Trafic rutier restricţionat în noaptea de REVELION. Primăria Constanţa recomandă folosirea transportului în comun

0
1049

Primăria municipiului Constanţa a anunţat restricţionarea traficului auto în zona peninsulară a oraşului începând cu seara de Duminică, 31 decembrie. Măsurile sunt luate pentru buna desfăşurare a Revelionului în Piaţa Ovidiu.

Pe scena din Piaţa Ovidiu vor urca în noaptea de Revelion Dan Helciug, Mihail, Viţa de Vie, Spitalul de Urgenţă şi trupe de dans. La trecerea dintre ani, cei prezenţi vor admira un superb spectacol de artificii ce va fi dublat de un impresionant show de lasere.

Pentru buna desfăşurare a evenimentului circulaţia autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricţionată după cum urmează:

– începând cu ora 21:00 se va închide circulaţia de la Poarta 2 (intersecţia str. Termele Romane cu str. Traian), respectiv intersecţia str. Traian cu b-dul Tomis (statuie Lupoaică), Poarta 3 şi str. Ecaterina Varga cu str. Negru Vodă;

– se va interzice oprirea, parcarea şi staţionarea oricărui autovehicul în perimetrul de siguranţă delimitat de str. Sulmona şi str. Adrian Rădulescu (fostă Crângului); accesul şi/sau parcarea autovehiculelor în Piaţă (cu excepţia celor aparţinând instituţiilor publice) este strict interzis în ziua de duminică, 31.12.2017, după ora 18:00, cu respectarea atât a semnelor, semnalelor şi indicaţiilor agenţilor de poliţie, cât şi prin amplasarea unor parapeţi de beton pe străzile care duc către Piaţa Ovidiu, realizându-se astfel un perimetru de siguranţă;

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

– posesorii de autovehicule (riverani) vor avea obligativitatea de a parca autoturismele în parcările amenajate situate în apropierea, dar în exteriorul perimetrului de siguranţă (fiind disponibile cea din Portul Tomis, b-dul Elisabeta, cea din zona restaurantului Vraja Mării

– Poarta 1, cu acces pe str. Termele Romane, parcarea din zona str. Traian – până în dreptul Liceului Mihai Eminescu şi parcarea din faţa instanţelor judecătoreşti).

Restricţia se aplică începând din 31.12.2017, ora 18:00, până la 01.01.2018, la ora 02:00. În acelaşi interval orar, pentru a facilita accesul mijloacelor auto de intervenţie (ambulanţe, echipaje ISU, Pompieri, Poliţie şi Jandarmerie), rugăm riveranii să nu staţioneze pe următoarele artere:

Continuarea, în adevarul.ro/constanta (foto: Claboo Media).


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply