Celebra violonistă Sarah Chang, în PREMIERĂ ABSOLUTĂ la Constanţa! [VIDEO]

0
800
Style: "NOW LEAVES"

În premieră absolută, una dintre cele mai mari violoniste ale lumii, Sarah Chang, vine la Constanţa, în cadrul evenimentului de top „Sub semnul lui Ovidius”, organizat de Filiala Asociaţiei Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii şi sprijinit de Primăria Municipiului Constanţa. Artista adulată de milioane de iubitori ai muzicii clasice deschide, astfel, seria celebrărilor a 2.000 de ani de la moartea celebrului poet Publius Ovidius Naso, în piaţa ce îi poartă numele, din Constanţa.

Superevenimentul „Sub semnul lui Ovidius” are loc pe 26 şi 27 august 2017, începând cu ora 20.30, şi prezintă publicului combinaţia perfectă a spectacolului clasic, în cea mai distinsă notă a sa: una dintre cele mai mari violoniste ale lumii, Zeiţa Viorii – Sarah Chang, unul dintre cei mai buni coregrafi ai României – Horaţiu Cherecheş, două orchestre incredibile – Orchestra Simfonică Bucureşti şi Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, un spectacol extraordinar de balet, mapare 3D – în premieră – a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa şi două senzaţionale focuri de artificii!

INTRAREA ESTE LIBERĂ!


Sarah Chang – o lume în miniatură, cu stâlpi de arcuş şi geniu fluid

          Sarah Chang are o carieră incredibilă, de peste trei decenii, multiple premii, a cântat cu cele mai importante orchestre din întreaga lume, este în Top 20 Newsweek Magazine’s “Women and Leadership, 20 Powerful Women Take Charge”, Young Global Leader for 2008 by the World Economic Forum, are un loc dedicat în Sprague Hall, Yale University, iar Harvard a numit-o „Distinguished Leadership in the Arts Award”. În 2004, a alergat cu torţa olimpică şi este cea mai tânără persoană care a primit the Hollywood Bowl’s Hall of Fame Award. De asemenea, este cel mai tânăr muzician distins cu Avery Fisher Career Grant şi cu Premiul Gramophone “Cel mai tânăr artist al anului” (1993). Are nenumărate premii de la Academiile de Muzică şi Artă din întreaga lume.

A depăşit încă de mică definiţia sintagmei „copil genial”. Cântă de la vârsta de 5 ani, iar la 8 ani a debutat interpretând Concertul nr. 1 pentru vioară al lui Paganini, cu Filarmonica din New York şi avându-l ca dirijor pe Zubin Mehta. Niciunul dintre marii compozitori nu-i vor rămâne străini. Mendelssohn, Tchaikovsky, Goldmark, Strauss sau Dvorák. Potrivit unuia dintre biografii săi, James Reel, un critic, a cuantificat atributele sale astfel: „o uşurinţă tehnică uimitoare, un ton superb, vibrant, fără cusur, frumos și o expresivitate intimă, dar nesentimentală”. Modelul său de muzician complet este David Oistrakh, dar este interesată şi de muzica contemporană, lucrând la diverse piese cu jazzmanul Eddie Karam, cu Jack Elliott şi compozitorul koreano-american Donald Sur. Se „odihneşte” interpretând muzică de cameră.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cântă pe o vioară Guarneri del Gesù (George Enescu și Nicolo Paganini au cântat tot pe o vioară Guarneri del Gesù), care a aparţinut mentorului său, Isaac Stern, şi pe care nu o expune la o lumină puternică. De aceea, în fotografiile publicitare foloseşte o vioară normală. Are o colecţie impresionantă de arcuşuri.

„Muzica este cea mai sinceră și universală formă de comunicare și are puterea de a-ți atinge sufletul și de a te purta într-o călătorie emoțională. Fie că îți place Bach, Bon Jovi, Beyonce sau Lady Gaga, muzica este coloana sonoră a vieții, iar eu sunt onorată și recunoscătoare că pot face ceea ce iubesc”, a declarat Sarah Chang, potrivit unei comunicări oficiale cu ocazia vizitei sale de anul trecut în România, când a avut două concerte, la Cluj şi Bucureşti.

 Sarah Chang: Bruch Violin Concerto 3rd Movement


Mangalia News, 18.08.2017.


 

 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply