EVENIMENT: 90 de ani de la înființarea Ligii Navale Române, omagiați printr-un simpozion la Cercul Militar Mangalia

0
1369

farmec.ro
carturesti.ro%20

   

    Joi, 25 ianuarie 2018, în sala Coloanelor a Cercului Militar Mangalia, s-a desfăşurat simpozionul ”90 de ani de la înfiinţarea Ligii Navale Române”, organizat de filiala Mangalia, în conformitate cu programul de activităţi adoptat in decembrie 2017.

    Au participat amirali, ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri activi şi în rezervă, membri ai Ligii Navale şi invitaţi.

    Simpozionul a cuprins o tematică specifică ce a relevat istoria de 90 de ani a organizaţiei creată la iniţiativa unui grup de ofiţeri de marină.

    Ideea înfiinţării unei Ligi Navale în România, asociată cu nevoia construirii unei nave-şcoală care să înlocuiască bricul ”MIRCEA”, datează încă din anul 1914 şi a fost sugerată de  generalul Grigore Crăiniceanu, ministru de Război între anii 1909-1910 şi de amiralul Sebastian Eustaţiu, comandantul Marinei Militare în perioada 1909-1917.

    În propunerea înaintată de aceştia Consiliului de Miniştri, erau date ca exemplu Germania, Anglia, Franţa, Italia şi Australia, care au contribuit la dezvoltarea flotelor naţionale ,,prin formarea unor ligi navale… destinate să adune prin subscrieri sume însemnate pentru construcţii de bastimente militare. În credinţa că neamul românesc va fi în stare a face asemenea jertfe pentru mărirea prestigiului său, am onoare a vă ruga, domnilor miniştri, a încuviinţa ca să se facă un apel către Ţară şi a hotărî forma cea mai potrivită pentru adunarea fondurilor”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    La 13 martie 1927, în locuinţa contraamiralului Ioan Coandă, un comitet de iniţiativă alcătuit din viceamiralul Vasile Scodrea, prof. univ. Marin Ştefănescu, comandorii Aurel Negulescu şi Mihail Negru şi gazda reuniunii, a hotărât constituirea Ligii Navale Române (L.N.R.). Printr-un apel de suflet către potenţialii membri, comitetul îi invita să participe la şedinţa de constituire. Aceasta a avut loc joi, 7 aprilie 1927, la ora 17.00 în Palatul Camerei de Comerţ din str. Bursei nr. 4 din Capitală. Cu acest prilej, prin intermediul unui apel lansat prin presă, au fost făcute cunoscute programul şi intenţiile L.N.R.: ”Facem dar un călduros apel la toţi oamenii iubitori de neam care doresc înălţarea puterii noastre maritime la rangul corespunzător misiunii istorice şi civilizatoare ce avem de îndeplinit la gurile Dunării şi în Marea Neagră şi îi rugăm să se înscrie în Liga Navală Română”.

    Actul constitutiv al L.N.R. a fost întocmit şi legalizat la 29 februarie 1928, în pretoriul Secţiei a II-a Notariat a Tribunalului Ilfov. Astfel, L.N.R. a dobândit personalitate juridică prin sentinţa nr. 11 din 8 martie 1928 a aceleiaşi instanţe, urmând să fie condusă de un comitet central. Sediul iniţial al L.N.R. a fost în Bucureşti, Calea Rahovei nr. 23.

    Printre obiectivele acestei asociaţii culturale şi patriotice s-au numărat dezvoltarea puterii maritime a Marinei de Război şi Comerciale, porturilor fluviale şi maritime, căilor de acces la litoralul mării şi a râurilor navigabile, realizarea programului naval al Marinei Naţionale şi al Aviaţiei Navale, răspândirea şi întreţinerea dragostei conaţionalilor pentru starea şi viaţa marinărească, formarea unei conştiinţe marinăreşti puternice, dinamizarea vieţii maritime, înfiinţarea de instituţii şi şcoli nautice pentru formarea ofiţerilor, mecanicilor, marinarilor şi piloţilor necesari navelor Marinei şi Aviaţiei comerciale române, sprijinirea înfiinţării de şantiere, arsenale navale, construcţii de vase de război şi de comerţ fluviale şi maritime şi de hidroavioane, înfiinţarea şi sprijinirea instituţiile de credit maritim şi a caselor pentru ajutorul marinarilor, înfiinţarea unui institut pentru studiul hidrografiei şi oceanografiei în Marea Neagră şi a unei Academii de Ştiinţe Maritime ş.a.

    Întrucât vitregia vremurilor ne-a despărţit trei secole de gurile Dunării şi de Marea Neagră, în primul deceniu de activitate L.N.R. a încurajat şi susţinut cercetările şi studiile acvatice, a creat Muzeul Maritim, Acvariul din Constanţa, a contribuit la înfiinţarea bibliotecilor marinăreşti, a iniţiat excursiile pe apă, a propus şi iniţiat Ziua Apelor şi a susţinut expoziţiile cu tematică marinărească. Cu concursul celor 5 000 de membri, a declanşat campania pentru strângerea de fonduri necesare pentru achiziţionarea actualei nave-şcoală ,,MIRCEA”. Până la 15 iunie 1938 Liga adunase 5 611 120 lei pentru legendara navă-şcoală.

    În anul 1950, Prezidiul Marii Adunării Naţionale a R.P.R a hotarât dizolvarea Ligii Navale Române pentru ca în 28 februarie 1990, judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin Hotărârea nr. 486, a decis reînfiinţarea Ligii Navale Române, ”Asociaţie de cultură şi propagandă marinărească, neguvernamentală, liber consimţită”, care în anul 2007 a fost recunoscută ca fiind de utilitate publică.

    După decembrie 1989, L.N.R. a contribuit activ la organizarea manifestătilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române, conform tradiţiei, la 15 august, precum şi a Zilei Mondiale a Oceanului (8 iunie), Zilei Apelor (28 iunie), Zilei Dunării (29 iunie), Zilei Internaţionale a Mării Negre (31 octombrie) ş.a. La iniţiativa unor membri entuziaşti, a organizat anual regate de yachting şi întreceri nautice dotate cu ,,Cupa L.N.R.”, cursuri de timonieri cutere de croazieră, adunări festive, expoziţii tematice de navomodele, filatelie, cartofilie, maximafilie şi numismatică, expoziţii de carte, sculptură şi pictură marină, concerte de fanfară, serate, şezători literar-artistice, croaziere pe mare, Dunăre şi lacul Herăstrău, slujbe de comemorare a eroilor Marinei, întâlniri ale veteranilor marinari, simpozioane tematice, conferinţe de presă, colocvii, mese rotunde, spectacole festive, vizite la monumente istorice, mănăstiri şi pe navele de luptă ale Forţelor Navale şi au puse în circulaţie medalii aniversare şi emisiuni filatelice.

    De asemenea, a iniţiat organizarea anuală a ”Lunii spiritualităţii marinăreşti”, cenaclului ”Jean Bart”, reluarea editării revistelor ”Marea Noastră”, la Constanţa şi ,,Marea Noastră pentru Tineret”, la Bucureşti, devenită recent ”România Maritimă şi Fluvială. Magazin”. În plan editorial, a editat lucrări tematice, precum suplimentul ”Ziua Marinei”, ”Scurtă retrospectivă marină”, ”Porturi româneşti”, ”Marina Română în al doilea război mondial”, capitolul Marină din seria memorialistică ,”Veteranii pe drumul onoarei şi jertfei”, monografiile ”Liga Navală Română. Scurtă istorie. Partea I. 1927-1949” şi ”Renaşterea Ligii Navale Române. 1990-2000”, precum şi calendare L.N.R. În plan cultural, a organizat colocvii şi întâlniri cu scriitori marinari şi a permanentizat consfătuirea anuală a colegiilor de redacţie ale publicaţiilor cu tematică marinărească – ”Marea Noastră”, ”România Maritimă şi Fluvială. Magazin”, ”Marina Română”, ,,Actualitatea pe Dunăre”, ”Timona”, ”Marina”, ”Modelism internaţional”, ”Yacht Magazin” ş.a.

    Sub deviza ”Cât de puţin, dar de la toţi românii”, în anul 1997 L.N.R. a declanşat colecta naţională ”Spiritul Mircea”, care a determinat urgentarea reparaţiilor capitale de reabilitare a venerabilului velier al Divizionului Nave-Şcoală al Academiei Navale ,,Mircea cel Bătrân”, fondurile strânse fiind donate echipajului navei-şcoală ,,MIRCEA”.

    Liga Navală Română a fost un autoritar susţinător al menţinerii fostului Liceu Militar de Marină ”Alexandru Ioan Cuza” şi a corpului maiştrilor militari de marină şi susţine în continuare campania de strângere a fondurilor necesare construirii Monumentului Marinarilor Români.

    Pe plan internaţional, conducerea L.N.R. a restabilit relaţii de colaborare cu Ligile Navale din Italia şi S.U.A. şi este deschisă oricăror parteneriate şi colaborări.

    Cu cele 9 filiale şi cei aproape 3 000 de membri, Liga Navală Română pledează cu consecvenţă pentru apărarea intereselor pe apă ale României şi are o contribuţie notabilă la promovarea tradiţiilor marinăreşti şi cultivarea dragostei pentru Marină în rândul tinerilor şi al opiniei publice.


Mangalia News, 26.01.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply