Dobrogea în perioada otomană (I). Poruncile sultanilor Soliman Magnificul şi Selim al II-lea Beţivul (galerie FOTO)

0
779

Docu­men­te­le emi­se de sul­ta­nii Impe­ri­u­lui Oto­man şi păs­tra­te în Arhi­ve­le Naţio­na­le din Istan­bul cuprind infor­ma­ţii extrem de preţi­oa­se pri­vind Ţări­le Româ­ne. Cores­pon­denţa este pur­ta­tă fie cu domni­tori din Ţara Româ­neas­că şi Mol­do­va (cereri de tri­but, în spe­cial), fie cu cadii (jude­că­tori), bei (căpe­te­nii) sau paşi (guver­na­tori) din Dobro­gea oto­ma­nă, în peri­oa­da 1455 — 1878.

Toa­te aces­te scri­sori emi­se de marii sul­tani ai Impe­ri­u­lui sunt, prac­tic, porunci adre­sa­te subal­ter­ni­lor, prin care se soli­ci­tă rezol­va­rea vre­u­nei situ­a­ţii gra­ve din teri­to­riu, de ordin eco­no­mic, mili­tar, jude­că­to­resc sau soci­al. Pen­tru a înţe­le­ge însă mai bine situ­a­ţia exis­ten­tă în Dobro­gea în peri­oa­da stă­pâ­ni­rii oto­ma­ne (1421 — 1878, cu un con­trol total al pro­vin­ci­ei din 1484), tre­bu­ie să menţio­năm însă că, pe lân­gă aces­te porunci, infor­ma­ţii mai pri­mim şi din defte­re.

Aces­te defte­re sunt regis­tre­le fis­ca­le pe care admi­nis­tra­ţia oto­ma­nă le întoc­mea peri­o­dic în Dobro­gea, pe fie­ca­re kaza (zonă cu mai mul­te sate sub admi­nis­tra­re — exem­plu — kaza­ua Kius­ten­ge). În ele se menţio­na câţi ghia­uri (necre­din­cioşi) băr­ba­ţi plăti­tori de impo­zi­te (capi­ta­ţie) exis­tă în fie­ca­re loca­li­ta­te, ce taxe plă­tea fie­ca­re (în fun­cţie de sta­rea sa mate­ria­lă (bogat, mediu sau sărac)…

Defte­re­le fis­ca­le sunt însă regis­tre seci, care conţin doar cifre, pe când porun­ci­le impe­ri­a­le sunt mult mai pli­ne de culoa­re şi ne aju­tă să ne facem o idee des­pre modul în care fun­cţio­nau lucru­ri­le în Dobro­gea în peri­oa­da mai sus menţio­na­tă. Scri­so­ri­le sul­ta­ni­lor fac ade­sea doar refe­riri indi­rec­te la Dobrud­ja, dar chiar şi în aces­te situ­a­ţii, ele sunt de natu­ră să ne aju­te mult în îmbo­gă­ţi­rea baga­ju­lui de infor­ma­ţii pri­vind tărâ­mul din­tre Dună­re şi Mare.

Lim­ba tutu­ror aces­tor docu­men­te este tur­co-osma­na (tur­ca oto­ma­nă), o împle­ti­re a trei lim­bi orien­ta­le: tur­că, ara­bă şi per­sa­nă. Până la refor­ma din 1928 a lui Kemal Ata­turk (care a intro­dus alfa­be­tul latin), a fost sin­gu­ra lim­bă ofi­ci­a­lă vor­bi­tă pe întreg teri­to­ri­ul Impe­ri­u­lui Oto­man.

Pri­mul sul­tan la care facem refe­ri­re este cele­brul Soli­man I Mag­ni­fi­cul (Muh­teşem Suley­man) sau Legiu­i­to­rul, care a con­dus Impe­ri­ul Oto­man în peri­oa­da 1520 — 1566. impli­cat în mul­te cam­pa­nii mili­ta­re în Euro­pa şi Asia, Soli­man este foar­te atent şi la ceea ce se întâm­plă în pro­vin­cii.

