DEPUTATUL ZERO IMPLICARE! Domnule Iancu, ştiaţi că ENEL lasă localităţile în beznă sau că licitaţiile pentru gaze sunt blocate?!

0
1438

farmec.ro
carturesti.ro%20

Angajaţii primăriilor nu au voie să schimbe becurile de pe stâlpii de iluminat stradal!

Comuna Limanu este una dintre localitățile constănțene unde autoritatea locală nu a semnat, până la această dată, contractul cadru cu ENEL pentru preluarea rețelei de iluminat public. Primarul Daniel Georgescu a precizat pentru „Replica de Constanța” că a semnalat în nenumărate rânduri problemele apărute din cauza conflictului cu ENEL, atât ANRE-ului, cât și deputatului Iulian Iancu, președintele Comisiei parlamentare de anchetă a activității ANRE, dar rezolvarea se lasă așteptată. La fel, primarul din sudul litoralului a semnalat şi o altă problemă: cea a blocajului privind licitaţiile pentru concesiunile aferente gazelor naturale.

Între timp, cei care au de suferit sunt locuitorii din Limanu și din satele arondate, nevoiți să circule pe străzi în beznă, căci angajații primăriei nu pot interveni la stâlpii de iluminat stradal nici măcar pentru a schimba un bec.

„Este un blocaj la nivel de județ, unii primari au semnat, alții nu, contractul cadru cu ENEL privind preluarea iluminatului public. Legea ne impune să preluăm iluminatul stradal, ne obligă să îl întreținem, dar ENEL a adăugat niște articole care nu au nicio legătură cu contractul cadru aprobat de lege. Am semnalat acest aspect inclusiv la ANRE, dar fără rezolvare până în prezent. ENEL nu ne semnează contractul pentru a prelua iluminatul, dar ne trimit adrese că dacă schimbăm un bec este contravenție. Noi suntem cei înjurați de cetățeni pentru că nu putem schimba un bec. Noi ne trezim zile întregi cu localitatea în beznă, până binevoiește ENEL să vină să ridice siguranța”, a afirmat primarul din Limanu, Daniel Georgescu.

La fel, blocaj este şi în privinţa concesionărilor pentru gazele naturale.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Din 2016 nu au mai avut loc licitaţii în acest sens. Azi (vineri – n.r.) am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Energiei, Finanţelor şi ANAF. Este o situaţie semnalată, la fel ca şi cea cu ENEl, deputatului Iulian Iancu, care se ocupă de astfel de probleme”, a precizat Georgescu. Edilul a dat de înţeles că este nemulţumit de lipsa de implicare a deputatului (ajuns în Parlamentul României, în acest mandat, de pe lista de candidaţi ai PSD Constanţa!).

Însă, a adăugat Daniel Georgescu, există un alt parlamentar care chiar s-a arătat interesat de problemele semnalate: „Domnul senator Moga chiar s-a implicat. În problema cu gazele, dânsul m-a dus peste tot la ministere şi a făcut tot posibilul să am întâlnirile cu cei de la Finanţe, de la Energie şi ANAF”, a conchis edilul din Limanu.

replicaonline.ro, Florentina BOZÂNTAN, Alexandra CUCU, 24.03.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply