Consilierii locali din Mangalia se reunesc în ședință ordinară

0
1206

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian a convocat consilierii locali la ultima şedinţă ordinară din acest an, care va avea loc, miercuri, 20 decembrie, ora 11.00. Pe ordinea de zi, sunt înscrise mai multe proiecte de hotărâre de interes pentru comunitate.

Principalul proiect supus adoptării în CL se referă la stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2018. Un alt proiect important vizează clădirile în paragină din stațiuni. Conform proiectului de hotărâre, începând cu anul 2018, se majorează cu 400% impozitul pentru clădirile neîngrijite din stațiunile aferente Mangaliei. Alte proiecte de hotărâre supuse aprobării vizează rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Mangalia pentru anul în curs.

În aceeaşi şedinţă ordinară, se vor mai dezbate: cuantumul burselor pentru elevi, programul evenimentelor propuse pentru anul viitor, dar și proiectul de hotărâre privind acordarea tichetelor pentru medicamente persoanelor nevoiașe.

(Comunicat primit de la Biroul de presă al Primăriei Mangalia).


Mangalia News, Luni, 18.12.2017.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply