Sindicaliştii de la DMHI au plecat optimişti de la minister. În cel mult 2 săptămâni, agonia se va sfârşi, iar şantierul va renaşte din propria cenuşă!

0
3689
SONY DSC

Scopul vizitei l-a constituit prezentarea situaţiei critice pe care o parcurge şantierul naval de o bună bucată de vreme, situaţie care s-a acutizat în ultimele luni. După cum am mai prezentat, numărul angajaţilor s-a diminuat dramatic, ajungând la doar 1.700, din peste 7.000 câţi existau anul trecut, numărul comenzilor a scăzut, de asemenea, în prezent, lucrându-se pentru şantierele din Tulcea şi Galaţi care ne-au întins o mână de ajutor în acest moment de cumpănă.

Referitor la această întâlnire mult aşteptată, preşedintele sindicatului DMHI a declarat pentru „Ediţia de Sud”:

„Domnul ministru ne-a asigurat că în cel mult 2 săptămâni, va fi luată o decizie, înainte de termenul limită de 7 martie. Într-adevăr, se merge pe varianta ca statul român să deţină pachetul majoritar de 51%, iar partenerii olandezi de la Damen să aibă pachetul minoritar de 49%.

De asemenea, am fost anunţaţi că în ultima perioadă s-au purtat mai multe runde de discuţii cu cei de la Damen, discuţii care au loc şi în aceste zile, urmând să aibă o finalitate în 2 săptămâni. Îndată ce se va ajunge la un rezultat, domnul ministru ne-a spus că ne va chema la minister pentru a ne informa personal cu privire la decizia finală. În acelaşi timp, am fost asiguraţi că nu vor exista concedieri şi că se va aduce un portofoliu consistent de comenzi.

La rândul nostru, i-am explicat situaţia actuală a şantierului, precizându-i şi faptul că noi am rămas cu cele mai mici salarii din industria navală din România. Din cauza conjucturii econonomico-financiare nefavorabile, în ultimii 3 ani nu am beneficiat de nicio creştere salarială. În schimb, în urma confruntării listelor de salarizare cu celelalte şantiere din ţară am, constatat că situaţia s-a inversat. Astfel, dacă înainte, DMHI avea cele mai mari salarii, acum le are cele mai mici în raport cu celelalte şantiere”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Tot în cadrul întâlnirii, sindicalişii l-au informat pe ministru cu privire la stadiul negocierilor pe care le au cu conducerea şantierului pe marginea noului contract colectiv de muncă ce trebuie semnat până la sfârşitul acestei luni. Deoarece contractul vechi a fost prelungit o dată, nu mai există posibilitatea unei noi amânări, acest lucru fiind interzis de Codul Muncii.

Pe data de 21 martie, la ora 15.00, va avea loc Adunarea Generală la care vor participa 44 membri cărora li se va aduce la cunoştinţă forma finală a contractului.

După limpezirea apelor, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă a anunţat că va veni în vizită la Şantierul Naval Mangalia, pentru a asista la planul de reanimare a acestuia. (editiadesud.ro, 16.02.2018).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply