Mişcarea La Blouse Roumaine – care a creat Ziua Universală a Iei la 24 iunie, de Sânziene – doreşte să obţină recunoaşterea oficială a iei ca brand al României, iar actualmente se luptă cu recuperarea unui bun naţional însuşit de marile case de modă internaţionale: obiecte din costumul nostru popular au fost copiate integral şi incluse în colecţiile designerilor celebri.
Campania #GIVECREDIT „This is Bihor, not Dior“ derulată de La Blouse Roumaine a început când colecţionari români au descoperit furtul de proprietate intelectuală. Unul dintre aceste furturi a fost comis de Tory Burch, care a copiat sumanul românesc, iar altul este comis de Dior, care a inclus în colecţia sa 2018 o vestă copiată % după cojocul binşenesc, din Ţara Beiuşului – Bihor.
Iată povestea cojocului binşenesc scrisă de Radu Fradu pe 1 noiembrie 2016, el fiind cel care a descoperit asemănarea cu vesta din colecţia Dior. „Veţi înţelege miza campaniei #GIVECREDIT This is Bihor, not Dior“, spune La Blouse Roumaine.
„Minuni se mai întâmplă. Ultimul cojocar tradiţional din Ţara Beiuşului a fost domnul Petru Lucan, şi el s-a stins din viaţă acum câţiva ani. După multe, multe căutări nereuşite să găsesc un cojoc autentic <binşenesc>, ca acum 50-100 de ani… am umblat peste tot: pe sate, facebook, internet, la prieteni, la muzee, la magazine de artizanat, la magazine de antichităţi, la ţigani ambulanţi vânzători de porturi, prin pieţe de vechituri şi nicăieri n-am putut găsi un cojoc autentic tradiţional din Ţara Beiuşului. Toţi mi-au spus aproape că e imposibil.
Aproape de a abandona gândul după atâta căutare, am găsit unde locuia ultimul cojocar. Am zis şi dacă el s-a stins, băţ la poartă şi poate poate. Nici nu a fost nevoie. La un geam, într-o casă netencuită, o bătrână aştepta ceva… m-a văzut, a deschis fereastra, am întrebat dacă acolo locuia ultimul cojocar de pieptare.
Bătrâna a răspuns cu ochii umezi, <da, pruncu=”” mio,=”” aci=”” o=”” stat,=”” bărbatu=”” mio=”” fost=””>şi am întrebat dacă nu cumva mai are vreun cojoc rămas. A spus <da, unu=”” singur=””>, exact ultimul pe care meşterul cojocar l-a făcut înainte de a se duce pe lumea cealaltă.
Ultima frază pe care am auzit-o <noa, că=”” pă=”” tine=”” te-o=”” aşteptat=”” cojocu=”” aista=”” atâta=”” timp!=””>parcă s-a petrecut doar în mine. Două luni şi jumătate de muncă pe el, blană de miel şi piele brodată, cusută cu aţă de mătase doar la mână, cu ac şi degetar.
Bătrâna pe geam mi l-a dat şi i l-am plătit, pentru că picioarele nu le mai poate folosi nici măcar să meargă să deschidă uşa. Când mi l-a arătat, am văzut perfecţiunea în ceea ce am vrut. L-am luat pe mine şi a venit ca turnat!… Am rămas fără alte cuvinte!
Petru Lucan a fost ultimul meşter cojocar tradiţional beiuşean cu tainele meseriei transmise neîntrerupt, cu mulţi ani de ucenicie începând din 1943…“.
Aşa a pornit revoluţia iei
Citeste mai mult: adev.ro/os11w5