Pe 24 iunie 1559 (18 rama­zan, anul 966 după calen­da­rul oto­man) el îi cere cadi­u­lui de la Ibra­il (Brăi­la) să îi tri­mi­tă cât mai repe­de orzul (arpa) strâns la Hîr­sa­va (Hârşo­va), ca de aco­lo mar­fa să ple­ce către Istan­bul.

În ace­ea­şi zi, îi scrie şi cadi­u­lui de Hârşo­va dându‑i şi lui instru­cţiuni cla­re. Iată exact cuvin­te­le sale din acest al doi­lea docu­ment:

Am porun­cit ca orzul strâns de sub stă­pâ­ni­rea noas­tră să fie strâns în şăici (sakya) şi tri­mis la sche­la (n.a. port şi punct vamal) Hîr­sa­va… De la Hîr­sa­va să fie tri­mis cu căru­ţe­le la sche­la Kos­ten­ce (Con­stanţa), urmând ca de aco­lo să fie încăr­cat în coră­bi­i­le celor ce vor porni din par­tea aceas­ta. De ace­ea, când potri­vit porun­cii mele, cadi­ul de Ibra­il va tri­mi­te orzul la Hîr­sa­va, tu să îl încarci în căru­ţe şi să îl faci să ajun­gă la sche­la amin­ti­tă mai sus (Kos­ten­ce), pen­tru ca de aco­lo să fie încăr­cat pe coră­bi­i­le celor care se vor duce aco­lo“.

Într-un impe­riu atât de vast, coru­pţia în admi­nis­tra­ţie şi come­rţ era impo­si­bil de evi­tat, iar sul­ta­nul Soli­man se con­frun­ta des cu ast­fel de fap­te ili­ci­te, comi­se chiar de supu­şi ai săi, cu diver­se fun­cţii.

Pe 15 august 1559 (anul 966, zil­ka 11 — în docu­ment) el emi­te o porun­că adre­sa­tă cadi­i­lor din caza­le­le Ahi­oli, Aidos, Var­na, Tek­fur — golu (Tekir­ghi­ol), Hir­sa­va şi Ibra­il. Le cere aces­to­ra să nu îi lase pe pro­pri­e­ta­rii de coră­bii veni­ţi de la Stam­bul (Con­stan­ti­no­po­le) să măreas­că nav­lul, chi­ria plăti­tă pen­tru folo­si­rea vase­lor lor, pen­tru că acest lucru era împo­tri­va porun­ci­lor sul­ta­nu­lui.

S‑a auzit că pen­tru orzul şi grâul strâns din caza­le­le de sub stă­pâ­ni­rea noas­tră pen­tru zaha­rea­ua Istan­bu­lu­lui, coră­bie­rii, con­trar celor ce luau în tre­cut şi până acum, cer câte 2 aspri (akce) nav­lu, pen­tru fie­ca­re chi­lă. De ace­ea la sosi­rea pre­zen­tei, vă porun­cesc să cer­ce­ta­ţi şi să menţi­neţi mai depar­te nav­lul care se lua în tre­cut din caza­le­le fie­că­ru­ia din­tre voi. Iar dacă aceşti coră­bieri cer, în cli­pa de faţă, nav­lu mai mare, să nu‑i lăsa­ţi să ia şi să nu mai sileas­că pe nimeni, iar pen­tru cei care nu dau ascul­ta­re, să îmi daţi de şti­re, scri­ind nume­le lor. În felul aces­ta, să li se vină de hac, încât să devi­nă pil­de pen­tru cei­la­lţi“.

Docu­men­te foar­te inte­re­san­te avem şi de la Selim al II-lea Beţi­vul (1566–1574), fiul lui Soli­man şi al cele­brei sul­ta­ne de ori­gi­ne ucrai­ne­a­nă Hur­rem. Selim al II-lea este tatăl prinţe­sei Esma­han (Isma­han), cea care a cti­to­rit la Man­ga­lia Mos­che­ea „Esma­han Sul­tan“ (1575), cel mai vechi lăcaş de cult musul­man care mai exis­tă şi astăzi în Dobro­gea.

Vă invi­tăm să citiți con­ti­nu­a­rea în ziuaconstanta.ro


Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply