Pro Artis Mangalia:
DIALOGUL GENERAŢIILOR – Expo II

0
3034

farmec.ro
carturesti.ro%20

În articolul precedent aminteam faptul că prima expoziție virtuală de Artă plastică din istoria școlilor mangaliene – PRO ARTIS – a fost vernisată în data de 16 noiembrie 2006, pe site-ul școlii “Gala Galaction”, sub atenta îndrumare a profesorului Traian Lupu.

Sub genericul “DIALOGUL GENERAŢIILOR”, selecţia de astăzi cuprinde 114 desene, dintre care 50 de lucrări ale elevilor actuali din clasele V-VIII şi 64 de creaţii plastice ale elevilor din seriile anterioare ale Şcolii generale nr.5 „Gala Galaction” din Mangalia.

Expoziţia se constituie într-un veritabil dialog-concurs al generaţiilor de elevi care s-au perindat prin această școală-etalon al Mangaliei în ultimii 15 ani şi au fost îndrumaţi cu pasiune să descopere tainele frumosului artistic de către profesorul de Educaţie plastică Traian Lupu, elevi încununați în acei ani (2007-2009, n.r) cu laurii unor prestigioase concursuri internaţionale din Japonia, Elveţia şi Italia.

Continuăm astăzi DIALOGUL cromatic al generațiilor, împreună cu membrii cercului de pictură PRO ARTIS, care a funcționat între anii 2005-2010 la Școala Gimnazială nr. 5 ”Gala Galaction” din Mangalia.

Albumele foto cuprind multe planșe ale elevilor ”galactieni” din acei ani și pot fi un foarte util material didactic pentru noile generații de copii, pentru toți iubitorii de frumos.

Să continue DIALOGUL GENERAȚIILOR! Un simplu click aici și veți intra în lumea culorilor, a viselor frumoase ale copilăriei. La vremea respectivă, aceasta a fost cea de a II-a EXPOZIȚIE VIRTUALĂ, între toate școlile din municipiul Mangalia!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Mulţumiri, micilor artiști plastici (de la vremea aceea!), pentru că au lăsat după ei ceva frumos și folositor pentru generaţiile viitoare de elevi şi pentru spiritualitatea Mangaliei!

Ce-or mai face micii pictori și graficieni de atunci, tinerii de astăzi? Or fi și ei părinți? Pe toți cei / cele care vă regăsiți în imagini sau în picturile de atunci, vă invităm să ne scrieți pe adresa de e-mail a redacției: [email protected] 

Episodul 3, aici: Pro Artis Mangalia – DIALOGUL GENERAŢIILOR – Expo III-IV


Mangalia News, 18.03.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply