Directorul executiv al Asociației Constructorilor Navaliști, despre preluarea de către statul român a Șantierului Naval Mangalia

0
2543

După anunțul făcut de premierul Mihai Tudose privind preluarea, de către statul român, a pachetului majoritar 51% din acțiuni din cadrul Șantierului Naval Daewoo Mangalia, am dorit să aflăm opinjia specialiștilor. Astfel, am stat de vorbă cu directorul executiv al Asociației Constructorilor Navaliști, Gelu Stan.

„Într-un fel, este firească cerința statului român, de a achiziționa el cele 51% din acțiuni, ținând cont de faptul că prețul lor se pare că a fost de 26 de milioane de dolari. Dar asta nu înseamnă că, dacă va fi preluat de statul român, acest șantier va fi condus corespunzător.(…) Din câte am înțeles de la partea olandeză, datoriile le-a preluat firma mamă din Coreea. Șantierul din Mangalia nu are proiectare, nu are marketing corespunzător. Mai are de trăit maximum o lună din comenzile pe care le are, după care va trebui să închidă porțile, iar cu un șantier fără personal nu ai ce să faci.

Membrii ANCONAV îi ajută pe colegii de la Mangalia cu niște comenzi, pentru că ei nu mai pot lua comenzi acum. Situația lor este delicată. (…) Considerăm că va fi o mare greșeală dacă statul român va lua cele 51% din acțiuni. Mangalia a fost ce-a fost pentru că a fost brand-ul lui Daewoo, dar nu înseamnă că, dacă a plecat și vine statul român, șantierul va înflori. Statul nu este un bun manager, iar Daewoo Mangalia nu are proiectare, nu are manager, nu are brand-ul care aduce comenzi. Noi am discutat la ANCONAV să-i mai ajutăm până când își vor clarifica situația, fie cu partea coreeană, fie cu statul român, dar ajutorul constă în 4-5 mii de tone de construcție metalică pe care le vor da colegii de la Tulcea, dar asta nu înseamnă că vor ieși din această situație. Cred că Guvernul României este hazardat în a lua acest șantier. Nu va putea face nimic și, ca toată industria românească, se face praf“, a declarat directorul executiv al Asociației Constructorilor Navaliști, Gelu Stan.

Surse din cadrul șantierului 2 Mai ne-au spus că, în octombrie, cu revenire în luna noiembrie a anului trecut, grupul Daewoo a anunțat statul român, prin conducerea de la Șantierul Naval 2 Mai, de intenția de vânzare a acțiunilor deținute la șantierul din Mangalia. (sursa: radioconstanta.ro).


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply