Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea. Vartan Arachelian (galerie foto)

0
1016

farmec.ro
carturesti.ro%20

Vartan Arachelian este un nume foarte cunoscut constănţenilor, nu doar comunităţii armene din rândul căreia s-a ridicat. A scris atât de mult despre oraşul natal, Constanţa, încât dragostea lui a luat forma a zeci de cărţi de istorie şi memorialistică, demersuri literare, dar şi jurnalistice. Stăpâneşte arta cuvântului, dar şi a prieteniei, este un învingător care a ştiut să zidească, cu convingere şi argumente, file din istoria recentă a acestor locuri.

Născut la Constanţa, pe 21 octombrie 1936, Vartan Arachelian a urmat cursurile primare şi cursurile medii (Hidrotehnica) în oraşul natal. Decesul timpuriu al tatălui său, în 1954, l-a obligat să amâne continuarea studiilor până în 1958, când a fost admis la facultatea de filosofie. A fost însă nevoit să se retragă, altfel riscând să fie deferit Procuraturii pentru „lipsă de sinceritate în dosar“ privind ocupaţia tatălui – comerciant – înainte de 23 august 1944. Din 1960 a urmat cursurile la zi ale Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.

Activitatea ziaristică a început-o de timpuriu, la ziarul „Dobrogea Nouă“. După absolvirea facultăţii, a fost angajat la „Scânteia tineretului“. În cei cinci ani petrecuţi aici – 1965-1970 – a susţinut pe pagina întâi cursivul „Cadran“, concomitent cu anchete culturale şi investigaţii în rândurile tinerei generaţii.

În 1970, în urma unui denunţ privind implicarea sa, alături de alţi colegi, la un eveniment… bahic cu cântece interzise, a fost sancţionat prin ridicarea dreptului de semnătură şi obligat să se transfere la Televiziune, unde avea să lucreze 25 de ani.

Până la Revoluţie, a fost realizator de emisiuni. În 1983 a fost dat afară din RTV printr-o decizie guvernamentală pe motive de dosar şi reprimit în urma unui memoriu. După Revoluţie, a fost director al Departamentului Minorităţi Naţionale. În vara anului 1991, a fost din nou dat afară din instituţia din Calea Dorobanţi pentru că s-a opus consecvent punerii TVR în slujba Puterii. A revenit în aprilie 1992, printr-o decizie judecătorească.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În 1997 a fost numit director la TVR Internaţional. Ca ziarist de televiziune, s-a remarcat printr-o activitate susţinută de publicistică politică, contribuind la transformarea TVR dintr-o instituţie anexată Puterii într-una de interes public.

Numeroase premii profesionale au distins programele sale: „Petre Ţuţea“ (1990), „Frica şi adevărul“ (1991), programele TV „Cuvântul care zideşte“, „În faţa dumneavoastră“, „Convorbiri de duminică“, „Revoluţia şi personajele sale“ etc.

În perioada în care fusese concediat de la TVR, a condus postul alternativ de televiziune, SOTI, prima tentativă reuşită de spargere a monopolului TVR. Din noiembrie 1990 a fost director al Asociaţiei Ziariştilor Români şi director al săptămânalului ei, „Z“. Membru fondator al „Alianţei Civice“, ales în conducerea ei.

A colaborat în presa scrisă cu anchete, editoriale şi documentare la publicaţiile „Cotidianul“, „Ziua“, „Jurnalul Naţional“, „Cuget liber“ Constanţa, de asemenea la revistele „Expres-magazin“, „Baricada“, „Acum“, „Tomis“ ş.a. A colaborat, de asemenea, la televiziunile Pro TV, 7 ABC, Realitatea, iar între 2003 şi 2005 a moderat o emisiune zilnică de politică, difuzată între 13.15 şi 14 la Radio România Actualităţi. A semnat, în 1969 şi 1970, scenariile filmelor documentare realizate la Studioul „Alexandru Sahia“ „Oamenii mării“ şi „Stimată domnişoară V.“

Vă invităm să citiți articolul integral în ziuaconstanta.roAutor: Aurelia LĂPUȘAN.


Mangalia News, Luni, 28.08.2017.



piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply