OPINII: Administrația publică Mangalia ar fi putut achiziționa 2% din DMHI?

5
1429

Menabit Ozzy: ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ MANGALIA AR FI PUTUT ACHIZIȚIONA 2% DIN DMHI?

”Anul trecut, statul francez a naționalizat șantierul naval STX France (Saint Nazaire), unde grupul Fincantieri si un partener italian agreeaseră inițial să achiziționeze 55%.
Negocierile au continuat cateva luni, iar pe 5 februarie s-au finalizat:

– Fincantieri deține 50% din STX France,
– 10 % este deținut de Naval Group (in care statul francez deține 62,49%),
– 2,4% angajatii STX France,
– 3,26% companiile administrației publice locale,
– 34,34% guvernul prin Agenția de Participare a Statului (Agence des Participations de l’Etat – APE).

Cu mențiunea că participarea de capital in favoarea acțiunilor angajaților si a companiilor locale vine de la Naval Group, 15,66% din capitalul total. Și, lucru interesant, statul împrumută 1% din acțiuni către Fincantieri, astfel ca acesta sa poată deține controlul. In cazul in care Fincantieri nu-și îndeplinește angajamentele industriale și de salarizare, statul are dreptul de a retrage cei 1%.

Iată că ideea ca administrația publică locală să dețină acțiuni în șantier nu este o nebunie a mea, așa cum au luat-o la mișto consilierii primarului, ci se regăsește în alte șantiere europene, exemplu fiind chiar în finalizarea negocierilor din 5 Februarie 2018, pentru acționariatul șantierului STX France Saint Nazaire. Șantierul francez are 2.500 angajați.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

STX France a facut parte din grupul coreean STX Offshore & Shipbuilding, care a deținut si șantierele de la Tulcea și Brăila. In 2017, grupul coreean a dat faliment. Situația lui STX France era similară cu situația actuală a DMHI. Șantierele de la Tulcea și Brăila au fost cumpărate de Fincantieri prin VARD, unde deține pachetul majoritar de acțiuni.

Statul român dorește același lucru pe care l-a dorit și statul francez. Soluția poate fi aceeași, implicarea autorității publice locale poate fi similară. Cu acordul statului, administrația publică locală a Mangaliei, prin societatea comercială a Consililui Local, ar fi putut achiziționa 2% din acțiuni, prin capitalizare de la Fondul Proprietatea.

Este o opinie pe care mi-o mențin: autoritatea publică locală ar fi avut de câștigat dacă ar fi transmis oficial disponibilitatea de a achiziționa acțiuni in DMHI, măcar ca manifest de îngrijorare și preocupare pentru cel mai important si cel mai vital obiectiv economic al Mangaliei. Dar cu cine?

Anumiți consilieri si echipa primarului au luat la mișto discuțiile despre șantierul naval, orice demers în acest sens ar fi tardiv. Mangalia a pierdut o ocazie unică”.

Menabit Ozzy, 01.03.2018.

Citiți și: Italienii de la Fincantieri, interesaţi de 51% din D.M.H.I.



piese-auto-mangalia.ro



5 COMENTARII

  1. Buna ziua, ma întreb unde a fost acest domn de la PSD timp de 2 ani de când dsme negociază cu Damen. Unde a fost când Dsme a pus in vânzare acest șantier. De unde atâta inteligenta managerială apăruta in ultimul moment. Știe acest domn ca Șantierul este intr-o situație dificila datorită PSD pentru ca mulți indivizi ca dansul se cred inteligenți si au blocat in ultimul moment finalizarea preluării Șantierului de către Damen? Îmi doresc ca inteligenții de la PSD sa se abțină in a debita prostii pentru ca au băgat țara într-un haos economic. Acest tovarăș ar trebui sa lucreze pentru primărie nu pentru Facebook, nu facebook il plătește. Noi ăștia care lucram la Dmhi nu știm dacă luna viitoare ne mai luam salariile si acest individ împreuna cu inteligenții din PSD se joaca cu soarta noastră. Si partea hazlie ar fi ca soarta Șantierului sa depindă doar de o șpagă.

  2. Domnule Dan,

    Dacă pe dvs va interesează doar salariul din luna aceasta, pe mine ma interesează sa fie asigurate salariile a minim 6.000 de muncitori pe următorii 25 ani sau mai mulți.

    Sunt “mangalian”, înainte de a fi membru al unui partid politic. Doresc ca șantierul să fie manageriat de cel mai mare si cel mai puternic financiar dintre cei interesați de el.
    Încă din 2013, Grupul Fincantieri a dorit să achiziționeze acțiunile DMHI:
    http://observator.ro/italienii-de-la-fincantieri-interesati-de-51-din-d-m-h-i-204708.html

    Cine sunt Damen și Fincantieri în comparație? Ați comparat portofoliile?
    Fincantieri construiește pentru US Navy si alte armate din lume, de la portavioane la submarine. In comercial construiește de la nave de croazieră gigant pana la nave si stații de foraje maritime.

    Am comparat cu situatia care a fost la STX France. Statul francez, ca sa dea lui Fincantieri atâtea acțiuni cate au negociat, mai întâi a naționalizat șantierul dupa falimentul coreenilor. Si statul român poate achiziționa acțiunile pana la 7 Martie si apoi are timp sa negocieze cu Fincantieri, Damen, Mitsubishi, cine o mai fi interesat, iar din toate posibilitățile trebuie aleasă soluția cea mai buna pe termen îndelungat.
    Fincantieri a venit cu un plan de management concret, atat pe nave comerciale, cat si militare.

