România meseriașă. Cum ne-am putea salva țara cu școlile profesionale [VIDEO]

0
951
UCECOM SPIRU HARET - BUCURESTI

farmec.ro
carturesti.ro%20

Reformarea școlilor profesionale ar putea rezolva criza forței de muncă cu care se confruntă angajatorii. FOTO: David Muntean.

În ultimul episod al campaniei „România Meseriașă” încercăm să identificăm posibile soluții pentru ca școlile profesionale să nu mai consume inutil ani din viața copiilor noștri și să producă specialiștii de care economia românească are tot mai mare nevoie. Am studiat cele mai eficiente modele aplicate în Occident și am vorbit cu toți cei implicați în reformarea învățământului profesional: Guvern, Parlament, Președinție, directori și profesori de școală, angajatori. Este o dezbatere pe care societatea românească nu-și mai permite să o ignore și pe care am încercat să o aducem în centrul atenției prin cele opt episoade pe care le-am publicat până astăzi.

De-a lungul campaniei „România meseriașă” am scris despre politicile greșite care au distrus învățământul profesional și despre lipsa de dotări din atelierele de practică ale școlilor. Am văzut copii derutați și deznădăjduiți, obligați să simuleze activitățile practice în urma cărora ar trebui să învețe meserie. Am arătat cum influența părinților și mentalitățile greșite răspândite în societate îi fac pe tineri să se ferească de școlile profesionale. Am arătat disperarea angajatorilor care nu mai găsesc mână de lucru calificată și duplicitatea autorităților care raportează statistici pozitive acolo unde nu e nimic pozitiv. Am arătat cum aplicarea modelului german de învățământ dual începe să producă rezultate și am scris despre meseriași de succes care au înțeles la timp că învățarea unei meserii nu este o rușine și au devenit respectați în comunitățile lor. Încheiem acest demers jurnalistic încercând să răspundem la cea mai importantă întrebare: ce e de făcut mai departe pentru ca învățământul profesional să funcționeze.

I. CE PUTEM ÎNVĂȚA DE LA ALȚII

Există o corelație directă între învățământul profesional al unei țări și industria ei. Iar dacă ne raportăm la Europa Occidentală, se dovedește că modelul învățământului dual e unul din cele mai eficiente pentru că stă la originea unor industrii performante. Nu întâmplător produsele cu eticheta „fabricat în Elveția” sau „made in Germany” ne conving că sunt făcute „meseriaș”. În aceste țări este implementat învățământul dual, un sistem care prevede ca școlile să funcționeze în colaborare cu companiile private și să pregătească elevi în funcție de nevoile acestora. Companiile asigură stagii de practică și îi susțin pe elevi cu burse, iar la finalul studiilor le asigură locuri de muncă. Sistemul a fost preluat, începând de anul acesta, și de Statele Unite ale Americii.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

România a adoptat și ea modelul învățământului dual, chiar înaintea Statelor Unite, dar „implementarea românească”, deși e mult mai performantă decât școala profesională clasică, rămâne, deocamdată, mult sub ceea ce se întâmplă în Elveția sau Germania. Anul acesta sunt 2500 de tineri înscriși în învățământul dual dintr-un număr aproape dublu de locuri disponibile. Tinerii sunt încă greu de convins să aleagă învățământul vocațional și, de la implicarea autorităților până la mentalitățile răspândite în societate, avem multe de învățat de la țările în care acest tip de învățământ funcționează ca la carte:

În Elveția. Din trei elevi care au absolvit gimnaziul, doi aleg să meargă la o școală profesională.

În România. Anul acesta, doar 10% din elevii care au terminat clasa a opta au ales o școală profesională.

În Germania și Elveția. Să fii absolventul unei asemenea instituții de învățământ e o onoare și o mândrie pentru tineri. Meseriașii sunt una din categoriile profesionale cele mai respectate.

În România. După 1990, școala profesională a început să fie văzută doar ca un loc pentru copiii slab pregătiți. Și-a căpătat o conotație negativă: un loc în care ajungeai doar când nu luai examenul sau când nu aveai medie suficient de mare pentru liceu. Pe fondul prăbușirii industriei, tot mai mulți părinți au început să ezite în a-și trimite copiii către o astfel de școală. Pentru că a urma “profesionala” era un stigmat că nu poți face mai mult și că nu vei avea unde să muncești după ce o termini.

În Elveția. Învățământul profesional e văzut ca un loc al studiului practic și mai puțin teoretic. Principiul e simplu: degeaba îi predai copilului lecții despre cum se lovește cu ciocanul dacă elevul nu apucă să pună mâna pe ciocan și să exerseze. Altfel spus, o lovitură de ciocan face cât o mie de cuvinte despre cum se lovește cu ciocanul. De aceea, elevii din școlile profesionale elvețiene stau la școală doar două zile dintr-o săptămână. Restul de trei sunt în fabrici, unde li se arată cum se muncește în meseria pe care au ales-o. În Germania, mai multă teorie se face doar în primul an. Cam 80% din ore. Din anul doi, raportul se inversează simțitor: 60% practică, 40% teorie, iar în ultimul an e 75% practică și doar 25% teorie. La final, ajung să adune cam 2000 de ore de practică.

În România. La noi se mizează pe teorie. Orele de practică nu sunt doar puține, ci și complet inutile din cauza dotărilor slabe. În atelierele moștenite de pe vremea comunismului, abia mai găsești un strung sau o mașină de găurit funcțională, iar banalele pile și șurubelnițe sunt un lux. Deși din 2014 există obligația ca nicio clasă să nu se poată forma fără să existe angajamentul scris al unui agent economic că va lua elevii în practică, noi am reușit să fentăm și această regulă în stil românesc. Anul trecut, 42 de școli profesionale au semnat contracte de practică cu firme care figurează la Ministerul de Finanțe cu activitatea suspendată de ani de zile sau chiar dizolvate pur și simplu. Dar și atunci când firmele care semnează există, drumul până la practică e lung și nu există nicio garanție că elevii vor face într-adevăr acel stagiu. O recunoaște și Gabriela Petre, șef serviciu la Centru Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic: „Aici e slăbiciunea sistemului și asta ar fi și componenta care trebuie reglementată: să existe o monitorizare a ce se întâmplă (n.r. – la orele de practică), o monitorizare pe care inspectoratele școlare trebuie să o facă. Dacă am impus condiție să nu se școlarizeze fără să existe acest contract, atunci trebuie urmărit și ce se întâmplă ulterior”.

II. UNDE SUNTEM ASTĂZI

Vă invităm să citiți articolul integral aici: recorder.ro/romania-meseriasa


 


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply