Gala Galaction: „Mangalia era, prin 1921, un târguşor uitat, cu o populaţie amestecată, cu căsuţe turceşti, risipite într-o imensă paragină“ 

0
457

„Mangalia era, prin 1921, un târguşor uitat, cu o populaţie amestecată, cu căsuţe turceşti, risipite într-o imensă paragină“.

Preot fiind, „părintele Grigorie“ a continuat să călătorească şi să scrie reportaje, articole şi literatură, în două veri – 1922 şi 1924 – poposind şi la mare, la Mangalia, localitate maritimă părăginită şi necunoscută, pe care o vizitau doar istoricii şi arheologii, fiind anticul Callatis.

La fiecare popas maritim a scris câte o serie de reportaje, publicate în „Dimineaţa“, sub titlurile „Note şi impresii“ (1922) şi „Zile de vacanţă“ (1924), care vor fi retipărite în 1947 în volum, cu titlul „Mangalia“: 

„Cartea aceasta a apărut, pagină cu pagină, acum douăzeci şi cinci de ani, în ziarele de pe atunci. Mangalia era, prin 1921, un târguşor uitat, cu o populaţie amestecată, cu căsuţe turceşti, risipite într-o imensă paragină. Am venit în Mangalia câteva veri consecutive. Am iubit dulcea ei tristeţe orientală; am căutat să scot, din amintirile scrise şi din cioburile rămase, glorioasa ei poveste şi am completat-o cu destăinuirile mării, etern contemporane… 

«La Mangalia» este o carte care va fi vreodată, în viitor… Am scris-o şi am trăit-o, fragment cu fragment, de-a lungul zilelor albastre, în pas cu plimbările printre ruinele greco-romane şi pe măsura uceniciei mele, lângă marea, dăscăliţă. 

Cartea ar cuprinde vreo douăzeci şi cinci de capitole şi cred că ar păstra şi azi, când Mangalia s-a transformat, surpriza şi nevinovăţia primelor noastre confruntări. 

Notele mele asupra Mangaliei au căşunat, în anii următori, un curent de curiozitate şi de vilegiatură. Părinţii preocupaţi de sănătatea copiilor, pictori înamoraţi de geamia din Mangalia şi de căsuţele turceşti, poeţi şi scriitori, arheologi şi oameni de pătrundere practică… au descins, vară după vară, pe ţărmuri, cei de atâtea ori îmbrăcaţi şi dezbrăcaţi de decorurile dramei omeneşti… Mangalia s-a pomenit încă o dată cercetată, sporită, reclădită şi răsfăţată de cântările rapsozilor moderni. 

Pictorul Tonitza – Dumnezeu să-i odihnească sufletul lui delicat şi generos – a făcut din Mangalia un fel de cetate adoptivă. Alţi artişti şi confraţi l-au imitat. (…)

Stăteam, altă dată, într-un amurg transfigurat, pe una din movilele din jurul Mangaliei şi priveam evoluţia serii. E o regală privelişte… Jumătatea din răsărit a cercului în care mă găsesc e o închegare albastră-fumurie, nemişcată şi vaporoasă în năzăreala depărtărilor, încremenită şi tremurătoare, pe sute de pogoane mijlocii, verzuie şi cu licăriri de pietre scumpe, în vecinătatea chenarelor de nisip. Jumătatea dinspre apus a cercului fermecat e ondulaţie împietrită de dealuri şi de văi: mirişti, izlazuri, pete verzi de porumb, toate închise spre nord de lanţul Mangaliei, iar spre sud de coamele salcâmilor de la Ilanlâc… Jumătatea pe care o umple marea e peste tot vizibilă şi desluşită. Jumătatea luată de litoral stă sub discul soarelui şi multe din detaliile ei se amestecă şi se topesc în aur”. 

(Silvana Cojocăraşu: www.alternativeonline.ro).

Vă invităm să citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro/stiri/ziua-dobrogei/citestedobrogea

Autor: Simona ANGHEL, 16.04.2018.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm scrieți comentariul
Vă rugăm să scrieți numele dvs. aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.