    Damen și Fincantieri concurează in acest moment pentru achiziționarea șantierului Uljanik din Croația (1.800 angajați), Damen s-a ținut de Fincantieri, cum se tine cățelușul după armăsar.
    Nu stie nimeni intențiile lui Damen pentru ca nu a depus un plan de management. Daca face astfel încât sa reducă personalul si activitatea, ca sa nu aibă concurenta in România?

    Nu țin nici cu Damen, nici cu Fincantieri, ci imi doresc pentru Mangalia ca șantierul sa lucreze continui pe bani buni. De ce atâta complicație cu nave militare? Pentru ca sunt profitabile. Cu 12 nave de mare tonaj construite si alte multe reparații si conversii, DMHI a facut in 2016 o cifra de afaceri de 501 milioane euro. In comparație, 4 corvete multirol costa 1,6 miliarde euro.
    4 nave militare aduc de mai mult de 10 ori decat 4 nave comerciale, fie ele si de mare tonaj. Iar din aceste 1,6 miliarde euro ar fi bine sa rămână in România, la DMHI, care va achizitiona contractul, chiar daca va subcontracta mai toate componentele si echipamentele militare.

    Este o analiza personală a strategiei economice. Șantierul naval din Mangalia este de unul din cele 3 cele mai mari șantiere din Europa. Fincantieri este al patrulea producător din lume. Consider că șantierul naval din Mangalia merită o pozitie solidă, cu un colos in domeniu.

    Oamenii trebuie judecați individual, dupa fapte si capacitate, nu dupa apartenența rasială, etnică, socială, … și poftim: politică.
    Nu a aparut chiar acum competenta mea managerială, doar te miri dta de ea pentru ca nu ma cunosti. Daca ții mortiș, putem discuta despre experiența managerială, cum am transformat un SRL intr-o companie cu acoperire națională, in doar 4 ani, cu o cifra de afaceri mai mare decat bugetul Mangaliei.

    Dar pe noi ne interesează soarta șantierului. Cei care atacă persoana și nu argumentează contra ideii, cât de competenți sunt? Agresiunea este ultimul refugiu al incompetentei.
    Ca sa ma contrazici, dta ma ataci pentru o apartenența politică? Esti mare, domnule!

    Totuși, sa nu uitam ca si in 2017 grupul Fincantieri a dat cele mai multe comenzi catre DMHI.

  3. Domnule Ozzy, pe mine chiar ma intereseaza daca mai iau salariu luna viitoare, ori daca trebuie sa plec din oras ca multi altii. Foarte multi oameni calificati au plecat din acest santier din cauza acestor “idei” care nu ne dau speranta. Am experienta in domeniul naval mult mai mult decat dvs. si va spun urmatoarele: pentru Damen am fi cel mai mare santier care il detin si logic pentru acest grup am fi foarte importanti iar asta e adevarul pentru care sunt interesati. Daca PSD nu-si “baga coada” acum lucram la proiectele Damen. Ficantieri consider ca e o varianta foarte riscanta deoarece ei detin santiere chiar mai mari decat DMHI, deci interesul lor ar putea fi temporar. In momentul de fata se lucreaza la structuri metalice pentru Tulcea deoarece ei sunt foarte aglomerati, iar in momentul de fata pentru Ficantieri/Tulcea ar fi un dezastru daca DMHI isi revine si ar renunta la contractele cu Tulcea plus ca foarte multi subcontractori s-ar intoarce la DMHI, deci forta de munca ar scade iar incarcarea va creste in santierul din Tulcea. Deci Ficantieri are intentii bune? eu ma indoiesc. Legat de navele militare: din cei 1.6mld in tara vor ramane foarte putini iar 6000 de oameni nu vor supravietui doar cu aceste nave, stiu sigur. Sincer va spun, politicienii ar trebui sa se consulte mai des cu specialistii din diverse domenii si sa se abtina la opinii personale. Aceste opinii nu fac decat rau oamenilor care isi doresc stabilitate, un loc de munca sigur. Nu cred ca aveti idee prin ce trec angajatii acestui santier, asa ca ma scuzati daca sunt rautacios.

  4. Dle Dan,
    Nici eu, nici d-voastră, nu suntem in poziții de a decide pentru șantierul naval din Mangalia.
    Subiectul este (de fapt a fost) despre posibilitatea achiziționării de acțiuni la DMHI. Este o idee pe care o susțin. Indiferent de cine va prelua managementul in șantier, acele 2% nu încurca cu nimic.
    In Franța statul a împrumutat 1% lui Fincantieri, cu dreptul de a retrage daca nu își indeplineste angajamentele industriale si de salarizare. Este o protecție bună.

    Inca o data: cele mai multe comenzi in 2017 pentru DMHI au venit de la Fincantieri.
    Nu sunt ideile mele, eu am expus ce s-a întâmplat in Franța.

    DMHI s-ar putea sa fie o pălărie prea mare pentru Damen. Nu suntem, nici eu, nici dvs, in pozitia de a analiza si de a decide, nu inteleg de ce va certați cu mine. In afara de acea propunere, restul sunt informatii. Nu ma certați pe mine pentru că astea sunt informațiile.

  5. Domnule Dan,
    inainte de a lua partea lui Damen, cercetati pe Damen.com ce tipuri de nave fac acestia SI DACA SE POTRIVESC CU MARIMEA SANTIERULUI DIN MANGALIA ! Santierele mai maricele pe care le detine Damen , SUNT PENTRU REPARATII ! Dupa o perioada foarte buna prin anii 2003-2009 santierul din Galati , abia isi mai duce traiul ! Conform topfirme.com , pe 2016 profitul net al santierului din Galati a fost de 1.105.870 ron (237311,15) EURO…. Asa ca eu zic ca sa mai reflectati cu intentiile Damen. Pacat ca pentru aceasta perioada nici macar nu s-au contractat niste nave la reparat.

Leave a Reply