Conform datelor communicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat aproape 78 miliarde de lei (77,96 miliarde de lei), cea mai pondere având-o lucrările de construcţii noi (45,6% din total). De altfel, faţă de anul trecut, investiţiile realizate în lucrările de construcţii noi au crescut cu 4,9% faţă de nivelul raportat în 2016, ajungând la 35,52 miliarde de lei.
Următoarea categorie este reprezentantă de utilaje, inclusive mijloace de transport, care au reprezentat anul trecut 41,4% din totalul investiţiilor nete. Acestea s-au majorat anul trecut cu 3,9%, până la 32,25 miliarde de lei. Cea mai mare creştere procentuală a fost bifată de categoria “alte cheltuieli”, care au avansat anul trecut cu 17,4%, însă nivelul lor a ajuns abia la 10,1 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 13% din total.
Cel mai ridicat nivel al investiţiilor din 2009 şi până în prezent