CINE NU VA CURĂŢA ZĂPADA NU VA AVEA LUMINĂ ELECTRICĂ! SAU VA FACE ÎNCHISOARE!

0
1051

Da, da, da, aţi citit bine! Cine nu îşi curăţă zăpada va fi pedepsit: i se va întrerupe furnizarea energiei electrice şi ar putea fi zvârlit chiar după gratii! 

Decizia nu este, din păcate, actuală, ci datează din 22 decembrie 1945, când prefectul Poliţiei Capitalei, colonelul Teodor Petruc, a emis o ordonanţă prin care bucureştenii erau obligaţi să îşi cureţe de zăpadă trotuarele şi rigola din faţa locuinţei, întreprinderii sau proprietăţii. Erau precizate termenul de execuţie, dar şi pedepsele pentru neîndeplinirea ordinului. 

Iată textul complet al Ordonanţei Prefecturii Poliţiei Capitalei: 

„D. colonel Teodor Petruc, prefectul Poliţiei Capitalei, a dat eri o ordonanţă prin care obligă pe toţi locuitorii ca, în termen de trei ore dela încetarea ninsorii, să cureţe complet toată zăpada căzută pe trotuarele şi rigola din faţa locuinţii, întreprinderii sau proprietăţii lor. 

Cei care nu vor curăţa zăpada în termenul prevăzut mai sus vor fi sancţionaţi pe loc cu amendă penală dela 1.000-10.000 lei şi cu închisoare dela 1-5 zile. Pe lângă amendă, se poate aplica imediat contravenientului măsura închiderii luminei electrice până la conformare”. 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

XXX 

Câţi ar mai plânge dacă asemenea măsură, pe care o întâlnim astăzi în multe state din Vest, ar fi pusă în aplicare… (sursa: cugetliber.ro).


[subscribe-by-email-form autopt=”true”]



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply