Şantierul Naval Daewoo Mangalia: angajaţii – victime colaterale; scrisorile către guvernanţi, care arată proporţiile CRIZEI

0
1540

Angajaţii Şantierului Naval Daewoo Mangalia sunt victime colaterale ale incompetenţei, nepăsării sau a negocierilor “strategice” ale guvernanţilor români! În momentul de faţă, în şantier bate vântul. Anii de glorie au apus, iar cei 1.700 de oameni care sunt încă angajaţi la Daewoo tremură la gândul că vor rămâne pe drumuri.

Sindicaliştii au făcut apel către guvernanţi să decidă odată soarta şantierului, în timp ce Primăria Mangalia a “bombardat” preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul cu scrisori în care trage semnale de alarmă.

Reamintim că “nebunia” în şantier a fost declanşată odată cu problemele financiare ale acţionarului majoritar – coreenii, care au decis să vândă pachetul majoritar pe care îl deţin (51%). Statul român este acţionarul minoritar al acestui şantier (49%) şi, prin gura fostului premier Mihai Tudose, a fost anunţată intenţia de răscumpărare a acţiunilor, aşa încât România să deţină în proporţie de 100% acest obiectiv din sudul litoralului.

Acţiunile scoase la vânzare de coreeni au suscitat şi interesul olandezilor de la Damen, care de dată recentă anunţau, în presa din Olanda, că sunt pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte achiziţia. Însă, situaţia nu este clarificată în momentul de faţă, de unde şi o tensiune fără precedent în şantier.

Se vehiculează, ba că statul român ar urma să devină acţionar majoritar, iar olandezii să fie şi ei cooptaţi, minoritari, ba că negocierile cu olandezii nu se închid pentru că România condiţionează vânzarea acţiunilor de un compromis politic: Olanda să nu se mai împotrivească intrării ţării noastre în Schengen!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Între timp, să prezentăm şi panta descendentă traversată de şantier şi implicaţiile acestui lucru: în 2016, şantierul avea 2.399 de angajaţi, la care se adăugau cei 4.700 de angajaţi ai societăţilor colaboratoare.

De la înfiinţare, în şantier au fost construite 152 nave comerciale, 50 de barje, 10 nave destinate logisticii platformelor de foraj marin, 3 docuri plutitoare şi o instalaţie plutitoare specializată în dragare. În momentul de faţă, şantierul nu are vreo comandă de anvergură şi nu mai are nici numărul de angajaţid e altă dată! Acum (luna februarie, anul 2018) sunt doar 1.700 de angajaţi, care stau cu teama că ar putea rămâne şi ei fără locuri de muncă.

Conform reprezentanţilor Primăriei Mangalia, din cauza crizei din şantier, bugetul local este şi el afectat, cu circa 1 milion de euro anual, asta în condiţiile în care bugetul total al municipiului este de aproximativ 30 de milioane de euro pe an.

Ataşat articolului – ultimele scrisori transmise în atenţia preşedintelui României, premierului, ministrului Economiei, preşedintelui Senatului şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, privin situaţia gravă din şantier:

Continuarea, în replicaonline.ro, 15.02.2018.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply