Mărturii otomane pe pământ românesc: Geamia ”Esmahan Sultan”, de Urfet Şachir (3)

0
602

Păşind pe poar­ta gea­mi­ei, ai impre­sia că ai pătruns în lumea fas­ci­nan­tă a impe­ri­u­lui, totul dez­vă­lu­ind mis­te­re de nepă­truns, emoţii şi tră­iri necu­nos­cu­te până atunci. Tot ce vezi aici stă ca o măr­tu­rie de necon­tes­tat a tre­cu­tu­lui, edi­fi­ci­ul cu o arhi­tec­tu­ră uni­că, de o vechi­me impre­sio­nan­tă, de ase­me­nea, la fel de vechi mor­min­te­le cu inscri­pţii, une­le spar­te, dar recon­di­ţio­na­te pe cât posi­bil, redând con­tem­po­ra­ne­i­tă­ţii nume ilus­tre ce au căl­cat pe acest sfânt pământ, dând de înţe­les că în cur­tea gea­mi­ei a fost un cimi­tir. Din cer­ce­tări şi din tra­du­ce­rea inscri­pţi­i­lor*) rezul­tă că a fost un cimi­tir al celor ce rămâ­neau aici, în spe­cial femei şi copii, fiind nece­sar pen­tru cei care nu ple­cau la răz­boi. Cimi­ti­rul, vechi de pes­te patru seco­le, încon­joa­ră toa­tă clă­di­rea. Ȋn peri­oa­da comu­nis­tă, gea­mia, lăsa­tă neîn­gri­ji­tă, a fost năpă­di­tă de buru­ieni, fân­tâ­na ritu­a­lă, încon­ju­ra­tă de ste­le şi pie­tre tom­ba­le, a fost astu­pa­tă în 1959, însă după anul 1989, Pri­mă­ria Muni­ci­pi­u­lui Man­ga­lia rea­me­na­jea­ză mos­che­ea afla­tă într-un sta­diu avan­sat de degra­da­re.

Gea­mia ”Esma­han Sul­tan” este rea­bi­li­ta­tă com­plet, la ini­ţi­a­ti­va Exce­lenţei Sale Amba­sa­do­rul Tur­ci­ei la Bucu­reşti, Ahmet Rifat Okcun, de omul de afa­ceri Çapa Tunç din Tur­cia, (dece­dat recent, n.red) fost ban­cher şi pro­pri­e­ta­rul unui mall din Bucu­reşti (Fiba Hol­ding Anchor Grup), supor­tând toa­te cos­tu­ri­le esti­ma­te la suma de un mili­on de euro, con­stând în pro­iec­ta­re, lucrări de con­so­li­da­re şi res­ta­u­ra­re ale ansam­blu­lui ”Esma­han Sul­tan” (gea­mie, cimi­tir, mina­ret). Ast­fel, au fost cură­ţa­te, nume­ro­ta­te şi inven­ta­ri­a­te toa­te pie­tre­le fune­ra­re. Cele mai mul­te din­tre pie­tre­le spar­te au fost recu­pe­ra­te şi între­gi­te. Au fost lua­te mula­je­le şi s‑au foto­gra­fi­at toa­te pie­tre­le. Inscri­pţi­i­le de pe ste­le­le fune­ra­re au fost scri­se în trei lim­bi: tur­ca osma­nă, per­sa­nă şi ara­bă veche (ara­mai­că). Cel mai vechi mor­mânt pare să fie din anul 1585, Calen­da­rul Gre­go­ri­an, apa­rţinând lui Meh­met Paşa, pe care sunt scri­se  urmă­toa­re­le**):

Aces­ta este fiul preţi­os al şefu­lui por­ta­ri­lor. Un tânăr de o cin­ste fără egal.
Păcat că cea­sul morţii a veş­te­jit sta­rea plă­cu­tă a aces­tui tran­da­fir, când încă era un boboc neîn­flo­rit.
Des­pă­rţi­rea de mamă a fost un chin. Cu faţa fru­moa­să, ini­ma înflă­că­ra­tă, s‑a mutat din astă lume la vâr­sta de opt ani şi jumă­ta­te.
La mij­lo­cul lunii Rebi’ulâhir s‑a mutat în mor­mânt. Aceas­ta este spe­ranţa noas­tră: Dum­ne­zeu să‑l ier­te!
Oare dacă părinţii ar înă­lţa rugi, aces­tea s‑ar face fir­man să li se ier­te copi­ii? Zîra, acest copil a fost o pia­tră preţi­oa­să uni­că.
Mai ales săr­ma­na mamă a plâns cu lacri­mi de sân­ge, văzân­du-şi lumi­na ochi­lor în sicriu.
Dum­ne­zeu să ier­te sufle­tul lui Paşa Meh­med Bey!

Pe un alt mor­mânt, scrie:

Iar­tă-mă, Tu, Doam­ne, Cel ce cre­ezi lucru­ri­le bune, pen­tru drep­tul la lumi­na Cora­nu­lui! Cei de ace­ea­şi cre­dinţă cu mine, care vin în vizi­tă la mor­mân­tul meu, să-mi facă o rugă drept cadou pen­tru sufle­tul meu, care are nevo­ie de ier­ta­re. Dom­nul este ier­tă­tor! Pen­tru sufle­tul robu­lui lui Dum­ne­zeu, Hacı Ali­şân! (Data morţii, necu­nos­cu­tă, pia­tra fune­ra­ră fiind spar­tă chiar la inscri­pţia datei.)

Exis­tă, chiar în faţa gea­mi­ei, şi mor­mân­tul unei tine­re pe care scrie:

Ah, gem, că nu m‑am sătu­rat de tine­reţea mea, pen­tru că paha­rul morţii s‑a umplut şi nu mi-am putut înde­plini dorinţa! Ce dor că nu am tră­it via­ţă lun­gă în astă lume muri­toa­re! Ce deo­se­bi­re e că atât a fost apre­ci­e­rea şi n‑am putut şti de eter­ni­ta­te! Răpo­sa­ta Hav­vâ, fii­ca  Dom­nu­lui Ahmet, fiul lui Hacı Enîs zâde şi soţia lui Muham­med Ağa, fiul lui Ali Şah Ağa­zâ­de.

Ȋndui­oşă­toa­re aces­te inscri­pţii, exis­tă însă une­le cutre­mu­ră­toa­re:

Am venit în lumea asta de magie ca un musa­fir, m‑am urcat pe calul lumii şi n‑am murit ime­di­at. Am cău­tat solu­ţii neca­zu­ri­lor mele şi nu le-am găsit lea­cul. Nu am şti­ut ce e dorinţa. Astăzi eu, mâi­ne tu! 

Poves­tea prinţe­sei Isma­han, nepoa­ta sul­ta­nei Hur­rem, Man­ga­lia, cimi­ti­rul cu tur­ba­ne.

Ȋn acest cimi­tir au fost înmor­mân­ta­te per­so­na­li­tă­ţi­le vre­mii care au dece­dat aici: oameni de afa­ceri, gene­rali turci, nobili, majo­ri­ta­tea mor­min­te­lor fiind din seco­lul al XVI­II-lea. Exis­tă, chiar lân­gă gea­mie, mor­mân­tul unui imam. Une­le mor­min­te se dis­ting prin fap­tul că, la nive­lul pie­trei fune­ra­re, a fost sculp­tat un tur­ban, acest lucru indi­când că per­soa­ne­le res­pec­ti­ve au fost deca­pi­ta­te şi e posi­bil să fi fost rude ale sul­ta­nu­lui. Nume­le de pe pie­tre­le fune­ra­re sunt iden­ti­ce cu cele folo­si­te în Ana­to­lia, fiind evi­den­tă exer­ci­ta­rea influ­enţei oto­ma­ni­lor asu­pra locu­lui şi întă­ri­rea suve­ra­ni­tă­ţii ţării.

Aco­pe­ri­şul dete­ri­o­rat a fost deco­per­tat şi schim­bat cu unul nou. O eta­pă impor­tan­tă a fost res­ta­u­ra­rea mina­re­tu­lui, care se încli­na­se într-atât, încât era aproa­pe de pră­bu­şi­re. Au fost uti­li­za­te ace­lea­şi meto­de de recon­stru­cţie, pen­tru a adu­ce lăca­şul de cult, din punct de vede­re arhi­tec­tu­ral, cât mai aproa­pe de ima­gi­nea ini­ţi­a­lă. Pen­tru acest lucru, mina­re­tul a fost des­com­pus molon cu molon, nume­ro­ta­te şi rezi­di­te (anas­ti­lo­ză), uti­li­zân­du-se ace­ea­şi teh­ni­că a legă­tu­ri­lor cu scoa­be de oţel în ori­fi­ci­i­le pie­tre­lor, umplu­te ulte­ri­or cu plumb topit. Cur­tea a fost împre­j­mu­i­tă cu un gard îna­lt. Lucră­ri­le au fost fina­li­za­te în vara anu­lui 2008.  Pe data de 27 august 2008, a avut loc cere­mo­n­ia ofi­ci­a­lă de des­chi­de­re a gea­mi­ei, la care au fost pre­zen­te ofi­ci­a­li­tă­ţi din ţară şi din Tur­cia: Mufti­ul Cul­tu­lui Musul­man din Româ­nia, dom­nul Murat Yusuf, Minis­trul Ame­na­jă­rii Teri­to­ri­u­lui şi Con­stru­cţi­i­lor din Tur­cia, dom­nul Faruk Nafız Özak, Amba­sa­do­rul Repu­bli­cii Tur­cia la Bucu­reşti, doam­na Ayşe Sinir­li­oğ­lu, Con­su­lul Gene­ral al Repu­bli­cii Tur­cia la Con­stanţa, dom­nul Haluk Ağca, finanţa­to­rul pro­iec­tu­lui, dom­nul Çapa Tunç, pre­cum şi per­so­na­li­tă­ţi ale comu­ni­tă­ţii şi admi­nis­tra­ţi­ei loca­le.

Com­ple­xul gea­mi­ei repre­zin­tă o urmă rară răma­să de la tur­cii oto­mani pe pământ româ­nesc, o amin­ti­re nepreţu­i­tă de la nepoa­ta Sul­ta­nei Hür­rem şi a Sul­ta­nu­lui Süley­man Mag­ni­fi­cul, zis Legiu­i­to­rul. Cine s‑ar fi gân­dit că Hür­rem, sul­ta­na atât de admi­ra­tă pe ecra­ne­le tv, în seri­a­lul cu nume­le cele­bru­lui sul­tan, va fi atât de aproa­pe de noi spi­ri­tu­al, după atâ­tea seco­le?! Cea mai veche repre­zen­ta­re gra­fi­că a gea­mi­ei este rea­li­za­tă de călă­to­rul fran­cez Lou­is Hec­tor de Béarn, mem­bru al unei misiuni fran­ce­ze în Dobro­gea, în anul 1828. Ȋn lucra­re, mina­re­tul apa­re  mult mai îna­lt decât cel actu­al. Se spu­ne că aceas­tă ina­d­ver­tenţă ar putea fi din cau­za unui posi­bil cutre­mur ce ar fi avut loc între anii 1829–1838, cu o mag­ni­tu­di­ne de 7,3–7,5 gra­de. Se mai spu­ne că, în tim­pul răz­bo­i­u­lui ruso-turc, gea­mia a fost bom­bar­da­tă de ruşi, iar mina­re­tul a fost seri­os ava­ri­at. Urmă­toa­rea repre­zen­ta­re a gea­mi­ei datea­ză din anul 1931 şi este o car­te poş­ta­lă ce înfă­ţi­şea­ză gea­mia şi cimi­ti­rul, aces­ta din urmă având un aspect pără­sit.

Gra­vu­ră de Lou­is Hec­tor de Bearn, ”Que­lqu­es sou­ve­nirs de Turqu­ie”, Paris, 1839.

Pri­ma menţiu­ne a rea­bi­li­tă­rii gea­mi­ei, rea­li­za­tă din fon­du­ri­le sta­tu­lui român, este din 1947, în tim­pul lui Gemil Semil Reşit Hoca (Hogea). Dire­cţia Monu­men­te­lor Isto­ri­ce înce­pe în 1961 res­ta­u­ra­rea şi con­so­li­da­rea mos­che­ei, în baza unui pro­iect al arhi­tec­tu­lui Rodi­ca Măn­ci­u­les­cu. Ȋn ace­la­şi an are loc şi pri­ma refa­ce­re a mor­min­te­lor din cur­tea lăca­şu­lui de cult, însă sal­va­to­rul gea­mi­ei este omul de afa­ceri şi fost ban­cher turc Çapa Tunç, care a supor­tat inte­gral cos­tu­ri­le, ca făcând par­te din vechiul obi­cei musul­man al ”zekât”-ului (daniei), care se plă­teş­te o dată pe an săra­ci­lor sau pen­tru slă­vi­rea lui Allah.

Din punct de vede­re ling­vis­tic, sen­sul cuvân­tu­lui zekât este a cre­ş­te, a înmulţi, a spori, belşug, abu­n­denţă. Din punct de vede­re reli­gi­os, fiind un ter­men al drep­tu­lui cano­nic, este una din­tre cele cinci pre­ve­deri ale isla­mu­lui – Nici ruga, nici rugă­ciu­nea, nici poma­na, nici pos­tul unui om cu faţa ursu­ză nu sunt pri­mi­te. (Ö. Sey­fet­tin). Potri­vit legi­sla­ţi­ei musul­ma­ne, o obli­ga­ţie a oame­ni­lor boga­ţi să împar­tă, o dată pe an, celor nevo­ia­şi până la 1/4 din ave­rea de care dis­pun. Pro­cen­tul per­ce­put este regle­men­tat în căr­ți­le de drept cano­nic şi dife­ră în func­ție de natu­ra bunu­ri­lor impo­zi­ta­te (pro­du­se agri­co­le, tur­me, bani) şi mări­mea ave­rii. Raţiu­nea aces­tei danii este puri­fi­ca­rea şi înmulţi­rea ave­rii. Ori­gi­nea cuvân­tu­lui deri­vă din ter­me­nul cano­nic sada­ka (rădă­ci­na sıdk) şi sem­ni­fi­că dona­rea (poma­nă, dar, milos­ti­vi­re) unei anu­mi­te cate­go­rii de per­soa­ne indi­ca­te cu pre­ci­zie, a unei părţi din ave­re.

”Ia poma­nă din ave­ri­le lor. Cu ea îi vei fi cură­ţat şi puri­fi­cat  pe ei; ruga­ţi-vă pen­tru aceş­tia, căci rugă­ciu­nea voas­tră le dă lini­ş­te sufle­teas­că. Allah e Cel ce aude, Cel ce ştie.” (et-Tev­be, 9/103).

Aceas­ta se expli­că prin fap­tul că cel ce dă de poma­nă din ave­rea sa va fi puri­fi­cat mate­ri­al şi spi­ri­tu­al, va fi ferit de pati­ma ava­ri­ţi­ei care este o  boa­lă.

De ase­me­nea, sunt pre­ci­zate per­soa­ne­le care pot pri­mi şi/sau care pot face o danie. De exem­plu, nu au aceas­tă obli­ga­ţie cei cu dato­rii, cei care tră­iesc din pomeni etc.

Evli­ya Çele­bi (1611–1682).

Ȋn pere­gri­nă­ri­le sale, cele­brul călă­tor turc Evli­ya Çele­bi ajun­ge şi în Dobro­gea, la Man­ga­lia, prin 1652, des­pre care rela­tea­ză în volu­mul al V‑lea al lucră­rii inti­tu­la­te ”Car­tea călă­to­ri­i­lor” (Seyâha­tnâ­me) ca fiind un oraş foar­te vechi, fru­mos şi înflo­ri­tor.

Astăzi ora­şul este înflo­ri­tor şi fru­mos. Sunt mulţi negus­tori care tră­iesc în case soli­de […]. Prin­tre lazi cir­cu­lă şi o glu­mă în sen­sul că dacă cine­va nu are posi­bi­li­ta­tea să se duca la Kaa­ba, ei îi spun: Bre, igno­ran­tu­le, du-te la Man­ga­lia, care este Kaa­ba pri­be­gi­lor şi a săr­ma­ni­lor. Aşa de mult res­pec­tă lazii acest oraş. Aici se află, de ase­me­nea, mulţi greci şi evrei […]; fiind un port mare se încar­că aici cu grâ­ne o mie de şaici şi kara­mur­se­luri şi zabu­nuri (coră­bii cu pân­ze) care vin de la Istan­bul. Aceas­tă tre­că­toa­re este sche­la vila­ie­tu­lui Dobro­gea şi de ace­ea aco­lo se găsesc mul­te grâ­ne şi alte cere­a­le.”

Ora­şul Man­ga­lia era soco­tit oraş sfânt, iar pele­ri­na­jul aici scu­tea musul­ma­nii dobro­geni de a mer­ge să se închi­ne la Mec­ca. Ora­şul avea 3 cara­vanse­ra­iuri (hanuri), un bazar, 300 de pră­vă­lii, nume­roa­se mori de vânt, 7 şcoli. Pe lân­gă gea­mie, în ves­tul ora­şu­lui mai exis­ta şi un schit de der­vi­şi. Cadi­ul era plătit cu 7 pungi de aur anu­al, iar la Man­ga­lia mai era un ser­dar (căpi­tan de călă­reţi), un muk­teşib (şef de poli­ţie) şi un suba­şi (per­cep­tor).

Ȋn peri­oa­da  celor cinci nopţi sfin­te, denu­mi­te ”Nopţi Lumi­na­te” mina­re­tul este lumi­nat într-un mod deo­se­bit, obi­ce­iul fiind intro­dus de Sul­ta­nul Selim al II-lea prin aprin­de­rea de lumâ­nări par­fu­ma­te. Ȋn aces­te nopţi se săr­bă­to­resc diver­se eta­pe din via­ţa Pro­fe­tu­lui şi, în noap­tea de Kan­dil, reve­la­rea Cora­nu­lui.

Fiind stă­pâ­nii Dobro­gei, tur­cii au ridi­cat mul­te săla­şuri de cult, mos­chei şi gea­mii, şcoli isla­mi­ce, bibli­o­teci, băi publi­ce, cimi­ti­re. Cea mai veche mos­chee din ţinu­tul Dobro­gei este Gea­mia Esma­han Sul­tan, cea mai gră­i­toa­re măr­tu­rie oto­ma­nă pe teri­to­riu româ­nesc. Exis­tă nume­roa­se docu­men­te în Arhi­va Oto­ma­nă de la Pala­tul Topka­pı (Topka­pı Sara­yı), Istan­bul, ce ates­tă că Sul­ta­na Esma­han este cea care a cti­to­rit gea­mia din Man­ga­lia şi care îi poar­tă nume­le. (*) Trad. Urfet Şachir).

Citiți și:

Măr­tu­rii oto­ma­ne pe pământ româ­nesc: Gea­mia ”Esma­han Sul­tan” de Urfet Șachir (1)

Măr­tu­rii oto­ma­ne pe pământ româ­nesc: Gea­mia ”Esma­han Sul­tan” (2) de Urfet Şachir.


Man­ga­lia News, 26.11.2017.


https://www.mangalianews.ro/
piese-auto-mangalia.ro
Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele