Pe o bancă în parc, pe un schiu pe pîrtie, rezemată de un brad, desenînd cu bocancii linii nedeslușite prin zăpadă, în timpul unei povestiri rostite de o gură și ascultate de o ureche, cu soarele cald în ceafă și degetele înmănușate, la o cafea și scuturare de zăpadă de pe glugă. Frecînd palmele și suflînd în ele, la cană de ceai și aburi, la un zîmbet timid, citit și înteles…
Da, iubesc Crăciunul, cu toate semnificațiile lui.
Pentru căldura ce se amplifică în mine, pentru credința în Dumnezeu, pentru cărările altora pline de zăpadă si pentru zurgălăii pe care îi știu din filme.
Pentru acordurile muzicale absolut superbe dedicate nașterii lui Isus și Renașterii noastre, pentru cozonacii grozavi făcuți de mama și mireasma lor, pentru pomul de Crăciun, pentru desenele animate pe care le privesc călătorind în copilărie, pentru vinul cu scorțișoară, mere și portocale…, oooohh, sunt multe și greu de prins în vizorul amintirilor, dar nealterate rămîn emoțiile pe care le declanșează în mine toate acestea. Mă simt ca-ntr-o poveste. În fiecare an îmi doresc acest pelerinaj, ca o încununare și confirmare a iubirii.
Pentru că oamenii, chiar dacă o fac în spiritul sărbătorii, o fac: sunt mai comunicativi, mai darnici, mai empatici. ( poate rămînem așa și după Anul Nou 🙂 ).
Ca un copil, îmi rostesc rugăciunea către Dumnezeu: pentru ”copiii-adulți” ai unor părinți, copiii părinților și părinții copiilor. (”Făpturile s‑au minunat şi lumea s‑a bucurat de Naşterea Ta”).
Dacă zilele de iarnă și sărbătoarea nu ți-au ținut de cald în suflet copil fiind, poți împrumuta Crăciunul. Nu de la bibliotecă, ci din sufletele celor mici. Deschide ușa larg, intră, cu ochii mari, cu sprîncene ridicate a nedumerire și un strop de zîmbet…
Da, El este 🙂
Apostu Gabriela: Inimi oxigenate, 13.12.2017.
Mangalia News, publicat 13.12.2017.
