Draga mea învățătoare…

0
1331

farmec.ro
carturesti.ro%20

Draga mea învățătoare, Tu, mai mult decât oricine din țara asta, ai o misiune minunată. Ai ocazia să poți pune în “bagajul” fiecărui copil care îți vine la clasă, cele mai importante lucruri care să-l ajute în viață. Îți doresc să te întâlnești peste 30 de ani cu bobocii de astăzi și ei să te strângă în brațe și să le spună tuturor cu mândrie: “A fost învățătoarea mea. De la ea am învățat cele mai importante lucruri în școală.”

Cum ai vrea tu să fie copiii ăștia peste 30 de ani?

Niște maturi avizi după bani, funcții, cariere, case, mașini, poziții sociale și politice? Oameni stresați și lipsiți de scrupule gata oricând să calce peste cadavre pentru a-și atinge scopul? Ai vrea să te întâlnești cu niște oameni pentru care contează doar cât au acumulat, pe ce loc ești, cu cine trebuie să te aliezi ca să obții avantaje sau pe cine trebuie să păcălești ca să-i intri în față? Sau ai vrea, peste 30 de ani, să te întâlnești cu niște adulți relaxați, prietenoși, generoși, încrezători în forțele proprii, modești și săritori. Harnici și dornici să afle din ce în ce mai multe și să trăiască din ce în ce mai bine. Împarte cele două categorii. Gândește-te, cum pot niște oameni să ajungă într-o categorie sau într-alta? Ce li se poate întâmpla unor oameni în copilărie pentru ca, adulți fiind, să aleagă o echipă sau cealaltă.

Rolul tău nu e doar să-i înveți să deseneze litere, să formeze cuvinte, să citească sau să facă socoteli. Tu îi poți învăța mult mai mult de-atât. Ei îți vor studia fiecare mișcare și fiecare acțiune. Vor înțelege sensul fiecărui gest, chiar dacă tu crezi că sunt doar niște copii. Ei vor ști foarte bine dacă tu îi tratezi pe toți în mod egal, dacă vei da fiecăruia atenția de care are nevoie sau o vei împărți doar unora și restul Dumnezeu cu mila. Vor ști dacă pentru tine e important unde lucrează mama sau cât de influent e tatăl vreunui copil. Vor ști cât merită fiecare și dacă tu nu le dai măsura corectă ei te vor nota, în memoria lor, ca fiind învățătoarea pe care Cuza ar fi prins-o cu ocaua mică.

Nu te uita la cât de scumpe sunt hainele sau ghiozdanele lor ori ce au în pachetul de fiecare zi. Uită-te în ochii lor. Vei citi, dincolo de toate aparențele, ce haină le poartă sufletul nu cu ce le este acoperit corpul. Uită-te pe rând în ochii fiecărui copil care ți-a venit în clasă și încearcă să ți-l imaginezi peste 30 de ani. Oricare dintre ei poate să devină chirurgul pe mâna căruia poate o să te lași. Ai vrea să fie un om onest. Oricare dintre ei poate să fie omul care să te ajute să treci strada. Ai vrea să fie generos. Oricare dintre ei ar putea să fie călătorul care să-ți ofere locul ori să te ajute să duci o valiză grea. Ai vrea sa fie atent.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Învață-i, mai presus de orice, că fiecare poate să fie un om bun, atent, iubitor și că poate să fie cel mai bun în ce va descoperi el că-i place să facă.

Fă-ți timp să stai cu fiecare dintre ei măcar o singură dată și să le vorbești față în față.

Dacă aș fi învățătoare, mi-aș găsi în fiecare zi o jumătate de oră, după cursuri, în care să rămân cu un singur copil și să stăm pe câte un scaun, față în față, să-i țin mânuța în mâna mea, să mă uit în ochii lui și să-i vorbesc cu toată dragostea. Să-i spun că pe mine mă cheamă Mirela și am visat să mă fac învățătoare pentru că mi-am dorit să cunosc copii ca el. Mi-am dorit să mă fac învățătoare pentru că am foarte de multe de învățat de la copiii care vin la mine în clasă. Și aș încerca să aflu ce îi place lui cel mai mult: să mănânce, să se joace… cu cine se înțelege cel mai bine și ce-l enervează cel mai tare. I-aș spune cu ocazia asta și care sunt lucrurile mele preferate și ce nu apuc niciodată să fac… Dacă ai aloca timp pentru fiecare copil și ei ar aloca atenție pentru tine.

Îți amintesc: Atenția nu se cere. Atenția se câștigă și se menține.
Știu, o să-mi spui că programa, că sistemul, că inspectoratul, conducerea, direcțiunea, comitetul de părinți… Iar eu îți amintesc: Peste 30 de ani, TU vei putea da ochi în ochi cu copiii de astăzi. Tu s-ar putea să ajungi pe mâna lor și să aștepți de la ei să fie onești, integri, generoși, atenți, corecți, iubitori, amabili, politicoși, empatici. Pentru ei nu există nici sistemul, nici programa, nici direcțiunea, nici comitetul de părinți.

Pentru ei, TU ești ÎNVĂȚĂTOAREA lor.

Mulți dintre ei nu au acasă părinți deschiși și generoși. Mulți, din păcate, nu au altă șansă. Pentru foarte mulți copii TU ești șansa lor. Îți doresc să le intri la inimă și să rămâi în cele mai frumoase amintiri ale lor, toată viața. Stă în mâinile tale să te întâlnești, peste 30 de ani, cu niște OAMENI!

sursa: mirelaretegan.ro/blog/gandurile-mele/draga-mea-invatatoare


Mangalia News, Luni, 11 septembrie 2017.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply