Majestatea Sa, Custodele Coroanei române: Vă mulţumesc pentru forţa iubirii voastre

0
1922

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române le mulțumește românilor pentru iubirea și atașamentul pe care l-au arătat în aceste zile față de Regele Mihai. Familia Regală este în doliu 40 de zile și nu va apărea în public după decesul Majestății Sale.

Adresez tuturor recunoscătoare mulțumiri pentru cuvintele alese, pentru afecțiunea și gândurile pline de compasiune pe care le-ați arătat, cu trista ocazie a trecerii la cele veșnice a tatălui meu.

Regele Mihai a fost un tată minunat, un model de moralitate și un stâlp al istoriei contemporane a țării noastre. Loial, drept și generos, Regele a dovedit un angajament neclintit față de Națiune și Coroană.

Am fost cu toții în aceste zile în comuniune, mândri, îndurerați și înălțați sufletește.

Aceleași principii și sentimente ca ale tatălui meu vor călăuzi, de acum înainte, Familia Regală a României.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vă mulțumesc pentru forța iubirii voastre și pentru atașamentul fără pereche pe care l-ați arătat Regelui nostru, în ultimele sale zile pe pământ. Datorită vouă, aceste ultime zile de jale vor rămâne în istoria contemporană.

Custodele Coroanei române.


Mangalia News, 19.12.2017. (Sursa: stirileTVR.ro).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply