Anul Centenarului României începe la Brașov cu un proiect dedicat Reginei Maria, unul dintre cele mai importante simboluri ale României Mari

0
719

farmec.ro
carturesti.ro%20

Proiectul Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei și artei populare românești este realizat de Asociația Forums, împreună cu Muzeul Județean de Istorie Brașov, fiind un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, declarat câștigător în cadrul sesiunii dedicate ZILEI CULTURII NAȚIONALE.

Managerul proiectului este istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov.

Proiectul Regina Maria, ambasador irezistibil al istoriei si artei populare românești este un demers cultural care își propune să promoveze frumuseţea şi bogăţia tradiţiilor și a artei populare românești plecând de la mândria și pasiunea cu care Regina Maria a promovat aceste valori culturale autentice atât prin activitatea sa politică, cât și prin opera culturală.

Regina Maria a României a fost un ambasador irezistibil pentru opinia publică internațională în perioada interbelică, o sursă de inspirație pentru promovarea artei populare românești și motiv de mândrie pentru românii din țară și străinătate.

De asemenea, în contextul prezenței modeste a personalităților istoriei României în panteonul istoric mondial și a listei reduse de personalități istorice pozitive legate de Primul Război Mondial, considerăm că un proiect despre Regina Maria, personalitate recunoscută la nivel mondial, subiect de cărți în spațiul european și nord-american, reprezintă un răspuns important pentru nevoia legitimă a românilor de prestigiu național și de reprezentare în istoria și cultura universală.

Partenerii proiectului sunt Consiliul Județean Brașov, Muzeul Național Cotroceni, Arhivele Naționale – Brașov, Universitatea Transilvania Brașov, Primăria Brașov, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Primăria Râșnov, Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Coresi Shopping Resort.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

EXPOZIȚIA

,,REGINA MARIA, AMBASADOR IREZISTIBIL AL ISTORIEI ȘI ARTEI POPULARE ROMÂNEȘTI”

Contextul istoric al proiectului este prezentat prin realizarea unei expoziții outdoor de fotografie istorică despre Regina Maria și dragostea sa pentru arta populară românească. Expoziția cuprinde și o selecție de imagini din ilustrația cărților pentru copii scrise de Regina Maria, lucrări care abundă în desene inspirate din imaginea costumelor tradiţionale româneşti și a obiectelor împodobite cu motive populare.

În cadrul vernisajului din 18 ianuarie 2018, expoziția va fi prezentată de către doamna Georgeta Filitti, doamna Ștefania Dinu, director adjunct Muzeul Național Cotroceni, și domnul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, specialiști recunoscuți la nivel național pentru activitatea științifică dedicată tematicii ,,Regina Maria a României”.

Expoziția va rămâne în Piața Sfatului din Brașov în perioada 18 ianuarie – 12 martie 2018, urmând să fie itinerată la Râșnov, în cadrul Festivalului de Film și Istorii, și la Muzeul Național Cotroceni.

Pentru prima dată într-un muzeu din Brașov, costume populare purtate de Regina Maria.

Numai cu ocazia vernisajului expoziției din Piața Sfatului, în Casa Sfatului, în 18 ianuarie 2018, între orele 14 – 16.30, vor fi expuse pentru prima dată la Brașov două costume populare care au aparținut Reginei Maria a României.

ATELIER CREATIV DESPRE REGINA MARIA ȘI ARTA POPULARĂ ROMÂNEASCĂ

Pornind de la maniera simplă dar fermecătoare în care Regina Maria și-a decorat interioarele reședințelor cu numeroase obiecte de artă populară, folosind fotografiile istorice și filmele de arhivă cu suverana, vom organiza în Casa Sfatului din Brașov un atelier creativ inspirat din așa-numitul stil Regina Maria prin interpretarea interioarelor reședințelor particulare ale reginei de către artiști și studenți selecționați de catedra de Ingineria și Designul Produselor Finite din Lemn a Facultății de Ingineria Lemnului (Universitatea Transilvania Brașov).

Atelierul se va desfășura la Casa Sfatului, în 26 ianuarie 2018, între orele 14.00 – 16.00, avându-l invitat special pe prof. univ. dr. Adrian Silvan Ionescu, directorul Institutului de Istoria Artei ,,George Oprescu”.

În cursul anului 2018, cele mai interesante propuneri vor fi incluse într-un proiect de design interior și expozițional, susținut de către partenerii noștri, Muzeul Județean de Istorie Brașov și Universitatea Transilvania.

ASOCIAŢIA FORUMS a fost înființată în luna iulie 2015, având ca misiune promovarea patrimoniului cultural și natural, dezvoltarea turismului cultural și a ecoturismului. Printre obiectivele asociației se regăsesc: promovarea cunoașterii culturii și organizarea de evenimente culturale, promovarea, păstrarea și valorizarea valorilor naturale și tradiționale, implementarea și dezvoltarea unor proiecte privind promovarea și păstrarea valorilor naturale și culturale.

Anul 2016 a reprezentat debutul asociației în viața culturală brașoveană cu implementarea proiectului cultural Istoria în roz! Roz pentru viață!, prin care Brașovul s-a alăturat campaniei ,,Iluminarea în roz” a unor clădiri și monumente reprezentative din toată lumea, prin iluminarea în roz a Casei Sfatului, ca simbol al luptei împotriva cancerului de sân. Pe lângă iluminarea Casei Sfatului, în Piața Sfatului, a fost expusă o expoziție outdoor de grafică și fotografie istorică cu obiective din patrimoniul istoric braşovean, devenite obiective de turism cultural, surprinse în prezenţa unor femei anonime.

În anul 2017 activitatea asociației a continuat cu implementarea proiectelor Războaie în Bastionul Țesătorilor – rezidențe artistice, proiect cofinanțat de AFCN și implementat de Muzeul Județean de Istorie Brașov, unde asociația a participat in calitate de partener și Incipit proiect cultural implementat în parteneriat cu Asociația Culturală Artessentia si cofinanțat de AFCN, care a adus în atenţie elemente de patrimoniu cultural imaterial prin creaţii de artă contemporană.


Mangalia News, 18.01.2018.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply