Robert-Nicolae Turcescu, deputat PMP Constanța, a semnalat faptul că DN 39, singurul drum național spre sudul litoralului nu face față traficului intens, mai ales în timpul sezonului estival

0
1587

În cadrul interpelării transmise Ministerului Transporturilor și a declarației politice susținute astăzi, 17.10.2017, deputatul PMP Constanța, Robert-Nicolae Turcescu a semnalat faptul că singurul drum național existent, DN 39, care unește sudul litoralului de municipiul Constanța, nu face față traficului intens, mai ales în timpul sezonului estival.

Robert Turcescu: ”Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunța cu tam-tam că va realiza un drum expres cu o lungime de 22 de kilometri şi o valoare estimată de 53 milioane de euro, construit în regie proprie și că șoseaua de mare viteză va continua autostrada care se termină la nord de Agigea, va ocoli lacul Techirghiol şi se va conecta cu drumul naţional dinspre Mangalia, în zona comunei 23 August. Deschiderea noii şosele avea să aibă loc la sfârşitul acestui an. Bineînţeles, în dulcele stil românesc, nimic nu s-a întâmplat.

La fel s-a întâmplat şi cu centura ocolitoare a Mangaliei: A fost promisă în anul 2008, în 2010 a făcut obiectul unei Hotărâri de Guvern în care se preciza că lucrarea va fi gata în 18 luni, iar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic.

Tot în 2008, CNADNR a mai promis alte 34 de centuri ocolitoare, ce urmau să fie date în folosinţă în perioada 2010-2011. Toate au rămas la stadiul de promisiuni deşarte.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vedem că CNADNR face o concurenţă serioasă social-democraţilor la capitolul promisiuni neonorate. Între timp, România rămâne blocată, turiştii care ajung pe litoral se plâng de traficul aglomerat, dar angajaţii instituţiei menţionate continuă să încaseze, lună de lună, salarii grase. Parafrazând un celebru slogan electoral al partidului de la guvernare, îndrăznesc să cred că răul poate fi tăiat de la rădăcină. Voi cere explicaţii Ministerului Transporturilor pentru toate aceste situaţii. Am trimis deja o interpelare pe această temă şi aştept cu interes un răspuns de la viitorul ministru. Ştiu, o să dureze, pentru că deocamdată nici măcar nu mai avem ministru la Transporturi”.

Deputat PMP, Robert-Nicolae Turcescu,

Circumscripţia 14 Constanţa, 17.10.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply