Comisia care s-a ocupat de investigarea operelor a fost coordonată de o fostă ţesătoare şi un fost tipograf.
În anul 1951, Constantin Brâncuşi hotărăşte să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris. El spera, astfel, că va putea lăsa moştenire României tot ceea ce putea el oferi mai bun. Spre surprinderea marelui artist, la solicitarea academicienilor din acea perioadă, autorităţile comuniste îi refuză oferta.
La începutul anilor ’50, printre membrii Academiei RPR se numărau personalităţi de renume precum: Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu sau Geo Bogza. Acestora li s-a adus în atenţie faptul că Brâncuşi dorea să îşi doneze sculpturile către statul român, însă au refuzat categoric această propunere, deoarece considerau că artistul nu respectă tiparele clasice ale domeniului în care activa.
Mai mult decât atât, academicienii l-au refuzat pe Brâncuşi pentru că luase contact cu lumea artistică pariziană, despre care spuneau că îl influenţase în mod negativ. Specialiştii români spuneau despre sculptor că, deşi folosea în operele sale de artă elemente ale artei populare româneşti, îşi exprimă viziunea prin mijloace tipic “burgheze”.
Pe 28 februarie, respectiv 7 martie 1951, au avut loc şedinţele Secţiunii de Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă, din cadrul Academiei Republicii Populare Române. Adunările au fost prezidate de poetul Alexandru Toma, iar la ele au participat, printre alţii, Iorgu Iordan, George Călinescu, Alexandru Rosetti şi Gala Galaction.
Întâlnirile au fost organizate cu scopul de a dezbate solicitarea lui Constantin Brâncuşi de a dona statului român operele sale din atelierul pe care îl deţinea în Paris. În total erau 230 de sculpturi, 41 de desene, 1600 de fotografii, dar şi unelte, piese de mobilier etc.
George Călinescu: ”Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură”
