Ziua Mondială a Kung-Fu, anul acesta la Medgidia, în Parcul Mare!

0
1079

În fiecare an, la data de 25 august, noi, practicanţii de Kung-Fu, sărbătorim „Ziua Mondială a Kung-Fu” (Kung-Fu World Day). Această zi este una în care ne aducem aminte de cei care au inventat şi dezvoltat artele marţiale în China şi care au dat omenirii una dintre cele mai mari bogăţii! Kung-Fu!

Kung-Fu înseamnă mai mult decît un număr de stiluri şi şcoli, mai mult decît pregătirea fizică şi spirituală, înseamnă un drum corect al umanităţii! Prin Kung-Fu nu înveţi doar să te aperi, înveţi să-i aperi şi pe ceilalţi, înveţi să deosebeşti răul de bine, să alegi binele pentru cei din jur şi pentru tine.

Toate perceptele morale ale Kung-Fu se regăsesc în toate cărţile de filozofie, în toate religiile importante ale lumii… Dar ştiţi ceva? Kung-Fu a apărut înaintea tuturor astea! Reprezintă istoria Chinei, în general, istoria militară în special şi evoluţia culturală a celui mai avansat popor al antichităţii şi cel mai mare popor din prezent.
În Kung-Fu se regăsesc istoria armelor, a hainelor tradiţionale, a etichetei, respectului, dăruirii de sine şi a sacrificiului suprem pentru ţară şi pentru libertate.

Vă dau un singur exemplu! Într-o vreme tulbure, cînd invaziile străine secătuiseră şi slăbiseră China, un grup mare de piraţi ajunsese cu jafurile la cîteva sute de kilometrii distanţă de ţărmul mării. Nimeni nu a putut să-i oprească, pînă cînd au ajuns la Luoyang, o localitate lîngă care se află Templul „Shaolin”. Atunci, călugării au pus mîna pe arme şi cu ajutorul cîtorva locuitori mai curajoşi, au reuşit să-i învingă pe piraţi, să le oprească jafurile şi să-i împrăştie. Şi nu a fost singura lor luptă!

Din China, pe diferite filiere, Kung-Fu, s-a răspîndit în toată Asia, iar din secolul XX, în toată lumea. Aceasta face ca în prezent toate artele marţiale moderne să aibă o singură origine! China şi Templul Shaolin!

Sportivii, instructorii şi antrenorii din judeţul Constanţa vom sărbători în acest an, Ziua Mondială a Kung-Fu, la Medgidia, în Parcul Mare. Manifestarea noastră este organizată de Clubul Sportiv „Silver Samurai” din Medgidia, preşedinte Steluţa Nedelcu, alături de Primăria şi Consiliul Local Medgidia, care va asigura toată logistica necesară desfăşurării activităţii.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În cadul demonstraţiei, sportivii vor prezenta tehnici de bază din Kung-Fu, din şcolile tradiţionale „Shaolin” şi „Zha-Quan”, lupta cu bastonul cu două segmente „Erjie-Gun”, demonstraţii de „Qinna” (autoapărare), apoi meciuri sportive demonstrative de „Shuai Jiao” (luptă sportivă cu proiectări), „Tuishou” (mîini lipicioase), „Sanda Non-Contact”, „Sanda Light-Fighting” şi „Total-Contact Fighting”.
Participă sportivi din cluburile:
-C.S. „Marea Neagră” Constanţa, antrenor Florin Iordănoaia.
-C.S.A. „Axiopolis Sport” Cernavodă, antrenor Mircea Stoian.
-C.S. Comunal Mihail Kogălniceanu, antrenor Laurenţiu Palangă.
-C.S. „Silver Samurai” Medgidia, antrenor Silviu Nedelcu.
Programul demonstraţiei este următorul:
-17.00-17.10: Deschiderea oficială.
-17.10-17.20: Exerciţii de încălzire generală, specifică şi de Qi-Kung.
-17.30-17.50: Prezentarea tehnicilor de bază de luptă din stilurile tradiţionale: „Shaolin”, „Zha-Quan” (Boxul Umbrei), „Hu-Quan” (Şcoala Tigrului), „She-Quan” (Şcoala Şarpelui), „Bai He Quan (Stilul Cocorului Alb).
-17.50-18.00: Taolu Traditional (luptă imaginară, cu mâinile goale), din stilurile: „Zha-Quan” şi „Taichi-Quan, şcoala tradiţională „Yang”.
-18.00-18.10: Luptă liberă „Shuai Jiao” (Wrestling chinezesc). Şcoala căderii şi meciuri între sportivi.
-18.10-18.20: Demonstraţii de luptă cu arma „Erjie-Gun”.
-18.20-18.30: Lupta sportivă „Tuishou” (Tehnica „mîini lipicioase”). Meciuri între sportivi.
-18.30-18.40: Luptă sportivă cu mîinile goale „Sanda Non-Contact”. Meciuri între sportivi.
-18.40-18.50: Luptă sportivă cu mîinile goale „Sanda Light-Fighting”. Meciuri între sportivi.
-18.50-19.00: Luptă sportivă cu bastonul cu două segmente „Erjie-Gun”. Tehnici de bază de luptă şi meciuri între sportivi.
-19.00-19.10: Lupta sportivă „Total-Contact Fighting”. Meciuri între sportivi.
-19.10: Festivitatea de închidere.
Demonstraţiile sînt conduse de către Shifu Florin Iordănoaia, centura neagră 6 Duan Kung-Fu, Laoshi Mircea Stoian, centura neagră 4 Duan Kung-Fu şi Laoshi Laurenţiu Palangă, 3 Duan Kung-Fu şi Laoshi Silviu Nedelcu, 3 Duan Kung-Fu.
Vă aşteptăm la demonstraţie!

PREŞEDINTE ASOCIAŢIA ROMANA DE KUNG-FU,
ŞEF LUC. DR. FLORIN IORDÃNOAIA.


Mangalia News, Miercuri, 23 august 2017.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply