S-a născut la Hobiţa, un sat aflat la 25 de kilometri de Târgu Jiu, iar în anul 1904, Constantin Brâncuşi şi-a văzut visul îndeplinit: a ajuns la Paris, exact de ziua Franţei. A fost cucerit imediat de Oraşul Luminilor. Nu a durat mult până când a decis să studieze şi să se stabilească acolo. S-a împrietenit cu cei mai importanţi artişti: printre ei, Picasso sau Auguste Rodin. Faima sa a trecut rapid oceanul şi a devenit un reper în lumea întreagă.
Cel mai important sculptor al secolului 20 îşi dorea înca de mic copil să afle ce este dincolo de satul sau, dincolo de Craiova, dincolo de Bucureşti, dincolo de România. Îşi dorea să vadă şi să cucerească lumea. A fugit de mai multe ori de acasă la Craiova şi la Târgu Jiu, a fost ucenic prin birturi şi prăvălii, a dus o viaţă de hoinar.
„Era un instinct puternic care îl ducea departe de casă. Acest instinct l-a dus până la urmă la Paris şi s-a adeverit că el era omul potrivit, la locul potrivit pentru a face munca potrivită. Locul potrivit era Parisul, timpul potrivit era începutul secolului XX, când arta se revoluţiona la Paris, iar el avea rolul uriaş de a fi inventatorul – părintele sculpturii moderne,” povestește Sorin Buliga, Centrul “Brâncuşi”.
În 1902, Brâncuși termina Școala de Arte Frumoase de la Bucureşti, iar doi ani mai târziu pleacă către vestitul Paris. Povestea călătoriei a intrat în legendă, se spune că ar fi mers mai bine de 2.000 de kilometri pe jos.
„Desigur, a făcut o bună parte și pe jos, dar a mai luat și trenul, s-a și mai îmbolnăvit, a mai și muncit ca să aibă bani, a fost și tratat, a continuat pe jos. El și-a constituit legenda după aceea,” precizează Doina Lemny, scriitoare, doctor în istoria artei.
Călătoria lui Brâncuşi a început din Hobiţa, satul său natal. A continuat cu Vodiţa, Bahna, Vârciorova, iar atunci când a trecut graniţa Imperiului Austro – Ungar s-a oprit în Budapesta. Au urmat apoi Viena şi Munchen, iar din Basel, Elveţia, a mers spre Langres, în Franţa şi abia acolo a luat trenul spre Paris. A ajuns în Capitala Franţei in ziua de 14 iulie 1904.
„Brâncuși, în inteligența lui nativă știa că posterioritatea așa trebuie să îl vadă și face în așa fel să ajungă și să pună piciorul în Paris pe 14 iulie 1904, nu întâmplător, pentru că 14 iulie 1904 era ziua naţională a Franței, deci totul la el este simbolic și a ținut la această simbolică,” adaugă Doina Lemny.
Constantin Brâncuși: “Când intri în Paris, intri într-o luptă crâncenă şi indiferet de domeniu, trebuie să te înarmezi cu aceeaşi forţă. Aici sunt toţi războinici, de la copil până la persoana cea mai ocupată. Vai! Ce minunat este să vezi toată această amestecătură de oameni angajaţi în luptă!”
Vă invităm să citiți articolul integral aici.
