncând struguri și patru potârnichi alături de o cupă, iar pe peretele estic sunt două păsări care ciugulesc dintr-un coș;
  • Pe peretele sudic, deasupra intrării în cavou, sunt pictați patru porumbei și motive vegetale;
  • Toate aceste reprezentări cuprind numeroase simboluri creștine, fapt ce demonstrează că cei înhumați au fost creștini;
  • În mormânt au fost descoperite patru schelete în poziție întinsă, cu capul spre vest, un schelet adunat în stânga intrării și un schelet de copil depus într-o amforă, în dreapta intrării;

Ca obiectele funerare au fost descoperite: mărgele, brățări și un unguentariu;
Mormântul a fost construit în prima parte a secolului al IV-lea p.Chr. și a fost utilizat pentru înhumări succesive, până la începutul secolului al V-lea”.

Cercetător științific doctor Sorin Marcel COLESNIUC,
DIRECTOR al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

sursa: Cristina Ionescu, Fb.


Digi24 Constanta: Istoria renaşte la Constanţa. Cele mai importante clădiri şi locuri istorice din oraş vor intra într-un amplu proces de reabilitare. Este vorba de Edificiul Roman cu Mozaic, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi mormântul pictat Hypogeu. Contractele de finanţare au fost deja semnate. Valoarea întregului proiect este de aproape 6 milioane de euro.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply