Nicolae Tonitza despre plaja din Mangalia: „Acum 10–12 ani, dar mai ales înainte de război, un trup gol, tolănit pe nisipul arzător al plajei…

0
685
Booking.com

Ziua de Con­stan­ta: Şi pen­tru că, aşa cum spun con­tem­po­ra­nii, astăzi este des­pre Nico­lae Tonit­za, redăm citi­to­ri­lor o evo­ca­re a Man­ga­li­ei, datând din 1932, în cadrul unei con­fe­rinţe radi­o­fo­ni­ce, pri­lej cu care mare­le pic­tor român afir­ma:

Vile­gi­a­tu­ri­ş­tii de astăzi — vile­gi­a­tu­ri­ş­tii de toa­te cate­go­ri­i­le soci­a­le — igno­rea­ză un amă­nu­nt, care face să fie rea­min­tit. Anu­me, că mai toa­te loca­li­tă­ţi­le, cele­bre astăzi pe întrea­ga pla­ne­tă, pen­tru pito­res­cul, pen­tru luxul şi pen­tru via­ţa vese­lă din ele, au fost, la înce­put, niş­te neno­ro­ci­te târ­gu­şoa­re, în afa­ra căi­lor de comu­ni­ca­ţii, sau mize­ra­bi­le căt­u­ne, încă neîn­re­gis­tra­te pe har­ta ţării res­pec­ti­ve, în care, pen­tru pri­ma oară, au îndrăz­nit să pătrun­dă doar 2–3 pic­tori. (…)
 
Pito­res­cul des­co­pe­rit de ei — un pito­resc vir­gi­nal şi ine­dit — a fost, înce­tul cu înce­tul, inva­dat de între­prin­ză­to­rii civi­li­za­ţi­ei care, răs­tăl­mă­cind cri­te­ri­i­le pic­tori­ceşti şi adap­tân­du-le la con­for­ta­bi­la este­ti­că a unei cli­en­te­le cos­mo­po­li­te — au izbu­tit, în scur­tă vre­me, să pres­chim­be atâ­tea umi­le, dar armo­ni­oa­se crâm­pe­ie de para­di­suri teres­tre, în eblu­i­san­te, incohe­ren­te şi neu­ras­te­ni­zan­te luna-par­c­kuri moder­ne. Pen­tru o exem­pli­fi­ca­re, oare­cum indi­rec­tă, ne vom stră­mu­ta, sea­ra asta, în Dobro­gea, fără îndo­ia­lă, unul din colţu­ri­le cele mai pito­reşti din cuprin­sul Româ­ni­ei. 
 
Dar cum într‑o con­fe­rinţă redu­să la două­zeci de minu­te nu ne-am putea ocu­pa, în diver­si­ta­tea şi adân­ci­mea cuve­ni­tă, de întreg pei­sa­jul dobro­gean, îngă­dui­ţi-ne să ne fixăm, deo­cam­da­tă, numai asu­pra Man­ga­li­ei, adi­că asu­pra târ­gu­şo­ru­lui cel mai puţin cunos­cut, cel mai săr­man şi cel mai orop­sit de soar­tă, din câte stră­ju­iesc pe ţăr­mul româ­nesc al Mării Negre. Şi totu­şi — după cum veţi vedea — târ­gu­şo­rul cu cele mai vas­te per­spec­ti­ve de pros­pe­ră înflo­ri­re, din câte cunoa­ş­tem pe lito­ra­lul nos­tru. Vă măr­tu­ri­sesc, cu toa­tă sin­ce­ri­ta­tea, că acum zece ani nu şti­am, măcar cât de cât, unde se află situ­a­tă, pe har­ta ţării noas­tre, aceas­tă Man­ga­lie.
 
Deşi în plin sezon (ne găseam în august), Man­ga­lia era aproa­pe pus­tie de vile­gi­a­tu­ri­şti. Ici-colo, doar câte un pen­sio­nar, venit mai mult pen­tru eco­no­mie decât pen­tru splen­doa­rea pla­jei şi pito­res­cul târ­gu­lui, îşi eta­la, la soa­re, făp­tu­ra obo­si­tă şi stra­ie­le moto­to­li­te, pe sca­u­nul de lemn, vop­sit proas­păt cu albas­tru ceru­le­um, în uşa cafe­ne­lei tur­ceşti, unde fili­gea­na de cafea ţi se ser­vea pen­tru un leu, iară bacşi­şul îţi era refu­zat cu o impre­sio­nan­tă dem­ni­ta­te. Pe imen­si­ta­tea pla­jei, dimi­neţi­le, nici ţipe­nie de om. 

Doar spre amurg, când soa­re­le îşi pier­dea din clo­co­ti­toa­rea lui văpa­ie, înce­peau să se iveas­că mici silu­e­te stin­ghe­re, care se depla­sau, negre, pe întin­de­rea de aur a nisi­pu­lui. Erau copi­la­şii de turci, pen­tru care pla­ja nu avea alt rost şi altă însem­nă­ta­te decât ace­ea pe care o are mai­da­nul în joa­ce­le copi­i­lor din maha­la­le­le bucu­reş­te­ne. 
 
An cu an însă, pla­ja Man­ga­li­ei a prins să se popu­le­ze, iar astăzi, în ciu­da celor cir­ca zece kilo­me­tri de desfă­şu­ra­re, ea este aproa­pe neîn­că­pă­toa­re faţă de numă­rul extra­or­di­nar de ama­tori ai băi­lor de soa­re, care vin aici din toa­te colţu­ri­le Euro­pei, să‑i cea­ră ospi­ta­li­ta­te.

Fie­ca­re din­tre domni­i­le-voas­tre a cunos­cut, desi­gur, o pla­jă oare­ca­re — şi a sor­bit cu ochii minu­na­ta şi scă­pă­ră­tor de pito­reas­ca pri­ve­li­ş­te a nemăr­gi­ni­tei gră­dini cu mul­ti­co­lo­re pete de umbre­lu­ţe, cos­tu­me, cor­turi şi tru­puri ome­neşti, înso­ri­te. Însă pe pla­ja Man­ga­li­ei, cea mai lumi­noa­să, mai lată şi mai nesfârşi­tă în lun­gi­me din câte exis­tă pe tot lito­ra­lul Pon­tu­lui Euxin, spec­ta­co­lul aces­ta atin­ge nebă­nu­i­te pro­porţii de fee­rie.
 
Acum 10–12 ani, dar mai ales îna­in­te de răz­boi, un trup gol, tolă­nit pe nisi­pul arză­tor al pla­jei, stâr­nea prin­tre băş­ti­na­şii man­ga­li­oţi o sen­za­ţie veci­nă cu groa­za. Tur­coai­ce­le, în spe­cial, nu izbu­teau să-şi cre­a­dă ochi­lor, cum de nu iese marea din albia ei, ca să se ros­to­go­leas­că şi să înghi­tă goli­ciu­nea ome­neas­că ce se răs­fa­ţă cu neru­şi­na­re spre faţa soa­re­lui. «Sezo­ni­ş­tii», aces­te cre­a­turi nebu­ne şi spur­ca­te, n‑au putut mul­tă vre­me să găz­du­ias­că sub aco­pe­rămân­tul unei gos­po­dă­rii tur­ceşti. (…)“.
 
Mate­ri­a­lul, pur­tând sem­nă­tu­ra Sil­va­nei Cojo­că­ra­şu, este pre­lu­at din revis­ta onli­ne „Alter­na­ti­ve“, cu accep­tul tele­fo­nic al redac­to­ru­lui-şef Ale­xan­dru Tomes­cu, sta­bi­lit de foar­te mulţi ani în Can­a­da.

Arti­col dis­po­ni­bil la adre­sa: ziuaconstanta.ro/stiri/ziua-dobrogei/citestedobrogea


piese-auto-mangalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele