CASA DE POVESTE. Autor: Auris Luca

0
1019

În via­ță, unii sunt cu picioa­re­le pe pământ, alții pre­fe­ră să stea cu capul în nori. Eu, una, sigur ar fi tre­bu­it să devin pilot, prea mult îmi pla­ce să văd lumea de sus. Poa­te toc­mai de ace­ea visez la o casă coco­ța­tă. Una de vacan­ță, care să fie la mun­te și obli­ga­to­riu în copac. Sau pe piloni, e doar o ches­tiu­ne de deta­lii, pe care doar o fir­mă spe­cia­li­za­tă în pro­iec­te case o va sta­bili. Sigur te întrebi acum, ce mi‑a venit să-mi doresc o locu­in­ță unde numai păsă­ri­le și ani­ma­le­le mai stau. Sim­plu! Aici este tot far­me­cul. E alt­fel. E cu „bel­le view”, ca să mă exprim mai pre­ten­ți­os. În plus, am locu­it astă-vară într-una și n‑aș mai fi ple­cat de aco­lo. Dacă nu mă crezi, închi­de ochii și fă un exer­ci­țiu de ima­gi­na­ție. Vezi o casă care se află în inti­mi­ta­tea natu­rii? Sigur o vizu­a­li­zezi! Este din lemn foar­te bine fini­sat, cu gea­muri mari, mari de tot și are o tera­să la intra­re. Dar râul, îl auzi cum cur­ge liniș­tit chiar prin fața ei? Îți pla­ce, nu‑i așa? Acum, roteș­te capul. Observi că totul în jur este ver­de? Ha! Ști­am că o s‑o adori.

Cum spu­neam, o casă mică, cu două came­re, nea­pă­rat cu un șemi­neu fru­mos și gea­muri uri­a­șe prin care să văd natu­ra. O locu­in­ță în care să nu-mi fac griji că mă pri­vesc veci­nii pe fereas­tră, când uit noap­tea să trag dra­pe­ri­i­le.

Nu m‑ar deran­ja însă, să mă spi­o­ne­ze o bufni­ță curi­oa­să sau veve­ri­țe­le să-mi fure alu­ne­le de pe tera­să. Chiar dacă nu mă pri­cep deloc la desen, m‑ar inspi­ra teri­bil un ast­fel de pei­saj și sigur m‑aș apu­ca de pic­tat. Poa­te mi-aș lua un cal, chiar și o capră să-mi tun­dă gazo­nul și să nu tul­bur liniș­tea ace­ea care mă aju­tă să-mi aud până și gân­du­ri­le. Să îți mai spun cum mă voi simți când o să-mi beau dimi­nea­ța cafea­ua pe tera­să? Ca‑n povești, te asi­gur!

Casa din copac, de pe piloni, din pădu­re sau ori­cum aș numi‑o nu este deloc pre­ten­ți­oa­să, toc­mai de ace­ea o văd ca pe o locu­in­ță de vacan­ță. Mică, dar în mij­lo­cul natu­rii, cal­dă și pli­nă de far­mec. Nici gard nu i‑aș pune, de tea­mă să nu stric deco­rul. N‑ar lip­si de lân­gă ea un balansoar și un hamac, din care pot visa la pic­tu­ri­le pe care aș putea să le rea­li­zez.

Vă invi­tăm să citiți con­ti­nu­a­rea aces­tui arti­col fer­me­că­tor aici: aurisluca.ro/casa-de-poveste


 

Susține cotidianul online Mangalia News.
Poți dona aici:
Mulțumim pentru sprijin.

Leave a Reply