Lola Astanova, considerată cea mai sexy pianistă din lume: „Este amuzant să aud «experţi» care acţionează doar în baza stereotipurilor vizuale“ [VIDEO]

0
3380

Originară din Uzbekistan, Lola Astanova (32 de ani) trăieşte din 2001 în America şi a devenit faimoasă pentru modul în care interpretează compoziţiile lui Chopin, Liszt şi Rahmaninov. La concerte şi filmări se îmbracă în rochii scurte şi poartă pantofi cu toc, dar nu asta e important: acum şase ani a avut un concert solo la prestigiosul Carnegie Hall din New York. Lola Astanova a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“.

Postările Lolei Astanova, în care îşi arată picioarele lungi şi chipul de fotomodel în timp ce cântă la pian, atrag mii de comentarii de la fani. Astanova a început să cânte la pian de la 6 ani şi a studiat la Conservatorul de Stat „Ceaikovski“ din Moscova, luând lecţii de la reputatul profesor Lev Naumov. La 8 ani, Lola Astanova susţinea deja concerte în toată Europa. În urmă cu şase ani, a susţinut un concert solo la prestigiosul Carnegie Hall din New York.

Programul special de televiziune All-Star Orchestra „Visions of New York“, în care Astanova a interpretat „Rapsodia Albastră“ a lui Gershwin, alături de Gerard Schwarz şi All-Star Orchestra, a fost recompensat cu Premiul Emmy în 2016. Lola Astanova a susţinut mai multe concerte alături de celebrul Andrea Bocelli.

În 2008 a susţinut un concert la New York la celebrul pian Steinway al lui Vladimir Horowitz. Lola Astanova a cântat pe 19 ianuarie 2012 la un concert la Carnegie Hall, concert prezentat de faimoasa actriţă Julie Andrews, laureată a Premiului Nobel. Graţie stilului vestimentar şi apariţiilor sale, Lola Astanova a apărut în numeroase reviste de top precum „Vogue“ şi „People“.

Citește mai mult în Adevarul.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply