Toți proprietarii de hoteluri, pensiuni, restaurante și baruri ar trebui să facă un mic stagiu profesional în Grecia. Sau măcar o călătorie de spionaj comercial, ca să zic așa. În Grecia, vacanța este o meserie și o fabrică de bani. Din toate se scot bani. Din măsline, din zei, din ruine, din soare, din apă și din pește. Grecul scoate bani și din comerțul cu obiecte religioase. Adică face bani și pe seama credinței în Dumnezeu. Grecia este de departe cea mai mare producătoare de icoane ortodoxe. Peste tot, din Halkidiki pînă în insule, în magazinele de suveniruri, există un colțișor cu icoane, cu brățări, candele, ba și cu miere, vin și ulei de măsline, toate produse de călugării de pe Muntele Athos. Și, implicit, mai scumpe. Și omul cumpără, lăsînd explicațiile pentru mai tîrziu sau păstrîndu-le zăvorîte în subconștient. Numai călătoria pe Muntele Athos, în Republica Monahală, este o industrie. Se poate ajunge cu un vapor. Dar și cu o șalupă care te transbordează în 30 de minute. Femeile, pentru că nu au acces, sunt plimbate într-o croazieră de cîteva ore în jurul peninsulei. Adică în altă afacere. Nu vreau să insist asupra comerțului cu cele care trimit cu gîndul la Lumea de Apoi. Oricum, este decent, discret, eficient. Poate că Biserica noastră Ortodoxă și mai ales oamenii din preajma sa ar putea învăța mai multe.
Grecia înseamnă comerț. Comerţ pe bază de apă, soare și nisip (pe alocuri, extrem de rar, fiind înlocuit cu un pietriș cam incomod pentru plajă). Grecii se chinuie să scoată o recoltă de orice pe un sol pietros, super-arid, pe care nu se simt bine decît măslinii. Livezile de măslini, multe vechi de sute de ani, sunt o adevărată bogăție a pămîntului sărac. Pe unde te întorci, dai peste uleiuri, măsline și derivate, vîndute la marginea drumului, expuse în magazine de lux, întinse pe tarabe în piețe sau într-un colț de supermarket. În Grecia poți vedea măslini scorburoși, încolăciți, agățați după colțurile unei stînci, despre care se spune că ar depăși 1000 de ani. Măslinul care supraviețuiește între două stînci poate fi socotit un fel de simbol al supraviețuirii grecești.
În Grecia, fiecare face sau învîrte ceva. Grecul de rînd, dacă n-are pămînt, face în căsuța lui o tavernă. Souflaki (frigărui), o carafă de vin sau un pahar de ouzo. Tavernele sunt mici, modeste, cu cîteva mese, curate. Îți astîmperi foamea sau te odihnești pentru o noapte sau pentru o săptămînă. Cine a apucat să-și pună taverna pe plajă este un norocos. Cine o deschide la marginea satului se mulțumește și cu un trecător încercat de drum. Grecul știe să vîndă. Îți zîmbește, te îmbată cu complimente, își laudă marfa, îți spune povești, îți respectă banii, indiferent cîți ai, și te ademenește cu tot ce are. Poate, poate. Și dacă te înduri să cumperi ceva, îți face un cadou și se laudă că îți dă ceva din partea casei. Un păhărel, un măr, un pepene. Nu seamănă deloc cu cîrciumarul român care stă departe, nu servește la masă și, dintr-un colț, te disprețuiește din priviri. Parcă ți-ar face o favoare că te lasă să mănînci la el.
Cititi continuarea in cotidianul.ro, 25.07.2017.
