Ne-am obișnuit să-i simțim pe turcii și tătarii din Dobrogea ca fiind de-ai noștri, până la contopire. Adevăr este că nici Dobrogea n-ar fi Dobrogea, nici noi n-am fi noi fără ei.
Trebuie să recunoaștem că, la intrarea autorităților române în Dobrogea, majoritari erau musulmanii. Ei erau întemeietorii satelor dobrogene. Și, cum era normal, erau și conducători ai acestora. Imperiul Otoman a dovedit toleranță față de românii dobrogeni. Le-a permis să aibă școli de-ale lor, să-și ridice biserici – e drept, conform unor reguli bine stabilite, pe care creștinii le-au respectat.
După revenirea Dobrogei la Țară, autoritățile române au continuat politica tolerantă față de minorități, inclusiv, deci, față de cea turcă și cea tătară, care, până atunci, fuseseră majorități.
Apetitul pentru politică nu este o caracteristică a acestor minorități. Dar, în aceeași măsură, este greșită ideea conform căreia turcii și tătarii dobrogeni nu au avut o experiență administrativă până în 1878. Este adevărat că nu cunoaștem multe dintre numeroasele nume ale primarilor, consilierilor și parlamentarilor turci și tătari din acea perioadă și din cea următoare. Cu atât mai puțin datele despre ei. De aceea, cu riscul de a plictisi, dăm numele unor oameni care, în definitiv, au făcut istorie în localitățile lor.
Afirmarea pe plan social, politic și administrativ a elementelor turce și tătare a fost încurajată mai ales de legile cu privire la Dobrogea, date de guvernul român după 1878. Este vorba despre Legea de organizare a Dobrogei (1880) și de Legea pentru regularizarea proprietății imobiliare în Dobrogea (1882). Lor li se adaugă legi ale învățământului de la sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX etc. Și nu trebuie să omitem îndemnul și promisiunea, în același timp, a lui Carol I, făcută atunci când, în fruntea armatei sale, a pus piciorul în Dobrogea: aceleași drepturi pentru toate etniile trăitoare în teritoriul revenit țării […]
Etnici turci și tătari în consiliile comunale, municipale și orășenești
În 1879, tătarii aveau reprezentanți în 12 consilii populare și orășenești din județul Constanța. În consiliul comunal al Medgidiei din 1880 au fost aleși: Abdul Cherim, Zeedin Muterel, Agi Amet. Primar era Abdul Cherim. În 1907, din același Consiliu făceau parte și Gemil Isleam Ali, Benali Kalil și Gafar Vachit.
În cazul Mangaliei, la primele alegeri comunale din Dobrogea, din august 1880, au fost aleși Emir Sali, Emin Ferhat, Ali Reșil și numit Bilal Halil. Adică, din 7 consilieri, 4 erau musulmani. După alegerile din 1928, din consiliul comunal amintit făceau parte și Omer Omer – membru al delegației permanente – și Cadâr Memercea. […]
Primari turci și tătari ai localităților din Dobrogea
Și în acest caz, exemplele sunt deosebit de numeroase. În 1879, 26 dintre primarii localităților dobrogene erau tătari. Oferim doar câteva exemple: la Medgidia, primari turci și tătari au fost aleși până la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului următor; din 1882, urbea era condusă de Kemal Agi Amet. Între 1884-1896, Kemal Agi Memet a fost alt primar de etnie tătară al Medgidiei. Ali Cadâr a fost, timp de 7 ani, ajutor de primar. În 1907, școala musulmană din Medgidia, deschisă în acel an, primește numele fostului primar al urbei, Chemal Efendi. În 1879, primar al Carataiului era Celeboaian Septar. Au urmat, în 1908, Hagi Ablamit Hagi Isleam și, în 1910, Abibula Hagi Seferșa.
Primarul Mangaliei din 1878, român, a fost „înlăturat”, în locul lui fiind numit Ferhat Emin Bey. […]
Vă invităm să citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro. Autor: Lavinia Dumitraşcu.
