FOTO/VIDEO: 50 de tone de sare și o idee genială au clădit salina din CONSTANȚA

1
3329

50 de tone de sare au transformat un spațiu din Constanța într-o salină artificială. Dobrogenii care înainte făceau sute de kilometri pentru a ajunge la salinele din Turda sau Praid se pot opri aici pentru a testa efectele tămăduitoare ale aerului sărat. Timp de o oră, cât durează ședința, copiii se pot juca în camerele tapetate cu sare, iar cei mari pot lăsa telefonul mobil sau tableta deoparte pentru minute în șir de respirație profundă și relaxare.

Ideea  unei saline artificiale care să funcționeze și în orașul Constanța îi aparține tinerei Aura Rușa. Ne povestește că, absolut întâmplător, s-a întâlnit cu meșterul salinelor artificiale din România, Nelu Ștefan Roman, cel care a inventat adezivul minune pentru prinderea bucăților de sare, într-o încăpere obișnuită. De la o discuție până la amenajarea salinei nu a mai fost decât un pas.

„Această salină funcționează de 8 ani de zile, dar foarte puțini constănțeni știu despre ea. Cei care au avut cu adevărat nevoie și au probleme respiratorii au găsit soluția. După ce model a fost făcută această salină artificială. Aceasta este invenția unui domn din Târgu Mureș, o invenție înregistrată la OSIM, personal m-am întâlnit cu acest domn din întâmplare și mi-a venit această idee să cumpăr licența și să deschidem și în Constanța. Dânsul a venit cu echipa sa formată din 4 unguri, noi am adus bulgării de sare în stare pură de la Slănic Prahova, în jur de 50 de tone și dânsul a lucrat, nu am văzut cum, cum a lipit sarea cu acest adeziv, nu știm nimic decât că s-a realizat salina. Invenția constă în acest adeziv care ține sarea, sarea fiind activă, nu are cum să stea lipită, mai ales într-o încăpere. Și, totuși, se poate! Da, se poate, în asta constă invenția”, a declarat pentru Radio Constanța managerul salinei, Aura Rușa.

Salinele artificiale de tip Roman mai există în Craiova, Brașov, București, însă în Dobrogea nu este decât aceasta. Constănțenii spun că până la Turda sau la Praid, oprirea la salina din Constanța este un plus pentru sănătatea lor.

Mai mult, pe radioconstanta.ro

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

 

VIDEO, Salina Marea Neagră din Constanța:

SALINA MAREA NEAGRĂ, str. Chiliei, 20, Constanta. Telefon: 0731 537 069.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


1 COMENTARIU

  1. Salina mai este si la 2 Mai, Mangalia. Si cred ca este de mai mult timp ca cea de la Constanta. Deci nu este o noutate stirea. Salina este a unei pensiuni de la malul marii, in 2 Mai.

Leave a Reply